Revista:

Crasna, o frumuseţe perfect românească

id739_lumeacredintei61.jpg.jpg

Drumul se radicalizează brusc, după ce s‑a afundat temeinic în pădurea de fag. Se aruncă pe o pantă violentă, apoi trece printr‑un vad, se agaţă de un povârniş – muntele Ursoaia – pentru ca să se liniştească brusc în faţa turlei de la intrarea mânăstirii. Crasna de Prahova, una dintre cele mai miezoase aşezări monahale – sub aspect duhovnicesc, evident! – te aşteaptă să‑i treci pragul. De dincolo de turlă, împletită cu zumzetul albinelor care nu ştiau că era duminică, rumoarea slujbei te îmbia ca mirosul unui cozonac pufos, iţit atunci din cuptor.

Până la altarul de vară unde se des­făşura slujba de hram – Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul – trebuia să treci însă de vama florilor. Adevărată ispită! Căci numai la slujbă nu poţi fi atent, exact în primele tale minute de la „descălecarea” din 4 x 4 (cine are; cine nu are, aşa ca noi, urcă pe jos trecând puntea peste apa Crasnei), de­oarece raiul vegetal, experimentat cu migală la scara întregului platou, te copleşeşte. Ce mai, te vatămă! Vizual, olfactiv, tactil. Toate simţurile – inclusiv cel duhovnicesc – sunt încordate la maximum, pentru a face faţă splendorii de piatră şi floare, îngemănate. Iar pentru ca senzaţia să fie completă, liantul dar şi sensul lor este chiar cântarea slujbei, dumnezeieştile cuvinte ale liturghiei Sf. Ioan Hrisostom.
Aşadar, bun venit la Crasna în ziua de 20 iulie 2008, zi în care se prăznuieşte Sfântul Ilie. Şi nu întâmplător aceasta prăznuire cade în zi de dumincă – a spus fostul stareţ al mânăstirii, PS Galaction al Alexandriei şi Teleormanului –, deoarece proorocul este cel care pedepseşte pe cei care nu ţin sărbătorile Bisericii pravoslavnice şi duminicile! Aşa­dar, participarea credincioşilor în număr foar­­te mare la hram, şi în zi de duminică, mai temperează râvna cu care Sfântul Ilie îi dojeneşte pe călcătorii de porunci…
Persoana care a pus la un loc elementele reuşitei întregii sărbători este părintele stareţ Nicodim Dimulescu. Tată al monahilor crăsneni (iată, nu mai puţin de 6 dintre ei au ajuns ierarhi), arhimandrit cu bogată experienţă duhovnicească – toţi cei care‑l cunosc simt nevoia să revină aici, să‑l re­vadă –, ctitor nestăvilit, năstavnicul de pe muntele Ursoaiei îi primeşte pe toţi cu ace­laşi zâmbet generos. Persoana părintelui Ni­codim rezumă comportamental întreaga duhovnicie valahă: nededată exceselor ver­ba­le şi atitudinale, serenă, îngăduitoare, sfă­toasă. De aceea, poate, oamenii iau cu asalt poienile de aici, căutându‑şi leacul şi dorul de Dumnezeu, dar şi neostoiala după bătrânii înţelepţi, cu bărbile cărunte, drapaţi în veşmintele umile ale călugăriei. Nimeni nu cred că poate spune cu certitudine, pe drumul de urcare, ce caută acolo, în poienile Crasnei. La întoarcere, însă, e limpede pe chipul fiecăruia că ceva sigur a găsit…
Sărbătoarea a fost încheiată de lansarea primei monografii complete a mânăstirii, a cărei istorie se întinde pe „doar” 180 de ani. Autorul este un fiu al plaiurilor (din comuna Pietriceaua), d‑l subcomisar Florin Şinca, deja un scriitor cu operă, ajuns acum la cea de a 6-a lucrare. Onorabilii invitaţi ai evenimentului – printre care şi arhim. Timotei Aioanei – au elogiat impresionanta lucrare, apărută cu binecuvânatarea ÎPS Teofan, fost călugăr al Crasnei.
Am părăsit frumuseţea perfect românească a mânăstirii cu senzaţia de nedreptate, de exil. Permanent te încearcă gândul să rămâi, dar ţi‑e frică. E prea multă frumuseţe în jur, şi acest lucru te înfricoşează. Jos, pe şoselele asfaltate, în trafic, iar mai apoi între blocurile gri ale Capitalei, te „linişteşti”. Acum nu, dar cine ştie, poate data viitoare…?