Revista:

„… pre la Potlogi mergându…” O frumuseţe nepieritoare – de Răzvan Bucuroiu

POTLOGI 01De fiecare dată când mă apropii de o nouă ctitorie a Brâncovenilor emoţia este copleşitoare. Şi asta deoarece oamenii aceştia providenţiali au lăsat o asemenea dâră de frumuseţe în Valahia (şi nu numai!) încât te întrebi fără să vrei: oare cu ce se va mai bucura sufletul meu azi? Ce imn de slavă în piatră, lemn şi culoare va mai fi primit Creatorul cerului şi al pământului din partea celor martirizaţi în veacul al 18-lea de un sultan nebun şi frustrat – Ahmed al III lea? Pentru a afla noul răspuns la vechea întrebare, am luat drumul Potlogilor, la o aruncătură de băţ de Titu, în judeţul Dâmboviţa.

 

Biserica din Potlogi – o premieră

 

POTLOGI 02Părintele paroh Marian Şerban
poftindu-ne în sfântul lăcaş

„De de la Potlogi, părinte Şerban? De ce aici, în inima câmpiei, a hotărât Brâncoveanu să-şi ridice un palat impunător şi un paraclis pe măsură?”. Întrebând asta, priveam nedumerit în jur, căutând să înţeleg raţiunea pentru care domnitorul a ales acest loc. De jur-împrejur, ca şi odinioară, era satul. Nici mai breaz ca altele, nici de lepădat, închegat probabil mai abitir după apariţia domeniului voievodal. Dincolo de sat nu se întindea nici un petec de pădure, nici un ochi de apă limpede sau măcar bogată în peşte, nici un deal înverzit pe care să-ţi odihneşti privirea. Doar în spatele palatului susură un firicel de apă, un pârâu numit Tudorel, despre care părintele mi-a spus că pe vremuri era ceva mai viguros… În fine, să zicem că ar fi ceva mai deosebit. Dar tot nu sunt lămurit, şi atunci parohul îmi explică cu tact istoric şi pastoral: „Vedeţi, Brâncoveanu călătorea foarte mult. În susul şi-n josul ţării, în toată domnia lui. Pe vremea aceea, drumurile erau rele, şi atunci trebuiau popasuri dese şi confortabile, pentru refacere. Or, Potlogi este la jumătatea distanţei dintre Bucureşti şi Piteşti, sau Târgovişte. Aşadar, există o explicaţie…”. Da, corect. Este la intersecţia unor direcţii, a unor posibile destinaţii. De aceea, poate, destinul brâncovenesc s-a împletit cu locul: o putea apuca în orice direcţie, toată zarea vieţii era deschisă… Numai că, până la urmă, Brâncoveanu a ales o singură şi definitivă direcţie: sfinţenia!

POTLOGI 04Bărbaţii Brâncoveni, tablou votiv, posibilă pictură a lui Pârvu Mutu

Revenind însă la convorbirea cu părintele Marian Şerban, am înţeles că biserica a fost ridicată înaintea ansamblului rezidenţial şi că inaugurează suita glorioasă a stilului brâncovenesc: ancadramente şi coloane bogat ornamentate, pridvorul deschis, boltirea în semicilindru sau în cupole sferice, motivele florale sculptate în piatră, dar şi frescele semnate de… Pârvu Mutu. Se presupune chiar că pictura, care s-a mai păstrat pe alocuri în pronaos, ar aparţine „zugravului de subţire” şi că ar putea fi prima lui operă majoră. Oricare ar fi adevărul istoric, pictura actuală are trei mâini: cea originală din pronaos, care este de departe şi cea mai frumoasă; cea de a doua, datând din primii ani ai secolului 20 (autor Umberto Marchetti), este o pictură religioasă în ulei, în „stil realist-renascentist”, din care se mai păstrează o Sfântă Ecaterina (pentru a fi înlăturată pictura originară şi pentru a prinde „tehnica ulei”, pereţii au fost loviţi cu ciocanul de sute de ori pe metru pătrat!); în fine, a treia şi cea mai nereuşită este din ziua de azi şi aparţine „expertului restaurator” (cităm pliantul) Sava Nicolae din Bucureşti, alături de fata sa, Irina. Deşi i-am promis tânărului părinte paroh că nu voi comenta în revistă impresiile lăsate de pictură, ajungând la redacţie şi revăzând fotografiile, m-a cuprins o stare de tristeţe. Ansamblul întreg este superb restaurat, cu migală şi pricepere, banii europeni au fost pe măsură (au mai ajutat Primăria şi Consiliul local din Potlogi cu câte ceva), coordonarea fondurilor a fost corect făcută de preot, s-a refăcut în întregime curtea, zidul exterior, s-au tras alei, s-au ridicat un oficiu parohial şi o bibliotecă, s-a construit un frumos foişor de lemn, au apărut porţi de fier forjat; înăuntru, într- o biserică în care au stat vreme de 30 de ani schelele de lemn, în care ploua şi era igrasie, acum s-au reparat toate, ba mai mult: s-a pardosit integral cu superbă piatră de Başchioi, s-a învelit cu tablă nouă, s-a introdus sistem de încălzire, de apă… Dar ce nu s-a făcut, în aşa fel încât anul acesta, pe 9 iunie, totul a fost gata şi Î.P.S. Nifon Mihăiţă a resfinţit biserica! O lucrare minunată în întregul ei, exceptând fresca, care decepţioneză total. Dacă Brâncovenii ar veni şi ar vedea azi „pictura”, ar fugi cu siguranţă înapoi, în lumea lor!

POTLOGI 07Palatul brâncovenesc în plin
proces de restaurare

Puţină istorie

După cum spuneam, aceasta este prima ctitorie eclezială a domnitorului martir. Cumpărată în 1679, fosta moşie a postelnicului Dima a înflorit rapid prin grija noului proprietar, care în 1683 a ridicat aici o biserică, pe a cărei pisanie scrie aşa: „Această sfântă şi dumnezeiască biserică este zidită şi înălţată den temelie şi până în săvârşitul ei de ro- Palatul brâncovenesc în plin proces de restaurare bul lui Dumnezeu Constantin Brâncoveanu vel-spătar, întru slava Domnului nostru Iisus Hristos Cel de Troiţă slăvit şi întru cinstea lui vel-mucenic Dimitrie pentru a sa veşnică pomenire şi a părinţilor, care s-au început şi le-au săvârşit în zilele luminatului Domn Io Şerban Cantacuzino Basarab Voevod”. Abia în 1698 au apărut aici casele, acareturile şi toate cele trebuincioase, despărţite de biserică printr-un un gard înalt. Astfel, aceasta a devenit paraclis, generând modelul binecunoscut în perioada noastră medievală. Adesea, Brâncoveanu poposea aici, iar în 1699 a petrecut la moşia din Potlogi mai bine de zece zile: „Măriia- sa Costandin- vodă s-au ridicat şi la scaun la Bucureşti au mers, la octombrie 19 dni purcegându, de vreme ce şi vremea să răcise, însă întâi pre la satul măriisale, pre la Potlogi mergându, unde preaiscusite şi frumoase case au făcut precum să şi văd, şi acolo praznecul marelui mucenic Dimitrie făcând, sâmbătă au purces şi la octombrie 30 dni, la scaun, în Bucureşti, au întrat cu mare alai”.

POTLOGI 05Hramul bisericii este Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, însă ulterior s-a adăugat şi Sfântul Ierarh Nicolae. Atmosfera locului e chiar sănătoasă, părintele paroh – cu obârşiea pe aceste meleaguri – este pus pe fapte mari, pe care le va împlini, suntem convinşi.

Cu alte cuvinte, poposiţi la Potlogi, aşa cum făcea odinioară şi Sfântul Voievod Martir, şi nu veţi regreta! Este un strop de frumuseţe valahă care sufleteşte vă va prinde foarte bine, aici şi dincolo!

Răzvan BUCUROIU