Revista:

Lumina necreată a lui Mina Dobzeu

Untitled

«Domnul face mare bucurie cu mine, căci mi‑a dat lumina cea necreată cu mine. Domnul îmi face lumină. De la această lumină cerească am şi căldură.»

 

La începutul lunii decembrie filmam în Moldova, pentru un documentar destinat unei mari televiziuni din Bucureşti, despre patru surori care din mila Domnului au ajuns toate patru iconari. Am fost la Iaşi. Ne‑am închinat la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, iar a doua zi, împreună cu echipa de jurnalişti de televiziune, am mers ţintă la Huşi, la Părintele Arhimandrit Mina Dobzeu, marele duhovnic basarabean, botezătorul în temniţa comunistă a lui Nicolae Steinhardt. Părintele ne‑a chemat la el, citez, „ca să mai vadă ce pictăm”. Ştiam că de aproape trei ani a orbit cu ochii trupeşti, dar acum am aflat că are o altfel de vedere. Un preot din judeţul Vaslui, care a slujit cu dânsul în altar, mi‑a confirmat că, deşi este orb, părintele l‑a uimit nu o dată cu lucruri pe care un nevăzător obişnuit nu avea cum „să le vadă”. O apropiată a Părintelui Mina ne‑a spus că acesta a fost întrebat de un mare ierarh al nostru dacă a văzut lumina necreată, aşa cum a văzut‑o Sfântul Grigorie Palama. Răspunsul a fost că nu numai că a văzut‑o… dar că efectiv trăieşte în lumina necreată. Îndată ce am ajuns în chilie, l‑am întrebat cum mai este, cum se simte. Răspunsurile date de dânsul au fost peste aşteptările noastre…

Rugăciunea Inimii

“Eu nu mai văd, nu mai citesc… Eu văd lumina, dar obiectele nu le văd. Dar când spre seară primesc o carte cerească… pe aceea o pot citi. Fie Domnul lăudat! Domnul face mare bucurie cu mine, căci mi‑a dat lumina cea necreată cu mine. Domnul îmi face lumină. De la această lumină cerească am şi căldură. Eu sunt un mic isihast şi palamist, pentru că mi s‑a arătat lumina cea cerească, ca şi Sfântului Grigorie Palama; de aceea mă numesc palamist, iar isihast sunt pentru că propăvăduiesc rugăciunea inimii… Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte‑mă pe mine, păcătosul… Cei ce zic zilnic rugăciunea aceasta se mântuiesc, zice Domnul. Mirenii se vor mântui, iar călugării, cei ce au în pravila lor această rugăciune, se sfinţesc, se sfinţesc, se sfinţesc… Eu am trimis în toată, ţara la mânăstiri, cărţi despre Rugăciunea Inimii, ca să o aibă toţi şi să se sfinţească. Fie Domnul lăudat! Domnul mi‑a spus că mă voi mântui numai dacă am cuget curat, inimă smerită şi duh umilit. Să scrieţi asta… Să scrieţi!”.

În mâna dreaptă părintele ţinea tot timpul îndreptată spre noi o cruce de lemn sculptată chiar de dânsul. Deşi stă întins pe pat, pare că este în picioare în faţa altarului şi că ne predică, binecuvântându‑ne permanent.

“Uită răul şi fă binele! Uită răul şi fă binele! Uită răul şi fă binele! Rabdă mult, rabdă mult, rabdă mult! Iartă totul, iartă totul, iartă totul! Acestea să le scrieţi şi să le aveţi aşa, în ordinea care am spus‑o eu. Fie Domnul lăudat! Mergeţi Duminica la biserică! Să aveţi un duhovnic şi să vă spovediţi mai des! Să nu furi, să nu ucizi! Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să‑ţi fie ţie bine! Fă binele şi ajută pe cei săraci! Să nu iei numele Domnului în deşert… şi pe cele sfinte! Făcând toate acestea, vei avea bucurie şi vei avea mântuire”.

Vedenia 

Nu durează mult şi ne spune o vedenie pe care a avut‑o: “După ce a terminat lupta împotriva lui Antihrist, Domnul a făcut o serbare triumfală şi am fost şi eu acolo. Mulţime de muritori obişnuiţi şi mulţime de călugări, iar Domnul cobora de sus şi Maica Domnului era şi ea acolo, iar noi toţi cântam: Osana! Osana! Osana! Şi eu cântam: Osana, Osana, Osana! Apoi Domnul m‑a dus în Rai, unde era Împărat, şi acolo s‑a făcut iar o serbare mare, unde au cântat cu toţii Osana… Şi eu cântam cu ei: Osana, Osana, Osana! Apoi am văzut Iadul, care este aşezat sub Rai. Acolo sunt comuniştii care au murit fără de Dumnezeu. Apoi Domnul Iisus Hristos a convocat în centrul Bucureştiului pe Sfinţii Închisorilor şi au făcut o întâlnire cu aceşti creştini buni, ca şi cum Noul Ierusalim ar fi la noi în ţară. Noul Ierusalim este la noi în ţară! Da, Noul Ierusalim este la noi în ţară! Domnul a zis să ne rugăm şi pentru Rege”.

După câteva secunde de linişte, începe o nouă rugăciune, spusă de trei ori: “Mila ta şi ajutorul tău pururea să mă sprijinească! Am şi această rugăciune…”, ne mai încredinţează Părintele Mina.

La plecare ne binecuvântează pe toţi de mai multe ori. Mă uit la el, cu ochii în lacrimi, ca pentru ultima oară. Îmi citeşte gândul şi îl aud grăind: “Mai daţi‑mi câte un telefon… cât mai trăim!”.

Text şi foto:
Matei SCHINTEIE
www.iconar.ro