Revista:

«Lumea nu poate fi concepută fără Dumnezeu» – Interviu cu regizorul Cristi Puiu

Untitled

Regizorul Cristi Puiu m-a surprins plăcut  văzându-l şi auzindu-l într-un interviu luat de doamna Eugenia Vodă în deja celebra sa emisiune Profesioniştii  de la TVR1, atunci când acesta a afirmat că îşi doreşte să se raporteze la modelul lui Iisus Hristos. Cunoscându-l personal, am constatat că în multe privinţe acesta a reuşit să se raporteze la modelul divin. Sinceritatea discursului, corectitudinea şi modestia de care dă dovadă  marele nostru cineast Cristi Puiu îl creioneză ca pe un bun creştin, de la care mulţi alţii ar putea lua aminte.

La început a fost pictura…

Născut în Bucureşti pe 3 aprilie 1967, Cristi Puiu mărturiseşte: „Am picat la admiterea de la Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza la treapta I şi singurul criteriu care-mi mai rămăsese la alegerea liceului era să fie cât mai aproape de casă. M-am dus la Liceul de Chimie Industrială nr. 5, care era cel mai apropiat”.  În 1990, Cristi Puiu, care a studiat pictura de la 10 ani, a participat la o expoziţie în Lausanne (Elveţia), împreună cu alţi tineri artişti români. Doi ani mai târziu, a luat examenul de admitere la “Ecole Superieure d’Arts Visuels” din Geneva, actuala “Haute Ecole des Beaux Arts”, departamentul Pictură. La finalul primului an a abandonat cursurile de pictură, pentru a le începe pe cele de film, la aceeaşi şcoală, absolvind-o în 1996.

Un timid structural…

Cristi Puiu se autodefineşte ca fiind structural un om timid. Acest timid şi-a înfrânt timiditatea şi a debutat ca regizor în 2001 cu filmul Marfa şi banii, film care a obţinut deja mai multe premii internaţionale. Unii critici de film consideră că acesta este filmul care a inaugurat noul val românesc în cinematografie.  Dar “lovitura” a dat-o cu al doilea film de lung-metraj, Moartea domnului Lăzărescu (2005), după celebrul – din păcate – caz real al lui Constantin Nica, cel care în zorii zilei de 23 aprilie 1997 a  fost abandonat pe un trotuar din Capitală. Acest pacient de 52 de ani a fost dus  toată noaptea cu Salvarea de o asistenta la nu mai puţin de patru spitale, care refuzaseră internarea lui. Omul a murit, acolo, pe caldarâm, în faţa casei la adresa de pe buletin… cu perfuzia înfiptă în venă.

“Cazul Constantin Ni­ca” a năucit la vremea lui opinia publică, pentru care sistemul medical din România era deja mai bolnav decât cei mai bolnavi pacienţi. Filmul Moartea domnului Lăzărescu a rulat aproape pe tot mapamondul, fiind distribuit şi în Statele Unite ale Americii.

Dle Cristi Puiu, este greu să faci film în România?

Este greu să faci film peste tot. În România este şi mai greu. România ar trebui să primească un premiu suplimentar, pentru că energia pe care o consumă un regizor atunci când face film este dublă faţă de ceilalţi regizori din lume. E foarte greu să-i motivezi pe oamenii cu care lucrezi. Uitaţi-vă ce se întâmplă cu românii în general. Ei par a fi complet demotivaţi. Ce se întâmplă cu românul, în general, tot aşa se întâmplă cu românul din cinematografie. E foarte greu să faci un film dacă oamenii nu sunt motivaţi. Gândiţi-vă doar la meşterii pe care îi angajaţi să vă lucreze în casă. Sau meşterii care construiesc o casă în România. Cât de motivaţi sunt ei ca să facă un lucru de calitate?!

Sunteţi coleg de serviciu cu soţia dvs  la aceeaşi Casă de producţie de filme, Mandragora

La toate filmele mele lucrăm împreună, dar la departamente distincte. Eu mă ocup de regie şi ea este şefă de producţie, iar eu fac tot posibilul să nu mă întâlnesc cu ea niciodată pe teritoriul regiei. Anca nu produce numai filmele mele. Ea produce fel şi fel de filme care nu au legătură cu mine. Eu nu mă implic acolo, nu  mă amestec. Nici nu am timp, nici nu mă interesează. Dacă îmi cere cineva părerea i-o dau, dacă nu îmi cere, nu i-o dau.

Aveţi trei fete: Smaranda,  Ileana şi Zoe. Ele vă împărtăşesc pasiunea pentru film?

Nu… şi bine fac. Au pasiunea să se uite la filme. Şi asta e bine. Mai mult de atât, nu. Ileana a jucat în Aurora într-un rol cu o pondere mai mică în film. A mai jucat într-un scurt-metraj al unui prieten, dar nu-i place. Smaranda a jucat în Moartea domnului Lăzărescu unde apare şi soţia mea un pic, pe la începutul filmului. Zoe, cea mică, are 4 ani nu prezintă vreun interes pentru asta. Smaranda este anul doi la Medicină, Ileana trece acum la liceu, dar nu o interesează, nu-i place lumea asta, deşi ar putea fi o actriţă foarte bună.

De la Cannes la Bran

Ştiu că recent aţi fost în vizită la Schitul Bran din judeţul Braşov cu domnul Mihai Vacariu, care a scris cartea Îndrăgostit de Tarkovski. Mic tratat de trăire a artei.

Da, cu Mihai sunt prieten. Sunt şanse să avem proiecte comune. El este mai aproape de filozofie, iar eu sunt mai aproape de film. Între noi avem controverse „fructuoase”, ca să zic aşa. Am fost împreună pentru prospecţii, deoarece lucrăm la un nou film care să redea şi floralul de pe pământ. Am  vizitat schitul deoarece căutăm un loc deosebit, ceva de genul ”Pe un picior de plai, pe o gură de rai…” undeva în România.

Vă invit să veniţi la Covasna, deoarece şi aici găsiţi sigur „un picior de plai şi chiar o gură de rai”. După unii specialişti, balada Mioriţa s-ar fi născut  în  zona Covasna – Breţcu, aici, în curbura arcului carpatic, unde se găsesc căteva variante locale ale Mioriţei. Uitaţi-vă pe hartă şi observaţi că aici se învecinează Ardelul cu Moldova şi Vrancea.

Am să mă interesez…

Ce sentiment vi se pare mai deosebit de evidenţiat în arta cinematografică? Dar în opera dvs?

Înduioşarea… Înduioşarea este maximul pe care îl poţi obţine.

Aş fi vrut să vă pun şi alte întrebări, dar am observat că ele v-au mai fost puse şi de alţii. Ştiu că nu vă place să vă repetaţi răspunzând la ele, dar am citit undeva că şi sfinţii apostoli au fost nevoiţi să se repete de multe ori la diferite mulţimi de oameni…

Da, dar ei spuneau adevărul, iar noi căutăm adevărul în timp ce răspundem la întrebări. Adevărul rămâne neschimbat, iar apostolilor nu li se luau interviuri. Ei se duceau în misiune. Ei aveau datoria să spună adevărul.

Oare actorii şi cei care fac filme nu au datoria să spună adevărul?

Ba da, dar ei nu deţin adevărul. Ei sunt într-o căutare…Ei se întreabă mereu. Datoria ta ca artist este să-ţi mărturiseşti căutarea.

Prin filmele dvs aţi încercat să transmiteţi mesaje sau mărturisiri, eventual şi unele experienţe religioase?

Aşa sunt filmele mele cu mesaje, cu mărturisiri, altfel nu aş face film. Filmele mele reprezintă rodul unui parcurs şi sunt la fel de incomplete, la fel de imperfecte pe cât de imperfect sunt eu şi pe cât de imperfect este parcursul… Eu nu sunt apostol.

Dar aţi putea deveni…

Nu… nu cred. Mi se pare aşa o dovadă de  vanitate să mă gândesc la poziţia aceasta.

Sunteţi practicant religios?

Nu sunt practicant… Încerc şi eu să cred, aşa păcătos cum sunt. Încerc şi eu să înţeleg ce este una şi ce e alta…

La ce foloseşte arta cinematografică, dle Cristi Puiu?

Cinematograful funcţionează doar în măsura în care acesta poate deveni o scrisoare pe care tu o trimiţi undeva în neant şi de acolo îţi vin nişte răspunsuri şi nişte oameni primesc nişte confirmări. Este de fapt un gest de solidarizare. Nu eşti singur.

Când aţi conştientizat existenţa lui Dumnezeu?

Eu văd că lumea fără Dumnezeu nu poate fi concepută. Eu sunt un om raţional, ştiţi asta… Eu nu fac decât să observ limitele gândirilor şi atunci îmi spun că este imposibil să nu existe Dumnezeu. Surpriza mea ar fi, ştiu eu, ca la un moment dat să realizez că nu există Dumnezeu. Asta ar fi o surpriză, nu faptul că El există. Faptul că există Dumnezeu mi se pare că este… logic. Există o logică în toate, chiar dincolo de tot ce are legătură cu actul credinţei. Raţional nu pot să înţeleg lumea fără Dumnezeu. Mie aşa mi se arată: că există Dumnezeu.

Interviu realizat de

Matei Schinteie

Iconar.ro

 

A debutat în filmul de lung-metraj cu Marfa şi banii (2001), iar în 2004,  produce filmul  Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea cu Victor Rebengiuc  cu care obţine Ursul de Aur pentru cel mai bun film de scurt-metraj la Festivalul Internațional de la Berlin. Al doilea film de lung-metraj, Moartea domnului Lăzărescu (2005),  face parte dintr-un proiect de șase povestiri scrise de CristiPuiu în  anul 2003. Acest film i-a adus Marele Premiu Un certain regard, la Festivalul de Film de la Cannes. Cea mai recentă producţie a regizorului este pelicula Aurora cu durata de 3 ore, care a avut premiera mondială la Cannes, ediţia din 2010, în care a interpretat personajul principal (Viorel). În prezent, lucrează la viitorul film: Sierra Nevada, o coproducţie Mandragora (România) şi Spiritus Movens (Croaţia), proiect cinematografic pentru care a primit o finanţare de la Centrul Audiovizualului din Croaţia (HAVC).