Revista:

CONCURS: Porunca iubiri

id156_gbn.jpg.jpg

cepţie nouă despre Dumnezeu, care s‑a dovedit a fi deosebit de fecundă pe teren social: concepţia unui Dumnezeu Care nu mai este  individual, ci treimic; adică ne‑a descoperit pe Dumnezeu ca Tată şi Fiu în iubirea  negrăită  a Duhului. De aceea, legea fundamentală a vieţii creştine este iubirea. Iubirea trebuie să se afle la baza raportului dintre om şi Dumnezeu, şi tot iubirea trebuie să fundamenteze şi raportul reciproc dintre oameni. Iubirea faţă de Dumnezeu este numai răspunsul la iubirea pe care a arătat‑o mai întâi Dumnezeu faţă de om, prin crearea lui şi călăuzirea pe calea mântuirii. Din iubirea faţă de Dumnezeu trebuie să izvorască şi iubirea faţă de semenii noştri, care sunt fiii Tatălui ceresc. Considerand pe om creat după chipul lui Dumnezeu şi spre asemănarea cu El, creştinismul a dat iubirii o valoare necunoscută în trecut.
Filantropia creştină are însă la bază nu numai aspectul material, concretizat în milă sau milostenie, întâlnită şi înainte de Mântuitorul Hristos, ci mai ales iubirea aproa­pelui, ba chiar şi a celui ce te vrăjmăşeşte: ,,În con­cepţia creştină, fără iubire filantropia nu înseamnă mare lucru. O filantropie care ar urmări doar un ajutor fără iubire, n‑ar fi în spiritul Evangheliei lui Hristos. Nu milostenia propriu‑zisă este, deci, importantă în principiu, ci faptul că cel care o face se aşază pe aceeaşi treaptă cu cel care primeşte”.
În Biserica Ortodoxă filantropia este legată de fieca­re mădular al Bisericii şi nu nu­mai de o structură admi­nistrativă. Căci filantropia nu decurge din legi organizatorice, ci din iubirea de Dumnezeu, şi cine iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte şi pe aproapele său, iar aproapele este cel de lângă noi, oricine ar fi el.
Evanghelia, Cuvântul lui Dumnezeu, are puterea şi me­nirea de a modela societatea, nu prin revoluţii şi răs­turnări de sisteme sociale, ci prin restaurarea chipului lui Dumnezeu în oameni. Credinţa creştină nu este o simplă filosofie morală sau o platformă‑program, pentru că ea se transformă în faptele iubirii de Dumnezeu şi de aproa­pele. Schimbarea pe care o aduce Evanghelia nu este una exterioară omului, ci una ce‑l schimbă pe om din interior – şi, prin om, lumea din jur.
Cuvântul lui Dumnezeu care zice: ,,De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde toate averile tale şi le împarte săracilor, apoi vino de Îmi urmează Mie” a schimbat inimile a multe milioane de creştini. Mulţi din cei care nu şi‑au vândut toate averile, mişcaţi totuşi adânc de cuvintele lui Hristos, au împărţit cu bucu­rie din averea lor pentru ajutorarea aproapelui şi pentru ridicarea de biserici, mânăstiri sau alte aşezăminte bisericeşti şi de obştească binefacere. Pentru că în creştini puterea cuvintelor lui Hristos devine faptă prin con‑lucrare cu voia liberă a omului, după cuvântul: ,,De voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, sa‑şi  ia crucea şi să‑Mi urmeze Mie!”