Revista:

O altfel de Bobotează la izvorul Nilului Albastru

Untitled

Nilul are două surse principale. Nilul Alb care izvorăşte din Lacul Victoria, de pe teritoriul Ugandei şi Nilul Albastru care are ca sursă Lacul Tana din Ethiopia. La izvorul Nilului Alb fusesem şi îmi doream acum să ajung şi la izvorul Nilului Albastru. Nu planificasem însă să ajung acolo chiar de Bobotează…

Viza de Ethiopia
Atunci când m‑am gândit să merg în Ethiopia, nu mi‑am închipuit că viza ar putea fi un obstacol. La Consulatul Ethiopiei din Nairobi m‑am lovit însă de rea‑voinţă mascată sub forme birocratice. Mai întâi mi s‑a spus să merg să fac cerere la Viena, pentru că România aparţine de acel consulat. „Sunt deja aici, la Nairobi, cum să merg până la Viena să depun cerere?” am obiectat. Atunci mi‑au cerut acte peste acte şi, în final, doamna consul, care avea o frumoasă cruce tatuată pe frunte, mi‑a explicat, cu aparentă bună voinţă, că singurul care poate dispune acordarea vizei pentru mine este domnul ambasador în persoană. Pentru asta însă trebuia o scrisoare oficială din partea ambasadorului României în Kenya care să îl roage în acest sens.

Am fugit la ambasada României din Nairobi. De cum am intrat în curtea ambasadei României, m‑am simţit ca acasă. M‑a întâmpinat consulul nostru, am servit împreună o cafea şi i‑am povestit toată problema. Domnia sa, un om cald şi inimos, s‑a pus îndată pe treabă. A redactat o scrisoare diplomatică oficială cu toate formulele impuse de protocol şi a obţinut semnătura ambasadorului nostru. Mi‑a înmânat‑o pentru a o depune personal la ambasada Ethiopiei. Când am ajuns acolo cu scrisoarea, s‑au comportat şi mai urât. M‑au ţinut prin curte şi pe coridoare câteva ore. Apoi a ieşit la mine ambasadorul şi m‑a întrebat zeflemitor, fără măcar să se prezinte: „Ce vrei?”. I‑am înmânat scrisoarea. A aruncat o privire pe scrisoare şi pe paşaportul meu şi mi le‑a restituit: „Nu se poate! Nu dăm vize pe paşaport temporar!” Asta era o nouă găselniţă. Până atunci nimeni nu invocase asta. Apoi a adăugat ironic: „Mulţumim că aţi încercat să vizitaţi Ethiopia!”. S‑a întors şi a plecat.

Am contactat o firmă de turism din Ethiopia, am discutat condiţiile unui tur al ţării cu maşina şi ei au pus în mişcare un alt mecanism. Prin urmare am luat avionul către Addis‑Abeba şi, la frontieră am primit imediat viza. În ce bază? Numele meu se regăsea scris cu creionul (cu multe greşeli, e drept) pe un tabel mototolit. Ajunsese acolo în urma demersurilor făcute de firma de turism. În toate, Dumnezeu are planul Său. Toate aceste obstacole au generat întârzieri şi m‑au obligat să apelez la serviciile unei firme de turism, în aşa fel încât, fără să îmi fi propus, am ajuns la izvoarul Nilului Albastru exact de Timkat, cea mai mare şi mai impresionantă sărbătoare a Ethiopiei.

Izvorul Nilului
Ethiopia este o ţară unică care şi‑a păstrat parcă neatinsă de trecerea secolelor identitatea culturală şi spirituală. La slujbele de duminică participă sute de oameni. La fel şi la marile sărbători. Cea mai mare sărbătoare a Ethiopiei nu pare a fi însă nici Învierea, nici Crăciunul, ci Boboteaza sau Timkat cum o numesc ei.

Am ajuns în Bahir‑Dar, oraşul de pe malul Lacului Tana de unde izvorâşte Nilul Albastru, în ajun de Timkat pe la prânz. După ce m‑am cazat am pornit pe jos, pe un bulevard flancat de palmieri până la podul de la intrarea în oraş. De pe acest pod se vede bine barajul de la izvorul Nilului Albastru. Pe baraj accesul nu este permis, însă am găsit un localnic cu barcă cu motor care a fost încântat să facă o plimbare pe lac până aproape de baraj. Afară era cald şi vântul adia uşor. România probabil că se pregătea de gerul Bobotezei, râdeam în sinea mea. Pe malurile pline de vegetaţie ale Lacului Tana erau zeci de păsări care de care mai colorate şi cu cozi mai interesante, inclusiv papagali. A fost pentru prima dată când am văzut pelicani în zbor şi superbii cocori cu coroană.

Chivotul original al Legii care conţine Tablele date de Dumnezeu Proorocului Moise pe Muntele Sinai se păstrează în Ethiopia, păzit cu străşnicie de sute de ani într‑o biserică din vechea capitală Axum. În fiecare biserică din Ethiopia însă, în sfântul altar, este o copie a acestui Chivot. În ajunul Bobotezei, există tradiţia ca aceste chivote, înfăşurate în țesături viu‑colorate să fie scoase din altare şi purtate de preoţi pe cap, în procesiune, simbolizându‑L pe Hristos pe drumul său către Iordan pentru a primi botezul.

O astfel de procesiune a avut loc şi în ziua aceea pe Lacul Tana. Ne‑am apropiat de malul unde se vedea agitaţie. Copiii erau deja pe apă în caiace din stuf de papirus în preajma pontonului unde urma să ajungă procesiunea pornită de la biserică. O mulţime de oameni au venit cu mare zarvă. Preotul era în mijloc purtând chivotul pe cap şi înconjurat de alţi clerici. Nu îl puteam vedea decât din când în când, însă îi puteam urmări traseul pentru că permenent era ocrotit de o umbrelă mare colorată şi strălucitoare care avea în vârf o cruce. În jurul său era o zarvă de nedescris. Procesiunea era deschisă de tineri şi copii care dansau, săreau şi chiuiau bătând ritmic din palme şi fluturându‑şi în aer beţele pe care le ţineau în mâini. Femeile, înveşmântate toate cu voal alb mergeau mai liniştite în jurul preotului cântând şi ele şi bătând din plame. Pe măsură ce preotul înainta, în faţa sa erau aşezate covoare, iar cele lăsate în urmă erau strânse. Era o manifestare de bucurie generală care mă făcea să mă gândesc la Intrarea Domnului în Ierusalim. Când au ajuns pe pontonul construit din lemn, mă uitam îngrijorat la dansul lor ritmat şi mă gândeam cu groază cum de pontonul se balansează atât de tare şi totuşi nu se rupe cu atâţia oameni sărind toţi sincron…

Într‑un final clericii şi alte câteva persoane s‑au urcat într‑o barcă cu motor pe laterala căreia era un steag mare cu culorile Ethiopiei: roşu, galben, verde. Ceilalţi participanţi s‑au înghesuit într‑o altă barcă unii peste alţii. Am pornit. Barca clericilor mergea prima, înconjurată de caiacele de stuf ale copiilor. Urmau ceilalţi participanţi la procesiune şi apoi noi. Tot drumul, cei câţiva kilometri parcurşi pe lac, cântările, chiotele şi bătăile din palme nu au contenit. A fost prima mea procesiune… cu barca.

Cascada Tissisat
A doua zi, de Bobotează, am pornit dis‑de‑dimineaţă către cascada Tissisat. Era zi de mare sărbătoare şi lumea petrecea pe  străzi. Aflată la mică depărtare de Bahir‑Dar, cascada Tissisat este o cascadă foarte spectaculoasă a Nilului Albastru şi este de mulţi considerată chiar punctul lui de pornire. Din nefericire, cascada a mai rămas astăzi doar cu o mică parte din debitul său iniţial pentru că nevoile economice au dus la construirea unei hidrocentrale în apropiere. Pe drum am depăşit o altă procesiune la fel de zgomotoasă ca şi cea din ziua precedentă. Toţi purtau beţe şi umbrele, cântau şi băteau din palme. La cascadă era un copilaş îmbrăcat în alb şi purtând o eşarfă cu tricolorul ţării pe care scria: „I love Ethiopia!”. Şi el era în vizită.

Înapoi

Când am revenit în Bahir‑Dar am poposit la una din bisericile ethiopiene din centru. Slujba se terminase, un preot stătea afară sub o umbrelă, dar curtea bisericii, împodobită cu steguleţe în culorile drapelului naţional, era în continuare plină de oameni care petreceau. Cântau, săreau şi băteau din palme sub un cort amenajat afară. În centrul mulţimii erau permanent doi tineri care băteau din tobele liturgice tradiţionale şi dansau. Când oboseau, alţi tineri le luau locul. Aşa am petrecut câteva ore…

M‑am despărţit de Ethiopia cu imaginea unui neam viu şi puternic, care îşi păstrează tradiţiile şi le trăieşte la fel de intens şi de sincer ca în primele veacuri creştine. Un neam unit în jurul lui Hristos şi în jurul bisericii sale naţionale în care clericii, preoţi şi episcopi, sunt simpli şi plini de dragoste, permanent în mijlocul oamenilor, iar mirenii sunt naturali şi fireşti, perfect integraţi în viaţa liturgică a cetăţii.

 

Silviu‑ Andrei VLĂDĂREANU