Revista:

Întâmplări minunate la mormântul Părintelui Arsenie Boca

id160_222.jpg.jpg

Părintele Arsenie Boca (pe numele mirenesc: Zian‑Vălean Boca) s‑a născut pe 29 septembrie 1910, la Vaţa de Sus, în Munţii Apuseni. A urmat cursurile Liceului „Avram Iancu” din Brad, apoi Institutul Teologic din Sibiu, Şcoala de Arte Frumoase şi Facultatea de Medicină din Bucureşti. După câteva luni la Muntele Athos, s‑a întors la Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, unde avea să‑şi împlinească marea chemare monahală. După un timp, Mitropolitul Nicolae Bălan l‑a dus la Mănăstirea Prislop, care era părăsită şi trebuia repusă în funcţiune. Sub comunişti, a fost arestat sau deportat în mai multe rânduri (trecând inclusiv pe la Canalul Dunăre‑Marea Neagră). A încetat din viaţă pe 28 noiembrie, la Sinaia, iar pe 4 decembrie 1989 a fost înmormântat la Prislop, în locul de el însuşi ales din vreme. Faptele pe care le‑a făcut în viaţă au fost în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor. Evlavia populară l‑a con­siderat prooroc şi sfânt încă din timpul vieţii.

Multe minuni şi întâmplări au loc şi în zilele noastre la mormântul Părintelui Arsenie, la Prislop. Iată doar trei dintre ele, care mi s‑au întâmplat chiar mie:
1) Am mers la Mănăstirea Prislop la mij­locul săptămânii, când sunt vizita­tori mai puţini. Am intrat în Biserică pentru ru­gă­ciune, după care am mers la mormântul Preacuviosului Părinte Arsenie Boca. Nu era nimeni. Am stat la picioarele Părintelui, pentru a‑l avea în faţa mea, şi m‑am rugat mult la el, pentru a mă ajuta în numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Nu ştiu cât am stat. În acel moment, pen­tru mine, a dispărut noţiunea de timp, dar când să plec m‑a invadat în suflet o linişte pe care nu o mai cunoscusem până atunci. După ce am plecat (nu făcusem decât vreo 25‑30 de paşi), am auzit o voce care venea dinspre mormântul Părintelui: „Pleci şi nu‑mi spui nimic?”. M‑am întors, am mers lângă mormânt şi, ruşinat, i‑am spus Părintelui să mă ierte că, la plecare, am uitat să‑i mulţumesc şi nu i‑am spus: „La revedere”. Şi i‑am mai spus că o să mai trec eu pe la el.
2) La revenirea mea la mormân­tul Pă­rin­telui, m‑am postat, ca de obicei, la picioarele sale. M‑am rugat mult. Aceeaşi linişte nemaiîntâlnită m‑a cuprins. De data aceasta, la plecare, am mulţu­mit şi am spus: „La revedere”. După aproximativ 10 paşi, am simţit ca şi cum mi‑ar fi pus cineva, prieteneşte, o mână pe umărul drept, iar în stân­ga prezenţa unei persoane. A fost acel gest pe care îl fac de obicei oamenii de la ţară când însoţesc la plecare pe cineva apropiat până în drum. Mă uit în stânga şi nu văd pe nimeni, dar am conştientizat prezenţa Părintelui, care mi‑a zâm­bit şi care avea multă bucurie în privire. Fără să‑mi propun să‑mi continui drumul, o forţă necunos­cută până atunci m‑a întors pe direcţia de plecare. Eu aş fi vrut să mai rămân lângă Preacuviosul…
3) Într‑o altă zi, mergând la Mănăstirea Prislop, a trebuit ca de la Subcetate până la Prislop să folosesc vreo patru „ocazii”. Ajuns la Silvaşu de Jos, timp de o oră nu m‑a luat nici o maşină. Se înserase, iar eu îmi pierdusem răbdarea. Atunci, m‑am rugat la Preacuviosul Arse­nie să‑mi mijlo­cească rugăciunea la Dum­nezeu pentru a putea ajunge la el. Din acel moment nu au trecut 10 minute, că a şi venit în viteză o maşină, a trecut de mine şi după 25‑30 de metri a oprit. Coboară din maşină un bărbat şi mă între­abă dacă merg la Mănăstirea Prislop. Confirmându‑i, mă invită în maşină şi mă duce până în ­curtea Mănăstirii: era chiar şoferul care lucrează la Mănăstirea Prislop!
Toate acestea mă fac, gândindu‑mă la dra­­gostea aceea cu totul neobişnuită şi de mulţi neînţeleasă care umplea întreg sufletul Părintelui Arsenie Boca, şi pe care el o revărsa cu o din belşug asupra tuturor celor ce veneau la el, să ne putem expli­ca de ce şi după fericita lui trecere la Domnul el n‑a încetat niciodată a da tuturor celor ce aleargă cu credinţă la mij­locirea rugăciunilor lui tot felul de vindecări şi faceri de bine minunate. El continuă ast­fel şi după moarte, cu voia lui Dumnezeu, să arate lumii acelaşi ajutor şi aceeaşi nespusă dragoste ca şi în timpul vieţii.