Revista:

Arsenie 28

DRAGANESCU

În mod paradoxal, unii oameni sunt prezenţi mai abitir în amintirea oamenilor decât pe parcursul propriei lor vieţi. Dar sunt alţii – foarte puţini – care trăiesc, ard cu o intensitate teribilă atât în parcursul terestru al vieţii lor, cât şi după trecerea la Domnul. Aşa a fost şi Arsenie Boca: o flacără albastră ca din aparatul de sudură, care‑i lega pe oameni de faptele lor! De faptele lor bune, evident, la care îi chema neîncetat… Pe toate căile şi cu toate mijloacele. Inclusiv prin programul iconografic nemaivăzut, pictat de mâna lui la biserica din Drăgănescu, judeţul Giurgiu.

Episcopul Ambrozie parcă a avut nectar în cuvânt

„Eu vă invit, cu toată încredinţarea, să veniţi la Drăgănescu să vedeţi pictura restaurată impecabil şi biserica în toată strălucirea ei” – aşa mi‑a grăit la telefon Episcopul Ambrozie, cu câteva zile înainte de 28 noiembrie, atunci când este rânduit parastasul părintelui Arsenie. Mai fusesem la Drăgănescu în urmă cu ceva vreme şi, sincer, nu eram foarte încântat de ceea ce văzusem acolo. Dar la o asemenea invitaţie călduroasă, care conţinea parcă un freamăt ascuns, nu puteam răspunde decât prompt, afirmativ. Şi aşa am ajuns pe o vreme diluviană, în care tot cerul îmbufnat al Valahiei se răzbuna cu torente de apă pe creştinii veniţi din toate colţurile ţării aici, pe malul lacului, la Drăgănescu.

Satul era literalmente sub asediu, uliţele sale păreau „carosate” cu mulţime de maşini, era mai multă tablă pe străzi decât pe case… Cohorte de credincioşi cu preoţi în frunte se grăbeau spre mica biserică, devenită oricum neîncăpătoare. Acolo mi‑am făcut şi eu loc cu dificultate, îndesându‑mă (ca personajele evanghelice) să ajung mai „în faţă”, să văd şi eu cu ochii mei ce se petrece. După slujba arhierească, susţinută sonor de un admirabil cor de seminarişti, a urmat predica vlădicului Ambrozie. Eu unul l‑am mai auzit vorbind public, ţinând cuvânt de învăţătură, dar de data a fost chiar un eveniment oratoric.

Predica – deşi lungă – a ţinut toată acea umanitate cu răsuflarea tăiată, deoarece Episcopul a făcut un tur de forţă teologic şi istoric, punctat cu constatări de ordin artistic şi sensibil‑duhovnicesc, aşa încât timpul şi oboseala trecuseră ca un fulg. Lumea căpătase un entuziasm sufletesc aparte, mai ales când arhiereul a vorbit, cu lacrimi în glas, despre martirii din temniţele comuniste. Iar când s‑a referit la sfinţenia părintelui Arsenie Boca, la prigoana din viaţa lui şi la programul său iconografic tâlcuit foarte pe scurt, creştinii chiar s‑au luminat. Cineva le vorbea pe limba lor, le atingea sensibilităţile, le răspundea la întrebări dificile, dar necesare. O adevărată lecţie de comunicare transformată subtil în cuminecare,  prin cuvânt!

Nicolae Bordaşiu, un preot frumos

Surpriza pregătită de Episcop, la final, a fost una de zile mari: prezenţa cuvântătoare şi încântătoare a părintelui Nicolae Bordaşiu. Venerabilul preot l‑a cunoscut îndeaproape pe părintele Arsenie, au stat împreună un timp, iar lada cu amintiri s‑a deschis larg, spre bucuria celor prezenţi. Bunăoară, sfântul Ardealului i‑a prevestit că va fi arestat, dar că nu va muri în închisoare – lucru care s‑a întâmplat întocmai. Iarăşi, cei doi au hotărât, de comun acord, să simuleze o ceartă şi o despărţire tocmai pentru a nu fi urmăriţi şi prigoniţi „la pachet”, şi câte şi mai câte…

O viaţă cât un secol a trăit părintele Bordaşiu – şi ce secol! Dar şi ce viaţă! În plus, cu toţii ştim că părintele a slujit alături de cel mai mare pescar de oameni, alături de părintele Constantin Galeriu, la Biserica Sfântul Silvestru din Bucureşti. Cu mintea limpede pe care o are, preotul Nicolae Bordaşiu poate susţine conferinţe întregi, lucru care – paradoxal – chiar se întâmplă zilele acestea. Mare este Dumnezeu între sfinţii şi plăcuţii Lui!

Fresca lui Arsenie conţine un mesaj cifrat?

În timpul cuvântărilor, ce să zic, ochii îţi mai fug pe pereţi, fără să vrei. Şi acolo, la Drăgănescu, poţi vedea un program iconografic uluitor prin insolitul său, dar şi printr‑o actualitate profetică. De la invenţii şi tehnologii ultramoderne prezentate în premieră într‑o biserică ortodoxă la minuţia penelului care a lucrat aproape pointilist (din punct de culoare în punct de culoare), de la sfinţi catolici (Francisc de Assisi) la un Christ aproape fără barbă şi fără vârstă, un adevărat Fiu al Omului – de la facerea lumii la sfârşitul ei –, toate conduc către o predică vizuală. Iar faptul că părintele paroh Răzvan Lucian Petcu (iniţial absolvent al Facultăţii de Fizică), un om cultivat şi integru, a ştiut să păstreze şi să pună într‑o nouă lumină această frescă este un dar făcut tuturor credincioşilor români.

Ce vrea să ne spună, în esenţă, părintele Arsenie prin această pictură? Că generaţiile de oameni se succed, că există un singur Adevăr, El e unic, însă modul în care este perceput şi înţeles diferă substanţial, dramatic aş zice, de la o epocă la alta. Iar şocul umanităţii trecute prin modernism este foarte mare, sub toate aspectele, dar mai ales vizual. Ei bine, părintele Arsenie Boca tocmai acestui om „bolnav” de imagine se adresează prin pictura de la Drăgănescu, acestui contemporan rănit de excesul de privire, de saţietate, de preaplin al ochiului. Acestui om recent & grăbit, care vrea să vadă şi să înţeleagă întru clipeala ochiului, dacă se poate! Lui îi vorbeşte, cu răbdare artistică şi cu imagini din mediul zilnic, la îndemâna înţelesului grabnic. Personajele sfinte însă sunt foarte atent lucrate, dar tot cu chipuri şi atmosferă „la zi”, actuală. Este un sinaxar aliniat canoanelor moderne de frumuseţe – aşadar posibil de înţeles şi „digerat”. Iar curăţarea şi restaurarea frescei arată acum, fără rest, toată gândirea şi strategia duhovnicească a acestui uriaş trăitor – atât de atipic, şi totuşi atât de profund ortodox.

Mergeţi la Drăgănescu şi fiecare din voi veţi vedea, cu siguranţă, altceva! Părintele Arsenie, oricum, ne surâde din cerurile lui, cu penelul în mână…

Răzvan BUCUROIU