Revista:

Athos, tărâmul dintre două lumi (I)

ATHOS 01Sfântul Munte Athos e locul unde se întâlnesc rugăciunile fierbinți din inimile înflăcărate ale monahilor cu Dumnezeu și cu Maica Domnului, Stăpâna acestui loc parcă de niciunde. Loc bine ales de Ea, căci este strașnic păzit de munți înalți și vegetație bogată, dar totodată păzit și de acești vajnici luptători ai Domnului, înveșmântați cu haina simplă, neagră, ce se nevoiesc cu obraz de mare smerenie. Este locul care cu siguranță nu aparține acestei lumi, ci mai degrabă locul care tinde să se ridice la Împărăția cea făgăduită de Mântuitorul sufletelor noastre. Aici se înalță neîncetat spre Ceruri sute de Liturghii într-o singură zi. Aici păcatele se șterg din inima zdrobită, ce simte iubirea pe care ne-o poartă Hristos, nouă, celor nevrednici. Aici, încetul cu încetul, grijile lumești și relele pizme își pierd puterile și se risipesc în lumina sufletului descoperit, chiar și pentru cei mai păcătoși dintre noi.

Spre Munte

Am plecat de dimineaţă, la 9.45, din Ouranopoulis, cu vaporul, după ce ne-am obţinut permisele de trecere (Diamonitirion), spre destinaţia Dafne, principala poartă de intrare în Sfântul Munte. Încetul cu încetul ne depărtăm de micul orăşel, lăsând în urmă turnul vechi ce străjuieşte portul. Pescăruşii planează pe desupra punţii vaporului, apucând din zbor de la pelerini câte ceva de mâncare. Vremea e plăcută, cu un soare blând de septembrie, şi albastrul mării se îngemănează la zenit cu cel al cerului. În spatele vasului rămâne un siaj de apă înspumată,  care, încet-încet, dispare, ca un înscris efemer al călătoriei noastre prin această lume. Pe partea stângă apar primele ruine ale unor chilii ce nu-şi mai au demult vieţuitori. Sunt mărturii ale vechimii tradiţiei creştine ce dăinuie spre veşnicie. Se văd şi diferite grote săpate de timp şi apă în stâncile abrupte de la malul mării, căci o ţinem drept, pe lângă coasta peninsulei calcidice, numită Akti. ATHOS 02La un moment dat, într-un golf, apare prima importantă aşezare: Mânăstirea Dochiaru. Ne apropiem şi primii pelerini se pregătesc să coboare pe acest pământ sfânt. Mânăstirea a fost ridicată între anii 1030-1032 şi este menţionată încă de la anul 1038 într-un hrisov, sub denumirea de Mânăstirea Sfântului Nicolae, a Dochiariului. A fost prădată şi distrusă în mai multe rânduri de către piraţii agareni şi reconstruită cu ajutorul oferit de împăraţii bizantini. Cuviosul Eftimie, care s-a stabilit şi nevoit aici pe la anul 1045, i-a schimbat denumirea cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Domnitorul Moldovei Alexandru Lăpuşneanu, în secolul al 16-lea, a suportat importante cheltuieli pentru reînnoirea mânăstirii. Aici se regăseşte icoana Maicii Domnului supranumită „Grabnic-Ascultătoarea”, dar şi o bucată din lemnul Sfintei Cruci şi moaşte ale mai multor Sfinţi.

ATHOS 03Plecând mai departe, la o distanţă nu foarte mare ni se dezvăluie Mânăstirea Xenofont, unde a ajuns pe mare icoana făcătoare de minuni a Sfântului Gheorghe. În acest loc a izvorât apă sfinţită pentru a spăla icoana, iar locul a fost marcat printr-o Sfântă Cruce. Pelerinii vin să bea apă de aici, pentru că nu de puţine ori s-a dovedit a fi tămăduitoare. Următoarea mare mânăstire, de fapt cea mai mare prin importanţa construcţiilor, este Mânăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon-ul). Pe vremuri aici se nevoiau peste 2000 de monahi. Din ce reuşesc să observ de la distanţă, totul arată foarte frumos şi bine pus la punct. Trăiesc o senzaţie de mare bucurie trecând pe lângă unul dintre locurile unde s-au nevoit Sfântul Siluan şi blândul său ucenic întru smerenie, arhimandritul Sofronie Saharov. Cine ştie… cu voia Bunului Dumnezeu, poate, cândva, am să păşesc şi în acest minunat loc. Îmi vin în minte cuvintele Sfântului Siluan în dialogul său interior cu Dumnezeu: „Cât de milostiv eşti, Doamne! Sufletul meu Te cunoaşte. Spune-mi: ce trebuie să fac pentru ca să se smerească sufletul meu? Iar Domnul a răspuns în sufletul meu: Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!.

În sfârşit… în Athos

Ce lungă pregătire şi aşteptare mi-a părut venirea în Sfântul Munte! Sunt mulţi ani de când îmi doresc să ajung aici, dar toate ni se dau când este mai potrivit pentru noi. După aproximativ 2 ore de mers cu vaporul, apare în depărtare micul, dar importantul port al Athosului, Dafne. Este străjuit de câteva mici construcţii, aşezate chiar în jurul intrării în port, cu magazine de souvenir-uri, câteva taverne specifice zonei mediteraneene, o clădire a autorităţilor elene şi… cam atât. Deja ne aşteaptă autobuzele pentru a ne continua drumul spre capitala Athosului, Karyes. Urcăm în autobuz cu emoţia şi bucuria de a fi pentru prima dată în Grădina Maicii Domnului şi gândul îmi zboară instantaneu la ea, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Îţi mulţumesc, Măicuţă, că m-ai adus cu bine aici, în acest tărâm al sfinţeniei Tale. Încă sunt destul de confuz pe drum şi simt că o serie de modificări se petrec în mine. Nu reuşesc să le înţeleg, poate mai târziu…

ATHOS 04Ajungem la Karyes cam după o jumătate de oră şi nu avem prea mult timp la dispoziţie pentru a admira frumoasa aşezare, pentru că microbuzele cu diferite destinaţii deja ne aşteaptă spre îmbarcare. Apuc doar să fac câteva fotografii şi ne urcăm în microbuzul care merge către Mânăstirea Vatopedu. În microbuz îi observ cu bucurie pe un monah şi pe ucenicul său, amândoi de naţionalitate japoneză, şi aflăm că au fost invitaţi chiar de către mult încercatul stareţ al Mânăstirii Vatopedu, arhimandritul Efrem. Iată oaspeţi de seamă în smerite chipuri, veniţi de la Răsărit. Ortodoxia a îmbrăţişat întreg pământul. Slavă lui Dumnezeu!

Mânăstirea Vatopedu

ATHOS 05Ajungem la Vatopedu după mai bine de jumătate de oră şi coborâm din maşină lângă un izvor cu apă proaspătă, ce îşi aşteaptă pelerinii să îi răcorească după un drum lung. Poarta de intrare a sfântului aşezământ creştin, ce a fost construit pe locul anticului oraş Dion, este vegheată de deasupra de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Pirovolitissa, „Împuşcata”. Această icoană a fost împuşcată în mâna dreaptă a Maicii de către un ostaş turc, pe vremea revoluţiei eteriste, în anul 1822. Acesta era nepot al comadantului armatei turce, care înconjurase întreaga mânăstire, cu intenţia de a o prăda. La scurt timp, nepotul mai întâi a orbit şi apoi s-a spânzurat de un măslin din livada învecinată porţii. Atunci, păgânul unchi al nefericitului a recunoscut că la o asemenea moarte însăşi Maica Domnului l-a osândit. De atunci, din frică şi respect, comandantul a sprijinit tot restul vieţii lui mânăstirea cu danii.

De cum am intrat pe poarta impunătoare, imediat în dreapta ne întâmpină Paraclisul „Brâul Maicii Domnului”, care mă impresionează de la prima vedere. Acesta este considerat a fi a doua biserică a aşezământului şi, deşi este „doar” un paraclis, are dimensiunile unei biserici medii de la noi. Mirosul de tămâie athonită, ce este deosebit de frumos, îmi inundă toate simţirile şi parcă mi se activează o altfel de percepţie a locului, de trăire sufletească intensă. Paraclisul a fost construit pe locul unei mai vechi biserici care a ars, construite de Sfântul Voievod Neagoe Basarab, în anul 1526. Nu este singurul edificiu de aici de la Vatopedu al marelui domnitor. Un întreg corp de chilii, care pe vremuri avea o lungime impresionantă, şi totodată turnul de apărare de lângă bibliotecă, au fost şi ele zidite de cuviosul domn al Ţării Româneşti. În prezent numai turnul a rămas neschimbat, drept mărturie a mărinimiei Sfântului Neagoe. Nu departe de paraclis ne întâlnim cu părintele Chiril, care, bucuros când află că suntem români, ne urează bun-venit. Conversăm îndelung, împărtăşindu-ne unii altora gânduri şi noutăţi despre locurile de unde venim. În acelaşi timp ne conduce la arhondaric (clădirea de oaspeţi), unde suntem cazaţi într- o frumoasă cameră. La uşă suntem vegheaţi de imaginea arhimandritului Sofronie.

ATHOS 06La ora 17 începe slujba Vecerniei. Pentru prima dată păşesc în sfânta biserică mare ce poartă hramul Buna Vestire. Este impunătoare. Se observă lesne vechimea zidurilor groase, ce au mai bine de 1000 de ani. Este una dintre cele mai vechi biserici din Sfântul Munte, iar fresca actuală a fost pictată la anul 1312. Domnii Moldovei şi Ţării Româneşti au făcut numeroase danii aici. Arsanaua mânăstirii şi turnul ei sunt ridicate de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Acest loc e plin de istoria dreptei credinţe. Cântări înălţătoare ale monahilor de la strană îmi întrerup şirul gândurilor. E minunat. Îmi întrece aşteptările cu mult. Mă simt copleşit. Încep să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mai există pe pământ astfel de locuri. Acum încep să înţeleg ce modificări se petreceau cu mine. E timpul. Da, simt că totul a încetinit. Biserica este imaginea veşniciei, pentru că dăinuie de atâta vreme, aruncându-mă în vremurile de început ale creştinismului. Parcă m-am întors la origini. E plin de Duh aici…

După o oră de tămăduitoare slujbă, mergem la trapeză, unde ne aşteaptă o varietate de bucate. Sala este impunătoare, cu multe mese din marmură, având formă de potcoavă. Se pare că au fost aduse tocmai de la Constantinopol, cu multă vreme în urmă. Totuşi îmi par ca noi. După ce ne rugăm şi se binecuvântează bucatele, ne aşezăm la masă. Cât timp a durat servirea mesei, un părinte citea învăţături din Vieţile Sfinţilor. Apoi ne-am ridicat mulţumind lui Dumnezeu pentru îmbelşugatele bucate. Ne retragem din nou în biserica mare, pentru că urmează Pavecerniţa, iar apoi vor fi scoase sfintele odoare ale mânăstirii spre închinare. Mânăstirea Vatopedu este cu siguranţă cea mai bogată în ceea ce priveşte sfintele icoane făcătoare de minuni, sfintele moaşte, o bucată din lemnul Sfintei Cruci, o bucată din trestia de la răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos; dar cel mai important dintre toate este Brâul Maicii Domnului. După Pavecerniţă, care nu durează mult, cu smerenie mergem să ne închinăm la sfintele odoare. În afara celor pe care le-am enumerat, se află şi capul Sfântului Ioan Gură de Aur, ce păstrează şi acum urechea stângă întreagă, neputrezită. Apoi capul Sfântului Grigorie Teologul, sau moaştele Sfântului Mercurie, ale Sfântului Theodor Stratilat sau ale Sfântului Apostol Andrei. Imediat suntem preluaţi de părintele Areta, care-i tot român (am aflat că din obştea de aproximativ 130 de monahi, vreo 20 sunt români), pentru a ne face un scurt istoric al mânăstirii şi a ne conduce spre închinare la cele şapte sfinte icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului de la Vatopedu: Hodighitria („Călăuzitoarea”), Pantanassa („Vindecătoarea”), Vitamarissa („Ctitoriţa”), Paramithia („Mângâietoarea”), Esphagmeni („Junghiata”), Eleovitrissa (Izvorâtoarea de untdelemn) şi Pirovolitissa („Împuşcata”).

Spre seară, în vreme ce ne retrăgeam la somn, simt din nou acel miros minunat din cea mai aromată tămâie. E pretutindeni în incinta mânăstirii. În orice loc te-ai afla, mirosul e constant. Parcă o mână nevăzută îl presară permanent în sfântul lăcaş! Nu găsesc nici o explicaţie logică şi nici nu-şi au locul aici explicaţiile minţii raţionale. E un loc supranatural, binecuvântat şi vegheat de Maica Domnului.

La 2.30 ne trezim pentru a merge la slujba de noapte. Aici, la Athos, aşa se ţin slujbele, la orele la care lumea se odihneşte şi când de fapt este cel mai mult expusă duhurilor necurate. Încep rugăciunile părinţilor, care pe parcurs au o intensitate şi o trăire tot mai mare. Cântările vibrează în înaltul templului lui Hristos, în inimile noastre. Prin luminile blânde ale candelelor totul pare rupt din Împărăţia lui Dumnezeu şi parcă suntem mai aproape în aceste momente de Ea. O mare bucurie inundă întreg sfântul lăcaş! E prima dată când particip la o slujbă de noapte în Sfântul Munte. Nu mi-am imaginat vreo clipă că poate fi atât de împlinitor, de mângâietor pentru suflet. Slujba a durat până la ora 5 şi jumătate, iar apoi s-a săvârşit Sfânta Liturghie în Paraclisul „Brâul Maicii Domnului”, unde ne-am mutat cu toţii, până la ora 7.30.

ATHOS 07După ce am servit masa de dimineaţă, am mers să ne pregătim bagajele pentru a lua microbuzul din nou spre Karyes. Am mai făcut câteva fotografii în grabă, înainte de a pleca. Nu vom ajunge la Karyes, pentru că undeva pe la jumătatea drumului, la o troiţă, trebuie să coborâm şi să o luăm pe jos, pe un drum la stânga, spre chilia românească Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unde ne aşteaptă părintele Petroniu…

(Va urma)

Laurenţiu COSMOIU