Revista:

Săptămâna Sfintelor Patimi în iconografia ortodoxă

id145_777.jpg.jpg

Patimile, Moartea şi Învierea Domnului constituie centrul sărbătorilor cu dată schimbătoare din cursul anului bisericesc şi totodată conţinutul celui mai extins ciclu din iconografia ortodoxă. În cele ce urmează ne vom opri atenţia asupra reprezentării principalelor evenimente prăznuite în Joia şi Vinerea Patimilor. Deşi în sensul restrâns al termenului, Ciclul Patimilor începe cu scena Prinderii Mântuitorului şi se încheie cu cea a Răstignirii, totuşi sub acest nume pot fi grupate şi o serie de scene ce preced sau urmează episodul propriu‑zis al Patimilor Domnului.

 

Scena Spălării picioarelor, episod descris în In. 13, 1‑20, prefaţează tema Cinei celei de Taină, constituind o pildă de cutremurătoare smerenie din partea Mântuitorului. Fără himation (mantia de deasupra) şi încins cu un ştergar, El se adresează lui Petru, arătând totodată către vasul de spălat, ce are forma unei cristelniţe, aluzie indiscutabilă la baia curăţitoare a Botezului. În spatele Apostolului se află ceilalţi ucenici, care vorbesc între ei, dezlegându‑şi încălţămintea. Cele mai vechi reprezentări cunoscute se întâlnesc pe sarcofagele de Roma şi Arles (sec. 4) şi în Evangheliarul de la Rossano (sec. 6).
Cina cea de Taină cunoaşte două variante principale, corespunzătoare celor două aspecte ale acestui important eveniment: Cina istorică, în care accentul este pus pe vestirea trădării lui Iuda, şi Cina liturgică, în care accentul e pus pe instituirea Tainei Sf. Euharistii, scenă cunoscută sub numele de Împărtăşirea Apostolilor. Sursele tipului istoric al Cinei se găsesc în cele patru Evanghelii canonice: Mt. 26, 17‑26; Mc. 14, 12‑22; Lc. 22, 7‑14; In. 23, 21‑30. Hristos stă la cină împreună cu cei 12 Apostoli în jurul unei mese de diferite forme: rotundă, în forma literei greceşti sigma (semicerc, cu originea în anticul tricilinium roman) sau rectangulară. Forma mesei determină aşezarea comesenilor: în cazul mesei rotunde, Hristos se află în mijloc, iar ucenicii de jur împrejur; în cazul mesei semicirculare, El stă în extremitatea stângă (locul de onoare), iar Apostolii stau culcaţi, sprijinindu‑se în braţul stâng; în cazul mesei rectangulare, Domnul se află în centru, iar Apostolii grupaţi de‑a lungul mesei. Nucleul compoziţiei este determinat de Iisus şi de Apostolul Ioan aşezat cu capul pe pieptul Lui, în opoziţie cu Iuda, de regulă lipsit de aureolă, care întinde mâna în blidul cu mâncare. Cele mai vechi ilustrări cunoscute ale Cinei celei de Taină datează din sec. 6, în Evangheliarul de la Rossano (miniatură) şi din Biserica San Apollinare Nuovo (mozaic). Aceste două izvoare iconografice conţin şi primele reprezentări ale Rugăciunii din Grădina Ghetsimani. Sursele temei se găsesc în Evangheliile sinoptice: Mt. 26, 36‑46; Mc. 14, 32‑42; Lc. 22, 39‑46. Scena se compune din trei episoade, grupate de regulă într‑o singură compoziţie: Hristos îngenuncheat, având mâinile înălţate în rugăciune sau prosternat cu faţa la pământ, cu mâinile întinse pe pământ, şi cu sudoare şiroind pe faţa Sa, sub forma unor picături de sânge; un înger care Îl întăreşte pe Hristos, purtând în mâini instrumentele Patimilor (Crucea, suliţa, buretele şi cununa de spini); grupul celor trei Apostoli (Petru, Iacob şi Ioan) dormind, care sunt deşteptaţi de către Domnul.
Prinderea Domnului, episod descris în detaliu de toate cele patru Evanghelii (Mt. 26, 47‑56; Mc. 14, 43‑52; Lc. 22, 47‑53; In. 18, 1‑12), grupează laolaltă o serie de scene succesive, precum: Trădarea lui Iuda; Sărutul lui Iuda, Prinderea lui Hristos de către un grup numeros de soldaţi purtând săbii, bâte şi felinare, şi tăierea urechii lui Malchus, slujitorul Marelui Preot, de către Apostolul Petru (Lc. 22, 51); Spânzurarea lui Iuda (Mt. 27, 3‑10). Un episod important ce urmează arestării Domnului este Lepădarea lui Petru (Mt. 26, 69‑75; Mc. 14, 66‑72; Lc. 22, 55‑61), constituită din trei scene – Hristos vestind lui Petru lepădarea sa, Întreita lepădare şi Pocăinţa lui Petru – întâlnite încă din sec. 4 în reliefurile sculptate ce împodobeau sarcofagele creştine din Roma şi Arles.
Cel mai amplu ilustrat episod este cel al Procesului Mântuitorului. Dacă procesul religios este reprezentat de scena Anna şi Caiafa judecându‑L pe Hristos (In. 18, 13; Mt. 26, 57‑67; Mc. 14, 53‑65; Lc. 22, 66‑71), ce se întâlneşte încă din sec. 4 (Lipsanotheca din Brescia), în schimb Procesul politic este bogat reprezentat prin scene precum: Pilat judecându‑L pe Hristos (Lc. 23, 1‑7), Iisus înaintea lui Irod (Lc. 23, 7‑13), Alegerea lui Baraba (Mt. 27, 15‑26; Mc. 15, 6‑15; Lc. 23, 17‑19), Pilat spălându‑şi mâinile şi hotărând moartea lui Hristos (Mt. 24, 26.27), Biciuirea lui Hristos (Mt. 27, 26; Mc. 15, 15; Lc. 23, 16‑22; In. 19, 1) şi Batjocorirea lui Hristos (Mt. 27, 27‑32; Mc. 15, 17‑20; In. 19, 2). Această din urmă scenă, în care Mântuitorul este înfăţişat în hlamidă roşie, încununat cu spini şi ţinând în mâna dreaptă o trestie, apare în sec. 4 în sculptura sarcofagelor creştine din Lateran (Roma).
Episodul Răstignirii Domnului, ce se află în centrul Ciclulului Patimilor, este precedat de scena intitulată Hristos tras spre răstignire (Mt. 27, 31; Mc. 15, 21; Lc. 23, 26), în care apare Simon Cirineul purtând Crucea Domnului. Reprezentată simbolic în arta paleocreştină, sub forma Mielului purtând Crucea, scena Răstignirii a cunoscut în sec. 6 tipul reprezentării triumfale, cu Hristos stând pe Cruce cu ochii deschişi şi înveşmântat în colobium (o tunică lungă, fără mâneci), abia în sec. 11 cristalizându‑se tipul istoric, răspândit astăzi, în care Mântuitorul apare redat cu ochii închişi, cu trupul moale (curbat), acoperit de un simplu ştergar în jurul mijlocului (perisoma). Compoziţia poate fi una simplă, în care Domnul apare singur sau încadrat de Maica Domnului şi Apostolul Ioan, sau poate fi una complexă, în care apar cei doi tâlhari răstigniţi, femeile mironosiţe, sutaşul cu lancea, soldaţii împărţind hainele lui Hristos, farisei, cărturari şi mulţime de popor. Ca elemente secundare pot apărea în registrul superior, soarele şi luna şi îngeri în zbor, iar la picioarele Crucii, craniul lui Adam. O caracteristică a iconografiei ortodoxe este fixarea membrelor lui Hristos cu patru şi nu cu trei cuie (precum în iconografia apuseană), picioarele Sale putând fi sprijinite pe un suport fixat transversal pe Cruce (subpedaneum).
Ciclul Patimilor se încheie cu o serie de scene ce ilustrează momentele ce au urmat imediat după Răstignirea Domnului: Coborârea de pe Cruce (In. 19, 39‑40), Iosif cerând lui Pilat trupul lui Hristos (In. 19, 38), Plângerea Domnului (scenă care‑şi află originea în Tradiţia Bisericii şi care are ca element principal Piatra Ungerii, venerată în Biserica Sf. Mormânt) şi Punerea în mormânt (In. 19, 40‑42).