Revista:

Mărturii creştine din Siria de astăzi – de Preot Dr. Pompiliu Dinu, Protoiereu al Protoieriei III Capitală

Ar fi rămas aceste amintiri în sufletul meu şi le-aş fi notat cândva întrun jurnal de călătorie sau în memoriile mele, dacă nu aş fi primit o veste tulburătoare sosită zilele acestea de pe frontul de luptă din Siria. În anul 2009, din mila lui Dumnezeu, călătorind pe urmele Sfântului Apostol Pavel, am ajuns împreună cu credincioşii şi neam închinat la locul convertirii şi în biserica în care s-a botezat marele apostol al neamurilor, gura lui Hristos, dumnezeiescul Pavel. După ce am vizitat mănăstirea şi am văzut coşurile care aduceau aminte de salvarea miraculoasă a acestui apostol, ca să fie deplină călătoria noastră, am plecat la Damasc, să ne închinăm în locul unde încă se mai păstrează capul Sfântului Ioan Botezătorul, cel mai mare om născut din femeie.

Cu evlavie am intrat în incinta unei moschei care adăposteşte o capelă mică, închisă, de fapt, în care se păstrează o parte din cinstitul cap. Spun doar „o parte” deoarece osul occipital şi mâna dreaptă am avut privilegiul sa le sărut în altă împrejurare, în palatul Topkapi din Istanbul, Constantinopolul de altădată. Am străbătut în goana maşinii Damascul şi neam îndreptat spre Malula, unde o biserică veche amintea de gloria de odinioară a creştinismului ortodox din Siria. Malula este localitatea care număra în vremea aceea aproape 3.000 de suflete care mai vorbeau încă limba aramaică, vorbită de Mântuitorul Iisus Hristos. Momente de mare bucurie pentru toţi pelerinii, să auzim vorbindu-se în aramaica, să le ascultăm cântările, care izbitor semănau cu ale noastre, încât neam simţit aproape ca acasă. Sufletul cald al acestor oameni, slujba, obiectele din muzeu, frescele, iconografia, toate ne-au înălţat spre Dumnezeu, mai ales atunci când, în limba aramaică, ne-au cântat „Tatăl nostru”.

Dar amintirile mele nu se încheie aici, cum nici pelerinajul nu s-a încheiat aici. Am continuat drumul nostru spre Mănăstirea Sfânta Tecla, zidită în cinstea ucenicei Sfântului Apostol Pavel. Clădirea aproape bizantină a bisericii, care ne aduce aminte de mănăstirile ortodoxe de altădată n-a făcut altceva decât să ne introducă în atmosfera de taină a rugăciunii. Eram printre puţinii români care călătoream la această mănăstire. Am avut bucuria, atunci, să cunosc întreaga obşte a mănăstirii, în frunte cu maica stareţă, Pelaghia… Mai multe citiți în revistă.