Revista:

Serbia peste vremi (1) – Manasia

id185_666.jpg.jpg

Nu există nicăieri în lume – nici în creştinătatea răsăriteană, nici în cea apuseană – vreun lăcaş închinat lui Manase (687‑642 î. Hr.), celebrul rege al Iudeii, cu excepţia ctitoriei din Reşava a despotului sârb Ştefan Lazarevici (1374‑1427), fiul cneazului Lazăr, eroul de la Kosovopolie („Câmpia Mierlei”), şi al prinţesei Miliţa Nemanici. Despre acest unicat este vorba în cele ce urmează.

 

Biblicul Manase

Manase, deşi de neam bun (era fiul lui Iezechia), a fost un rege al Iudeii foarte rău, care timp de 52 de ani şi‑a tiranizat poporul, obligându‑l să se închine la zei păgâni şi tăindu‑l cu fierăstrăul pe însuşi proorocul Isaia (anul 690). Însă Dumnezeu, care nu vrea moartea păcătosului, l‑a smerit foarte, dându‑l pe mâna asirienilor, care l‑au ţinut peste 7 ani într‑o cuşcă în care nu putea sta în picioare, legat fiind prin două lanţuri de aramă cu capul de picioare şi fiind hrănit din două în două zile cu tărâţe şi apă. „Dar acum îmi plec genunchii inimii, rugându‑mă bunătăţii Tale: … iartă‑mă Doamne, iartă‑mă şi nu mă da pierzării cu fărădelegile mele, … căci Tu eşti Dumnezeul celor ce se pocăiesc…” (Man 12‑14, Biblia Anania). Aşa se tânguia Manase, şi aşa ne rugăm şi noi, amintindu‑ne de căinţa lui, la Pavecerniţa Mare. Şi văzându‑i pocăinţa, i‑a trimis Domnul gând bun lui Asud, căpetenia Babilonului, care l‑a slobozit să meargă în pace la poporul său. Luni de zile i‑au trebuit lui Manase să poată sta în picioare, pentru că i se deformaseră oasele şi se rostogolea în loc să meargă! Însă în cei trei ani cât a domnit iarăşi peste iudei, a dărâmat toate templele idoleşti şi a întors poporul la credinţa cea adevărată.

Al doilea Manase?

Ştefan Lazarevici a fost ca un al doilea Manase, fiindcă mulţi ani a luptat împotriva creştinilor: la Karanovasa, în 1394, şi la Rovine, un an mai târziu, când a suferit – alături de Baiazid Ildîrîm, cumnatul său (căsătorit din 1390 cu Olivera Despina, sora sa), şi de alţi doi vasali sârbi: Constantin Dejanovici şi Marko Kralievici – o înfrângere usturătoare din partea lui Mircea cel Bătrân; în 1396, la Nicopole, şi – ultima oară de partea otomanilor – la Ankara, în 1402, când Baiazid a fost înfrânt şi luat prizonier, într‑o cuşcă aurită, de către Timur Lenk. Căindu‑se (sau simţind slăbiciunea musulmană), Ştefan s‑a întors împotriva turcilor şi a căutat alianţe creştine: cu împăratul Bizanţului, Ioan VII Paleologul, care i‑a acordat titlul de Despot şi autonomie Serbiei (1403); cu Sigismund, regele Ungariei, căruia i‑a devenit vasal în 1404, cu care a reînviat în 1408 Ordinul cavaleresc al Dragonului şi de la care a primit Zemunul (astăzi parte a Belgradului, pe care l‑a făcut pentru pentru prima oară capitala sârbilor); şi chiar cu Mircea cel Bătrân (care l‑a sprijinit în cucerirea Belgradului, după ce‑l ajutase şi pe tatăl său, Lazăr Hrebelianovici, în 1386, la Kosovopolie). Ştefan s‑a căsătorit în 1405 cu fiica lui Francisc al II‑lea de Lesbos, iar un an mai târziu îl ucidea chiar pe Musa, fiul cumnatului său Baiazid, şi lupta pentru prima oară împotriva turcilor, înfrângându‑i la Despotovaţ, aproape de locul viitoarei sale ctitorii.


Loc de mânăstire, pentru pomenire…

În 1407, Ştefan „a colindat dealurile, câmpurile şi pustiurile în căutarea unui loc în care să‑şi poată zidi mânăstirea dorită, locaşul liniştii. Găsind el cel mai potrivit loc pentru biserică, după rugăciune el a început lucrul la fundaţia pusă în numele Sfintei Treimi, dumnezeirea atotputernică”. Aşa începea construcţia Mânăstirii Manasia, necropola sa domnească. Îşi va vedea visul împlinit abia peste 11 ani, în 1418, când „ s‑au mutat în noua mânăstire Reşava, numită Sfânta Treime…”, după cum ne povesteşte acelaşi cronicar şi biograf contemporan cu Despotul, Constantin Filosoful. Construcţia bisericii cu hramul Sfintei Treimi, monumentala trapeză, clădirile destinate călugărilor şi cea a domnitorului au fost înconjurate de ziduri înalte şi groase, străjuite de nu mai puţin de 11 turnuri – câte unul pentru fiecare an de osteneală. Manasia a fost construită în stilul, „şcolii Morava”, dar îşi va forma propria şcoală – „şcoala Reşava” –, devenind un important monument al artei medievale sârbeşti, fiind renumită în secolele 15 şi 16 – înainte de căderea Serbiei sub turci – pentru manuscrisele şi traducerile slave făcute acolo. Vorbind mai departe despre Manasia, acelaşi Constantin spunea că Despotul a adunat la Manasia „cei mai eminenţi călugări” din Balcani şi a înzestrat mânăstirea cu „sate şi podgorii, icoane zugrăvite în aur şi încrustate cu perle, scripturi eclesiastice şi vase sfinte” şi „zi după zi a depozitat comori în acest tezaur”. Din păcate, nu se ştie sigur ce s‑a întâmplat cu toate aceste co­mori, fiindcă nu sunt de găsit.


Mormântul unui rege‑poet

Arheologii încă mai speră că vor da de ele, însă deocamdată au descoperit doar mormântul lui Ştefan Lazarevici, în 2006, despre care acelaşi cronicar dădea indicii clare, spunând că „ au făcut pregătirile de înmormântare foarte repede şi l‑au îngropat pe el în biserică, în partea dreaptă a intrării”. Ştefan murise fără de veste, într‑o sâmbătă, pe 19 iulie 1427, pe când era la o vânătoare, şi i‑a fost respectată dorinţa de a fi dus la „mausoleul pe care şi‑l construise la Reşava”. Poporul l‑a plâns nu numai ca pe un domnitor, ci „şi ca pe un tată respectabil, cu mare dragoste de neam”. Pentru că au existat controverse în privinţa locului de veci al Despotului, echipa de arheologi condusă de Marin Brmbolici a făcut teste ADN şi pentru cneazul Lazăr, ele confirmând că rămăşiţele scoase din mormântul de la Manasia aparţin Despotului Ştefan Lazarevici. Acesta a rămas în istorie ca primul rege sârb cavaler şi poet în acelaşi timp – a scris Plângând la mormântul prinţului Lazăr (1389), Inscripţia din columna de marmură a Kosovoului (1404) şi Omagiu Iubirii (1409). Sora Brigitte, o irlandeză ortodoxă (!) din Baile Átha Cliath (cum îi place să‑i spună Dublinului natal), pe care o puteţi găsi de obicei la pangarul mânăstirii, mi‑a spus că tot el care a introdus turnirurile cavalereşti şi armele de foc în Serbia.

Manasia prin vremi

Înainte de căderea Reşavei, mânăstirea a ars în 1456. La recensământul din 1467 existau deja 70 de soldaţi turci încartiruiţi la Manasia, pe care o refăceau împreună cu 14 meşteri pietrari şi ucenicii lor, lucru ce demonstrează că şi pentru oto­mani mânăstirea a fost considerată un punct stra­tegic. În 1718, când Austria a cucerit‑o împreună cu nordul Serbiei, se mai găseau încă în mânăstire 16 monahi. Sârbii au aruncat în aer naosul în acel an, pentru că n‑au mai suportat sacrilegiul săvârşit de turci, care făcuseră din el un minaret. Prin stăruinţele arhiepiscopului Vikentie Iovanovici, îl vor reconstrui între 1733 şi 1735. În 1804, la începutul revoluţiei sârbe, mânăstirea va fi abandonată timp de trei ani, iar apoi va fi parţial renovată în 1807 şi 1810, restaurarea completă săvârşindu‑se abia în 1845, prin grija prinţului Miloş Obrenovici. În 1856 egumenul Evghenie Simonovici a reuşit să restaureze corpul chiliilor şi tot el e cel ce a primit în dar, un an mai târziu, de la îm­părăteasa Rusiei, Maria Alexandrovna, o Evanghelie legată în aur şi argint. În 1864 Milia Markovici şi fiul său au pictat noul iconostas din lemn, care din păcate n‑a rezistat până astăzi. Din 1954 Manasia e mănăstire de maici şi, pentru că numărul lor a sporit an de an, s‑a construit un nou corp de chilii în 1977, în partea de răsărit, precum şi un nou paraclis, închinat Sfintei Cruci (pe lângă cel existent, închinat Sfântului Ştefan Lazarevici).

Frumuseţe şi temeinicie

Manasia e cea mai fortificată mânăstire din Balcani, zidurile ei împrejmuind 0,8 hectare de pământ închinat lui Dumnezeu. Conceptul dublu defensiv adoptat aici a devenit model de apărare, preluat şi la Smederevo, la fortificaţiile Belgradului.
Biserica Sfintei Treimi din Reşava, după Deceani (Kosovo), cu cei 25,6 m înălţime, e cea mai înaltă biserică din Serbia; stilul şcolii Morava, evident în arhitectura sa, e superb ilustrat şi în pictura murală, unică în maniera ortodoxă bizantină. În primul rând, dispunerea frescelor e deosebită, ele realizând „transmiterea sfinţeniei pe verticală”: Hristos, din înaltul cerului – şi al domului principal – comunică cu lumea pământească, înfăţişându‑ne Liturghia săvârşită de îngerii din cer –  pictaţi în jurul Pantocratorului. Dumnezeu a vorbit oamenilor dintru începuturi prin profeţii Vechiului Testament, extraordinar zugrăviţi, în număr de 24, în registrul superior al bisericii. Cei patru evanghelişti, fiindcă au răspândit Cuvântul Domnului printre oameni, sunt pictaţi în acelaşi registru (inferior) cu sfinţii – cei mili­tari fiind consideraţi ca înfăţişând cel mai real, în pictura bizantină, echipamentul ostăşesc al timpului. Se poate vorbi laudativ la nesfârşit despre temele picturale ale Manasiei – Ochiul niciodată adormit, Binecuvântarea Apostolilor, Patimile şi Parabolele Mântuitorului, Maica Domnului şi Buna Vestire, sau celebrele Viziunea Sfântului Petru al Alexandriei (singurul loc unde am văzut pictat pe Mântuitorul copil şi pe ereticul Arie!) şi Juda primind arginţii, ca şi cel mai reprezentativ portret al ctitorului, Ştefan Lazarevici.
Merită să treceţi pe la Manasia ca să vedeţi sublimul artei bizantine la ea acasă, iar sârbii se vor bucura că le treceţi pragul şi vă vor întâmpina cu toate cuvintele pe care le ştiu ei în româneşte, dar, mai ales, vă vor primi ca pe nişte fraţi întru credinţă. Faptul că nu ştiam graiul ţării n‑a avut mare importanţă în Serbia, ci singurele lucruri care au contat cu adevărat au fost că eram român şi, mai ales, ortodox!

2 comments on “Serbia peste vremi (1) – Manasia

  1. Laura iulie 31, 2014 at 15:09

    Multumiri pentru informare!

  2. lixandru constanta iulie 31, 2014 at 15:38

    VA MULTUMIM PENTRU ISTORICUL AFISAT ,FIINDCA NU STIAM NIMIC DESPRE ACEASTA MANASTIRE SI DE UNDE-I VINE NUMELE DE MANASIA. SUNT INFORMATII INFIORATOARE SI ZDROBITOARE DESPRE CRUZIMEA LUI MANASE SI STEFAN LAZAREVICI , DAR PRIN PUTEREA CREDINTEI IN SF. TREIME AU REVENIT LA SENTIMENTE UMANE.CREDINTA IN DUMNEZEU SPARGE ORICE BARIERE DACA E PORNITA DIN SUFLET . INCA ODATA MULTUMIM PENTRU ACESTE INFORMATII UTILE CULTURII NOASTRE GENERALE.