Revista:

Sfânta Vineri de la Tempi

Untitled

Pelerinilor români care merg spre diferite destinaţii ortodoxe de pe teritoriul Greciei le este foarte la îndemână să se oprească la Valea Tempi. Locul este situat în nord-estul Thessaliei, în apropierea muntelui Olimp, la 25 de kilometri nord-est de Larissa, iar accesul se face pe drumul expres E 75. Sfântul lăcaş este aşezat parcă strategic, într-un defileu lung de vreo 10 kilometri, nu chiar la vedere, menit parcă doar celor care au chemare. Mai întâi se coboară nişte trepte din piatră, se trece puntea de peste râul Pinios, apoi intrarea în biserica rupestră, săpată în stâncă, se dezvăluie credincioşilor veniţi cu evlavie. Aici se găsesc moaştele Sfintei Muceniţe Parascheva, aici pelerinii înalţă rugăciuni către ea…

Valea Tempi

La Tempi, ajung anual zeci de mii de pelerini care au auzit despre minunile pe care le primesc creştinii şi bolnavii de tot felul, ce vin aici cu nădejde şi inimile pline de flacăra credinţei. Minunile apar necontenit, fie când credincioşii se închină la sfintele moaşte sau se roagă la icoana făcătoare de minuni a Muceniţei, fie bând sau spălându-se cu apă din izvorul subteran care curge în imediata apropiere a bisericii. Această apă are proprietăţi curative unice şi pot afirma din proprie experienţă asta. De 15 ani, mai păstrez şi astăzi, într-o sticluţă, apă de la acest izvor şi din care beau din când în când. De fiecare dată când fac asta mă minunez. Apa este la fel de proaspătă ca atunci când am luat-o din izvor. Mulţi susţin că efectul vindecător al acestei ape se obţine spălându-te cu ea pe ochi în fiecare dimineaţă, imediat după ce te-ai trezit şi ai deschis ochii.

Am ajuns aici aproape de înserat, iar liniştea era desăvârşită. Nu mai erau decât câţiva pelerini întârziaţi, care se grăbeau să-şi facă închinăciunile şi să plece. La Hagia Paraskevi (cum îi spun grecii) este un loc autentic ortodox, unde se simte imediat încărcătura duhovnicească ce se aşterne de îndată în inima pelerinului. Capeţi linişte şi încredere că totul va fi bine. Acest lucru îl simt şi eu. Este un loc de credinţă şi mucenicie care aduce mai mult decât mângâiere sufletească, iar cei care caută acest lucru, negreşit îl dobândesc.

Intrarea se face printr-un culoar săpat în stâncă, flancat de-o parte şi de alta de icoane ale sfinţilor. Ajungând într-o antecameră (ce ţine loc de pronaos), unde se pot aprinde lumânări şi scrie acatiste, pot vedea, privind în sus, pădurea de deasupra printr-o fisură din stâncă. E spectaculos. Vremea este ploioasă şi cerul îşi curge şiroaiele într-un ropot înfundat, dar pădurea nu lasă apa să ajungă jos, aici.

Mergând să mă închin la sfintele icoane şi moaşte, nu pot să nu observ numeroasele mici ofrande votive agăţate la icoana sfintei. Acestea stau ca nişte mărturisiri ale credicioşilor care au primit ajutor. Mulţi şi-au recăpătat vederea, alţii au primit vindecare a membrelor sau a tot felul de afecţiuni.

Pictura din biserică este foarte frumos realizată, în stil bizantin. Altarul este în lateral, în partea dreaptă a intrării sfântului lăcaş, şi este smerit, cu o catapeteasmă de mică înălţime, ce nu încorporează şi iconostas. Pare mai mult a aduce cu altarul bisericilor apusene, catolice sau protestante. Merg prin liniştea locului să aprind o lumânare, apoi scriem câte un acatist şi mai privim pentru câteva clipe spaţiul neobişnuit. Ne îndreptăm spre ieşire şi în drum ne închinăm icoanelor pe care le întâlnim.

Undeva, în partea stângă de la ieşirea din biserică, se intră într-un tunel. Pe măsură ce înaintăm în el, se îngustează atât de mult încât ultimi paşi trebuie făcuţi pe vine. Aici găsim izvorul minunat, care se poartă într-un fir modest de apă. Umplem câteva sticle cu apa sfinţită şi apoi ne spălăm pe faţă. Un loc tainic este acesta, pe care sfânta nu întâmplător l-a ales. Aici, la Tempi, Sfânta Muceniţă Parascheva s-a nevoit în ultima parte a vieţii sale vremelnice. Mulţi fac confuzie între Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi şi Sfânta Muceniţă Parascheva ce s-a născut la Roma, supranumită Sfânta Vineri.

Din viaţa Sfintei

Într-un sat din arealul Romei de secol II , în vremea domniei împăratului Hadrian şi în plină perioadă de prigonire a creştinilor, se nevoiau doi tineri căsătoriţi, pe nume Agatonic şi Politeia. Aceştia aveau multă evlavie şi credinţă întru Hristos, păzind cu sfinţenie poruncile Domnului. Singura lor neîmplinire era aceea că nu aveau copii. Îndeosebi pentru asta se rugau. Cu smerenie şi lacrimi în ochi, Îl rugau neîncetat pe Bunul Dumnezeu să se milostivească de ei şi să le împlinească cererea. Iar Domnul a binevoit şi le-a dăruit o fiică de o frumuseţe şi înţelepciune neasemuite. Aceasta s-a născut în a 6-a zi a săptămânii, într-o zi de vineri, şi astfel la Botez a primit numele de Parascheva (în limba greacă: paraskevi = vineri). Mama ei a învăţat-o de mică toate tainele credinţei creştineşti, despre dragostea pe care trebuie s-o poarte semenilor, despre rugăciune, despre cuvintele de înţelepciune din Sfânta Scriptură. Apoi ea, după ce părinţii ei s-au săvârşit, a împărţit săracilor toată averea ce-i rămăsese şi s-a dăruit pe sine lui Dumnezeu. Se îndeletnicea în continuu cu rugăciunea în biserică, citea din sfintele cărţi şi propovăduia mulţimilor cuvântul Evangheliei.

Între timp, Roma a ajuns să fie condusă de împăratul Antonin, care, auzind de la nişte rău-voitori că o femeie propovăduieşte învăţătura lui Iisus Hristos, a poruncit să fie adusă înaintea lui. Când a văzut-o, nu mică i-a fost mirarea, văzând cât era de frumoasă şi înţeleaptă. Atunci i-a spus că dacă i se va pleca lui şi va aduce jertfă zeilor, o va copleşi cu multe daruri, iar de nu, va pătimi multă osândă. Atunci Sfânta Parascheva a zis: Să nu-mi fie a mă lepăda de numele lui Hrisos şi al Dumnezeului meu, ci să piară zeii care n-au făcut cerul şi pământul. Când a auzit aceste vorbe împăratul, s-a mâniat şi a poruncit s-o treacă prin multe chinuri. Întâi au pus pe capul ei un coif de fier înroşit în foc, dar a fost păzită cu dumnezeiască rouă şi nu a păţit nimic. Apoi a fost aruncată într-o căldare plină cu smoală şi untdelemn încinse, dar sfânta se răcorea. Văzând împăratul acestea, a crezut că nu sunt suficient de încinse şi i-a spus: Paraschevo, stropeşte-mă şi pe mine cu smoală din căldare, pentru a vedea dacă este fierbinte cu adevărat. Sfânta îşi umplu mâinile cu smoală şi untdelemn şi le-a aruncat pre împărat, care a fost lovit chiar în lumina ochilor, orbind pe loc. Îndată el a început să se tânguiască: Miluieşte-mă pe mine, roaba adevăratului Dumnezeu, şi dă-mi mie lumina ochilor înapoi, iar eu îndată voi crede în Dumnezeul pe Care Îl propovăduieşti tu. Atunci sfânta a început să se roage lui Dumnezeu şi de îndată împăratul a văzut din nou. Împreună cu toţi din casa lui au început să creadă în adevăratul Dumnezeu, botezându-se în numele Sfintei Treimi.

Multe alte minuni a mai săvârşit de-a lungul vieţii sfânta, care a trăit până când a ajuns şi în Grecia, aici la Tempi, unde a fost prinsă şi dusă la un ighemon pe nume Tarasios. Acesta era păgân şi, după ce mult a schingiuit-o, a poruncit să i se taie capul. Trupul i-a fost luat de câţiva creştini şi înmormântat pe ascuns.

Mulţumesc Domnului că ne-a purtat, în pelerinajul nostru prin Grecia, spre acest loc pe care nu-l mai călcasem de foarte mulţi ani. Darul pelerinului dat de Bunul Dumnezeu pentru a merge să se roageîn sfinte lăcaşuri, cu dragoste, cu smerenie, pentru familie, prieteni şi chiar pentru vrăjmaşi, vine ca o blagoslovenie, dar vine şi în întâmpinarea nevoilor noastre, ca rugăciunile să urce la Ziditorul, pentru a se milostivi de noi.

Ne purtăm paşii spre maşină, prin ploaia de toamnă ce cade mărunt, cu inimile mângâiate de marea mijlocitoare a rugăciunilor noastre din acest loc. Mulţumim, Sfântă Muceniţă Parascheva! Nu conteni a te ruga pentru noi, păcătoşii!

Laurenţiu CO SMOIU