Revista:

Divotino, mânăstirea Comorii

Untitled

Sunt aproape 20 de kilometri de la Sofia la Divotino, “Căldăruşaniul” capitalei vecinilor de la sud de Dunăre… O mânăstire fabuloasă, însemnată în toate ghidurile bulgăreşti cu un nume straniu: Mânăstirea Comorii. Şi nu puţini sunt aceia care cred că n‑ar fi vorba doar de o simplă legendă…

Comorile: ispitele de dinainte de post

Am plecat la Sofia, cu gândul de a ajunge la Divotino, între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale de la noi. Mai înainte de a porni la drum, ca niciodată parcă, vreme de o săptămână, am tot vorbit despre comori… Până şi la biserica din Bucureşti, unde merg la slujbă, domnul Mitru, un parohian care la 85 de ani a descoperit Biserica plin de entuziasm, tot despre asta avea să mă întrebe: dacă ar fi aflat el o comoră, n‑ar fi fost bine să facă o biserică? În urmă cu un an şi jumătate, când ne‑am cunoscut, urma să se opereze la ochi. Zărindu‑mi ca prin ceaţă barba ceva mai lungă, mi‑a aproximat atunci vârsta: E adevărat că apropii suta? Mă va asigura, pe loc, sfătos: Stai liniştit, că n‑ai să mori până nu cade ăsta de la Cotroceni! De data asta, avea să mă îndemne să merg la vot. Votase în zori de zi, convins fiind că „dacă vine neamţul, are de gând să vândă Casa Poporului”. Nu de alta, dar ne‑a costat o mulţime de bani. O comoară…

Caleştile ţarului Ferdinand

În Bankia, renumita staţiune bogată în ape minerale de la marginea Sofiei, de îndată ce treci Vitoşa, eşti ca şi ajuns la Mânăstirea Comorii. Însuşi ţarul Ferdinand al Bulgariei, în urmă cu un secol, parcurgea cei doi kilometri din staţiune până la mânăstire pe jos. Va îndrăgi atât de mult acest loc retras şi slujbele bisericii, încât uita adeseori să plece cu săptămânile de aici. Din pricina şederii sale îndelungate la Divotino, colţul de rai va primi un al doilea nume: Mânăstirea Ţarului. Ferdinand avea să dăruiască stăreţiei două caleşti luxoase – una pentru înalţii oaspeţi care ar fi dorit să vină în pelerinaj din Bankia la Divotino, iar cea de‑a doua pentru supravegherea… întinselor câmpuri cu comori ale mânăstirii.

Vasul bizantin

Mulţi cred chiar că tocmai pentru comorile de la Divotino Ferdinand petrecea atât de mult timp la mânăstire. Zeci de legende, păstrate de sute de ani, grăiesc că dincoace de Vitoşa, în apropiere de sihăstria Divotino, în vechime, ar fi fost îngropate mulţime de comori… Astfel, ţarul va împroprietări mânăstirea cu mai multe hectare de teren, ce vor fi păzite cu străşnicie de oamenii săi, ca nu cumva vreun sătean să îndrăznească să se apropie de aceste locuri. Din când în când, slujbaşii de la curte îi dădeau de veste ţarului că într‑un anume loc s‑a mai descoperit o oală plină cu galbeni… Mărturie despre acele timpuri e un uriaş vas bizantin, ce ar fi fost descoperit plin cu aur. Acesta a stat multă vreme în mânăstire, fiind expus astăzi la Muzeul de Istorie din Pernik.

Hasan Hogea trăsnitul…

Călugării de la Divotino sunt însă de o cu totul altă părere. Vasul cu pricina a zăcut vreme de veacuri îngropat în apropierea sfântului locaş, în el aflându‑se o comoară de care nu îndrăznise să se atingă nimeni, monahii neştiind dacă e bine ori ba să se folosească de acei bani străini pentru nevoile obştii. În 1806, Hasan Hogea, o căpetenie de cârjalii din Breznik, va sosi cu o ceată de tâlhari turci în mânăstire, ca să o jefuiască. Vor pleca atunci şi cu acea comoară, pe care au aflat‑o după ce au brăzdat adânc cu plugul împrejurul Bisericii Sfintei Treimi, răpind, totodată, oile din staul şi singura pereche de boi a mânăstirii. După o legendă rămasă până astăzi, pe cale, căpetenia a fost lovită de un fulger şi a murit pe loc, ogorul în care a fost îngropat Hasan Hogea purtând şi acum numele de „al mormântului lui Hogea”.

Rugăciunea stareţului sfânt

Sătenii din Divotino spun însă că Hasan Hogea n‑a avut parte de moarte bună nu pentru că ar fi răpit o comoară blestemată, ascunsă în mânăstire, după cum cred mulţi, ci pentru că n‑a ştiut cu cine are de‑a face atunci când a jefuit acel loc închinat Sfintei Treimi. La Divotino, în acele vremuri, vieţuia un stareţ sfânt. Înaintat în zile şi neputincios în a se opune jafului, după plecarea turcilor, stareţul va intra în biserica prădată şi, atingând uşor cu toiagul icoana Sfintei Treimi, rămasă fără ferecătură, s‑a rugat cu lacrimi: „Troiţă, Troiţă Sfântă, ai văzut că turcii au luat animalele! Au lăsat săracă mânăstirea Ta. Eu, neputincios fiind, n‑am putut să‑i opresc. De ce ai îngăduit Troiţă?..”. Şi atunci s‑a petrecut minunea: turcii s‑au întors după câteva ceasuri la mânăstire cu cele răpite şi cu cumplita veste despre Hasan…

Comori şi alegeri

Vasul bizantin din Pernik, care ar fi adăpostit comoara, după alţi istorici bulgari, ar fi legat chiar de întemeierea mânăstirii, o veche legendă culeasă în satele dimprejurul Pernikului vorbind despre de o familie evlavioasă care, arându‑şi ogorul, avea să descopere acel vas de lut cu galbeni fără număr. Cei doi soţi, nedorind să se folosească de bani, pentru ca nu cumva prin bogăţie să‑şi piardă pacea sufletească, au hotărât să înalţe o mânăstire în numele Preasfintei Treimi, cugetând cu smerenie că toate sunt ale Ei. Şi socotindu‑se mai prejos decât toată zidirea, au aşezat ei acea comoară pe un măgar, hotărând că în locul în care se va opri măgarul să se odihnească, acolo să fie înălţată mânăstirea. Ostenit de cale, animalul va zăbovi zile întregi între două pârâuri repezi de munte… Iar dacă Pronia a binevoit ca în acel loc să fie înălţat locaş de preaslăvire Treimii, aşa a socotit, plină de smerenie, şi acea familie credincioasă…

Mărturisesc că nu mi‑a fost prea uşor să mă despart de raiul de la Divotino, mai cu seamă că duminica ce urma, la Bucureşti, prietenul meu drag, domnul Mitru, mă aştepta să vorbim din nou despre comori. Şi de alegeri…

Gheorghiţă CIOCIOI