Lumea Credintei, anul VI, nr. 7 (60) Iulie 2008

id21_2.jpg.jpg

EDITORIAL   –  SĂ AVEM ÎNCREDERE ÎN SFÂNTUL SINOD

Un duhovnic de la o mânăstire din Ardeal îmi spunea, zilele trecute, că cel mai mare pericol pentru Biserica noastră este, acum, neîncrederea dintre noi, pe care trebuie să o evităm cu orice preţ. Acest lucru i‑a fost de altfel transmis şi lui de către părintele Arsenie Papacioc. Deşi niciodată nu am creditat viziunile alarmiste, panicarde, de data aceasta cred că trebuie să privim lucrurile cu mare seriozitate. Şi asta pentru că Biserica noastră trece printr‑o evidentă perioadă de încercări comportamentale, dar şi de lămuriri atitudinale. „Criza potirului” (Doamne Dumnezeule, unde am ajuns?! Ca Sfintele Tale Taine să ducă la… crize între creştini!) a demonstrat că orice lucru stabil şi vechi de când lumea poate fi clătinat, zgândărit, ciobit. Şi atunci, ce ne rămâne?
Păstrându‑ne încrederea în deciziile pe care le va lua Sfântul Sinod (decizii nu pe termen scurt – adică diplomatice –, ci pe termen lung, clare şi convingătoare), nu putem decât constata faptul că cele două arme redutabile ale Ortodoxiei – liturgică şi rugătoare – sunt parcă trecute în plan secund, parcă nefolosite la adevărata lor putere de către noi toţi. În faţa duhurilor lumii acesteia sau chiar în dialogul cu ceilalţi, ce şanse reale are Ortodoxia? Cu ce îşi demonstrează ea obârşia dumnezeiască, harică şi apostolică? Evident, cu ceea ce alţii au mai pierdut pe drum: rugăciunea şi liturghia. Mai ales această din urmă armă poate, cu asistenţa Duhului Sfânt, recuceri lumea! Nu numai a noastră, ci şi a lor…

Articole asociate: