Revista:

CONCURS: Sfântul Valentin al Ortodoxiei

id206_1.jpg.jpg

Biserica Delea Nouă din Bucureşti (paroh: Pr. Ioan‑Gheorghe Ţeugea; slu­jitori: Pr. Constantin Claudiu Cotan şi Pr. Valentin Fătu) e biserica mea de suflet. Ceea ce m‑a cucerit dintru început a fost buna rânduială duhovnicească, dublată de râvna părinţilor slujitori. Începând din luna octombrie a anului 2005, am primit un motiv în plus de bucurie: o părticică din moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Valentin se află în această biserică. Am luat parte la acea slujbă mi­nunată fără să fi ştiut din vreme despre ceea ce urma să se întâmple. Şi m‑am întrebat: cine este Sf. Valentin?
Pentru cei mai mulţi dintre noi, numele Sf. Valentin e asociat cu „Ziua Îndrăgostiţilor”, o sărbătoare profană a „iubirii fără frontiere”. Ei bine, nimic mai fals! Sf. Valentin al Ortodoxiei e prăznuit pe 30 iulie şi aparţine Bisericii nedespărţite a primelor veacuri. Dăruit cu harisma vindecărilor, provenea din oraşul Interamna, regiunea Umbria (azi Episcopia din Terni, Italia). Prin puterea sa vindecătoare, îi convertea pe cei necredincioşi la credinţa întru Hristos.
Tot faima de vindecător l‑a făcut cunoscut tinerilor stu­dioşi într‑ale filosofiei. În vremea aceea, filosofia era încă la loc de cinste. Asta i‑a adus la Roma pe trei tineri „scolastici”: Procul, Efiv şi Apolonie. Aceştia erau de neam elin şi studiaseră filosofia la Athena. O dată ajunşi la Roma, au adăstat la un retor numit Craton („dascăl iscusit în înţelepciunea acestei lumi”), probabil tot de neam elin. Aici aveau să‑l întâlnească pe Sf. Valentin, venit tocmai din Interamna să‑l tămăduiască pe fiul retorului păgân, aflat pe moarte.
Condiţia vindecării e credinţa. Asta au aflat cei trei tineri „scolastici” în noaptea în care Sf. Valentin s‑a rugat pentru tămăduirea fiului lui Craton. Prin vindecarea minunată a acestuia s‑a dovedit încă o dată deşertăciunea înţelepciunii acestei lumi. „Filosofia cea din afară” şi‑a aflat astfel „leacul” în credinţă, iar cei trei tineri învăţăcei au devenit ucenici desăvârşiţi ai lui Hristos. Împreună cu dascălul lor „în cele dumnezeieşti”, Sf. Valentin, aveau să fie martirizaţi prin tăierea capului.
Sf. Valentin ar putea fi socotit, alături de Sf. Ecaterina, ocrotitorul studenţilor. Mai mult, al ce­lor pasionaţi de studiul filosofiei. Aşa cum am fost eu însumi. De la filosofie la înţelepciune e cale lungă, însă Sf. Valentin a fost dascăl desăvârşit în „înţelepciunea cea de sus”. Îi datorez încheierea cu bine a studiilor mele de filosofie. Şi încă multe altele, care mă fac să îl recomand celor dornici de învăţătură, ca pe un mare îndrumător şi ajutător.
A venit timpul ca numele Sf. Valentin să nu mai fie asociat cu „Ziua Îndrăgostiţilor”. Sau poate, cu ziua îndrăgostiţilor… de Înţelepciune. De altfel, aceas­ta e şi definiţia dintotdea­una a filosofiei: iubirea de înţelepciune.