Revista:

Frontul de est: unreality orthodox show

Untitled

Prelungita criză ucraineană, ce a aruncat această țară într-o confruntare sângeroasă, soldată până în prezent cu peste 3000 de morți, mii de răniți și mai mult de o jumătate de milion de refugiați, a demonstrat din plin eficacitatea unei arme la care puțini s-ar fi putut aștepta: ortodoxia pe post de propagandă de război! O ortodoxie slută, mutilatoare de conștiințe, preschimbând rațiunea și realitatea crudă a faptelor într-un marș victorios al sfinților Răsăritului peste cadavre “fasciste”…

Donbas – crucificarea rațiunii

Realitatea virtuală creată de mass-media din Rusia – după ce sediile televiziunilor din regiunea Donbas au fost ocupate, la comanda serviciilor speciale rusești, iar posturile ucrainene au fost înlocuite cu canale din Federația Rusă – a jucat un rol esențial în amplificarea și evoluția ulterioară a conflictului din estul Ucrainei. Ar fi suficient, pentru exemplificarea răspândirii terorii în rândul populației civile din zonă, prezentarea unui scurt scenariu al Kremlinului, pus în scenă de principalul post de televiziune moscovit, Pervîi Kanal (12 iunie a. c.), în care o ucraineancă (Galina Pîșneak), într-un interviu acordat acestuia, a susținut, nici mai mult, nici mai puțin, decât că a fost martoră la… “crucificarea publică a unui copil trei ani, așa cum a fost răstignit Iisus, în Piața Lenin, din centrul orașului Slaviansk”…

Laboratorul de creat sfinți

“Nici fasciștii nu au făcut una ca aceasta… Au ciopârțit trupul copilului – a relatat femeia -, torturându-l vreme de un ceas și jumătate, înainte ca acesta să moară”. Mama copilului ucis ar fi avut și ea parte de un tratament barbar, fiind legată de un tanc și târâtă prin piață până ce și-a dat duhul. Plină de compasiune, reportera televiziunii ruse, Iulia Ciumakova, fără a-și pune nici măcar pentru o clipă întrebarea dacă cele relatate de femeie erau false ori adevărate, se va adresa acesteia în câteva rânduri: “Nu vă este teamă să vorbiți despre aceasta?”… (Pervîi Kanal, ora 21.04, 12. 07.2014).

Fapte, desigur, nepetrecute vreodată în realitate – în Slaviansk, nimeni altcineva, în afara femeii intervievate, neputând confirma povestea copilului răstignit, inventat în laboratoarele de creat sfinți ale Kremlinului -, dar declanșatoare, prin astfel de informații, a unor uriașe energii negative în rândul unei pături largi e oameni… Pravoslavnici, cazaci, militari ajunși șomeri, sensibilizați în acest fel, se vor simți datori, în puțină vreme, să ia poziție față de grozăviile petrecute, sărind în apărarea celor mai slabi, agresați, chipurile, de o putere oarbă, pusă, fără doar și poate, în slujba răului absolut…

Sfinți pentru vremuri de criză…

Pentru cititorul avizat al presei ruse, propaganda deșănțată și intensă din aceste zile nu constituie însă nicidecum o surpriză; întinarea purității, răstignirea adevărului, uciderea unor tineri pravoslavnici în încleștarea cu forțele răului, la fel ca și în trecutul apropiat, fiind doar simple pretexte pentru o ofensivă militară necruțătoare într-o zonă de conflict, ori încercări de distragere a atenției opinei publice de la grozăviile comise de armata rusă.

Soldatul Evghenie Rodionov (a cărui imagine a fost folosită fără scrupule în zona religiosului de către serviciile secrete de la Moscova, prin intermediul unor înalte fețe bisericești, în timpul războiului din Cecenia) este un bun exemplu în acest sens. La încheierea conflictului însă – după ce soldații ceceni vor deveni extrem de utili în alte teatre de operațiuni, sub comandament rus -, șeful Comisiei Sinodale pentru Canonizări de la Moscova, protopopul Maxim Maximov, spre dezamăgirea multor pravoslavnici, care au crezut în aura de sfințenie creată într-un timp relativ scurt în jurul tânărului ostaș ucis (cărți apărute cu girul unor înalte fețe bisericești moscovite, un întreg cult al mărturisirii înaintea decapitării – în ciuda mai multor atenționări venite din partea unor oameni lucizi pe tema dată), avea să declare presei, plin de seninătate, că “nu există nici un fel de informaţii documentate referitoare la circumstanţele legate de moatea acestui om. Toate poveștile existente… sunt doar închipuirile unor oameni pe această temă. Biserica nu se poate baza pe dovezi de acest tip…” (Komsomolskaia Pravda, 14.01.2011)!

“Uns cu mir” sau mecanismul propagandei ruse

Exagerarea, neprecizarea surselor ori minciuna grosolană din presa laică de acolo capătă însă un exotism aparte în cea religioasă, mecanismul propagandei ruse, în vreme de război, ”uns cu mir”, funcționând aproape impecabil: minuni, coincidențe stranii, mir scurs din fotografii, cazaci înarmați până-n dinți, sub încrucișări de tiruri, protejați de cer, vrăjmași răpuși de sfinți în numele unei Sfinte Rusii la marginile căreia se petrec grave dezordini, ce se cuvin neapărat îndreptate…

Fiii uneia și aceleiași Biserici, în concepția propagandei rusești, doar prin opțiunea lor față de Sfânta Rusie pot avea ori nu parte de serviciile acesteia. O demonstreză din plin, în ultimele luni, refuzul unui preot din Ucraina, supus al Patriarhiei Moscovei, “de a se ruga pentru ostașii ucraineni (fii ai aceleiași Patriarhii), apărători ai integrității Ucrainei” (Relighia v Ukrainî, 3.09.2014)

Slujbe de pomenire…

Astfel, la jumătatea lunii august, din acest motiv, o întreagă parohie va părăsi Patriarhia Moscovei. Până la începutul lunii septembrie a. c., din pricina agresiunii militare și religioase a “fratelui mai mare”, 10 parohii din Ucraina vor strânge, de asemenea, sute de semnături, hotărând să treacă sub oblăduirea nerecunoscutei Patriarhii a Kievului. Dacă din punct de vedere al dreptului internațional ostașii nu au făcut nimic altceva decât săși apere, pur și simplu, țara, după canoanele Sfintei Rusii, aceștia, opunându-se Moscovei, n-ar putea fi catalogați decât ca fasciști (după cum fasciști au fost considerați și basarabenii, ce-și apărau, în anii ‘90, pe Nistru, pământul natal, săvârșind astfel, chipurile, “o odioasă crimă” împotriva Sfintei Rusii, ce dăduse buzna, după noaptea ocupației bolșevice, prin mii de cazaci, pe post de pionieri ai acesteia, în curțile buneilor lor). De slujbe bisericești, în viziunea unor preoți din Ucraina, după câte se pare, pot avea parte doar apărătorii unei “ordini superioare a lucrurilor”, nu și pravoslavnicii care își ridică brațul “întinat” împotriva acestei “ordini”… Biserica, în cazul dat, va fi considerată de mulți ucraineni o oficină de propagandă a Kremlinului, în care slujitorii acesteia îndeplinesc, mai degrabă, calitatea de simplii slujbași ai Sfintei Rusii, ale cărei hotare Patriarhul Kiril le dorește întinse până cât mai departe…

Avânt în luptă: fasciști, uniați și schismatici…

Apelul adresat în luna august a. c. întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe locale, de către Patriarhului Kiril al Moscovei demonstrează din plin, de altfel, gradul de implicare al pravoslaviei ruse în propaganda de război. Astfel, întâistătătorul Bisericii Moscovei, adresându-se Patriarhului Ecumenic Bartholomeu I, “cu rugămintea de a se ridica întru apărarea ortodocșilor din Ucraina”, va susține că încă de la începutul ostilităților în această țară “uniații și schismaticii au primit arme, sub pretextul unor operațiuni antiteroriste, și au inceput pur și simplu o agresiune împotriva clerului din Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică, în partea de răsărit a acestei țări” (Interfax, 18.08.2014). Un apel adresat mai degrabă auzului urechilor propriilor păstoriți decât unei autorități ecleziale, invocarea unui “război religios”, cu implicarea armată a greco-catolicilor (pe parohii, cel mai probabil!), în regiunea Donbas, neajutând nicidecum la calmarea spiritelor în această zonă. Dimpotrivă…

Epistolă de la Kiev…

Ortodocșii din estul Ucrainei vor fi încurajați, în acest chip, să se arate de-a dreptul binevoitori unei lupte armate desfășurate “în deplină legitimitate”. Apelul se va dovedi, de altfel, un bun prilej pentru Filaret al Kievului ca, tot printr-o scrisoare adresată Patriarhului Ecumenic, să-și expună punctul său de vedere în privința “cinismului” întâistătătorului Bisericii Ruse, a “depozitelor de armament din bisericile din estul Ucrainei, supuse Patriarhiei Moscovei” și a sprijinului material și moral acordat de acestea separatiștilor “în acțiunile lor criminale împotriva Ucrainei”. Patriarhul nerecunoscut de la Kiev va incrimina, totodată, în aceeași depeșă, Rusia, care, printr-o intensă propagandă, “încearcă să convingă lumea, prin orice mijloace, de justețea acțiunilor sale” (Relighioznoinformaționnaia slujba Ukraianî, 1.09.2014)

Sfânta Rusie – statul ortodox total?

Rusia n-ar putea fi considerată – cel puțin deocamdată – un corespondent ortodox al “statului islamic total”, cu toate răbufnirile unei Sfinte Rusii desuete în plan propagandistic. Derapajele de acest gen însă, cu implicarea Ortodoxiei în campanii murdare, în care primitivismul și brutaliatea își dau mâna cu cnutul parfumat al unor înalte oficialități (adeseori, din păcate, chiar ecleziale), nu vor conduce însă, cu siguranță, la nimic bun, devenind, încetul cu încetul, tot mai împovărătoare și înjositoare pentru Dreapta Credință. Cultivarea cu bună știință a unei încrederi oarbe în Sfânta Rusie – aproape ca o alternativă la Ortodoxie -, în rândul pravoslavnicilor din această țară (dar nu numai), pe de altă parte, se va dovedi, mai devreme ori mai târziu, o piatră de poticnirie pentru credinciosul Bisericii Ortodoxe Ruse, pus în fața respectării opțiunii celorlalți pravoslavnici, care nu caută în vreun anume fel să impună “sfințenia” ori superioritatea propriei nații, aduse de Moscova la rang de politică de stat, promovată la scară planetară… Să nădăjduim că vindecarea Rusiei de această orbire se va produce, totuși, mai repede decât ne-am putea aștepta.

Gheorghiță CIOCIOI