Revista:

Sfinţirea Sihăstriei Putnei – Interviu cu părintele Nectarie Clinci

sfintire

Schitul Sihăstriei este pomenit întâia oară la 1466, când se face vorbire despre un monah pe nume Atanasie (tătar încreştinat), care s‑a retras aici venind de la Putna. Aşezământul a adăpostit mereu monahi iubitori de isihie, până în vremea pustiirii sale – din octombrie 1691 – de către oştile leşeşti ale lui Ioan Sobieski (1674‑1696). După opt ani, egumenul Lazăr, ajutat de vistiernicul Ilie Cantacuzino, reface mica biserică sihăstrească. Se pomenesc ca urmaşi ai acestuia, ca egumeni ai schitului, ieromonahii Teodosie (†1715) şi Dosoftei (†1753).

Scurt istoric

Sihăstria Putnei avea să înflorească în vremea sfântului stareţ Sila (1753‑1781), care i‑a ridicat şi prima biserică din piatră (cu hramul Bunei Vestiri), la 1758. Însă, din păcate, bunăstarea schitului n‑a durat prea mult, căci ocupaţia habsburgică i‑a adus pe sihaştrii de aici la limita supravieţuirii, sfântul egumen Natan (1781‑1784) neputând opri destrămarea obştii. Monahii au plecat la Putna, luând cu ei şi odoarele, iar schitul a fost desfiinţat de către austrieci pe la sfârşitul secolului 18.

Până la 24 aprilie 1990 n‑a mai fost viaţă monahală într‑acest loc, dar într‑acea zi binecuvântată s‑a început restaurarea vechii biserici de piatră. Mai mult, printre ruine s‑au aflat acum şi moaştele Sfinţilor Sila, Natan şi Paisie…

De la sihăstrie la lavră

„Acolo unde voieşte Dumnezeu se împlinesc minuni înaintea poporului” (pr. Constantin Necula)

Da. Acolo unde voieşte Dumnezeu se biruieşte rânduiala firii şi se petrec minuni. Iar eu cred că o astfel de minune este şi înflorirea Sihăstriei Putnei, pentru că, în doar câţiva ani, sihăstria s‑a transformat într‑o adevărată… lavră.

La Sihăstria Putnei, bisericile mânăstirii – două din lemn şi una de piatră – s‑au dovedit a fi neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioşi care veneau să se întâlnească aici cu Dumnezeu. De aceea părintele stareţ Nectarie Clinci, dimpreună cu obştea mânăstirii, au luat hotărârea să ridice un lăcaş de închinare mai mare. Se întâmpla aceasta în anul 2002, când s‑a pus piatra de temelie a bisericii cu hramurile Izvorul Tămăduirii (vinerea din Săptămâna Luminată) şi Sfântul Serafim din Sarov (2 ianuarie şi 19 iulie).

Construită într‑un (nou) stil moldovenesc ştefanian, mult mai înălţat, biserica are şi un demisol generos, care adăposteşte un paraclis – închinat Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana (9 septembrie) –, câteva odăi de spovedanie, dar şi un spaţiu pentru micii creştini. Cu toate că aici se slujeşte din anul 2007, abia acum – la 27 august 2017 – noul lăcaş de închinăciune a fost sfinţit de către un sobor de şapte ierarhi: ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei; ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor; ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului; PS Macarie, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord; PS Damaschin Dorneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor; PS Ignatie Mureşanul, arhiereu‑vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei.

Demn de remarcat (şi apreciat) este faptul că s‑a hotărât ca sfinţirea să fie făcută în luna august, pentru ca la ea să poată participa şi cei care lucrează în afara ţării şi care au contribuit din plin la zidirea acestei noi biserici!

A fost mulţime mare de poporeni la această sfinţire: unii pe jos, alţii cu bicicletele, iar alţii cu maşinile. (De mulţimea credincioşilor, după ceasurile nouă, trebuia să‑ţi laşi maşina tocmai la capătul Putnei, la vreo trei kilometri de mânăstire!) Cu toate acestea, nimeni n‑a plecat nemiluit de la mânăstire, căci de n‑a încăput la masă a primit îndestulătoare mâncare la pachet, aşa încât malurile Putnei s‑au umplut de picnicuri creştineşti.

După slujbă, părintele Constantin Necula a grăit atât de frumos şi de ortodox despre albumul lui Dragoş Lumpan, Zâmbetul Împărăţiei, încât îţi venea să fugi ca să mai prinzi vreunul la vânzare! (M‑am şi gândit atunci să fac şi eu un album de fotografie, doar ca să mi‑l prezinte părintele Necula, căci e neîntrecut în meşteşugul vorbirii!)

Cu părintele arhimandrit Nectarie Clinci

Părintele arhimandrit Nectarie Clinci este, din anul 2000, stareţul a 58 de monahi din obştea Sihăstriei Putnei – deşi el mai poartă de grija mântuirii şi a 22 de maici din Schitul Marginea – cu toate că, în tinereţile sale, a predat matematica în oraşul brăilean Ianca. A studiat la Facultatea de Arhitectură Navală Galaţi (departamentul Sisteme şi Echipamente Navale), dar, descoperindu‑L pe Dumnezeu la 26 de ani, a lăsat toate amăgirile acestei lumi şi s‑a închinoviat la Sihăstria Putnei, în 1995.

Părinte, nu e prea mare biserica nouă pentru o mânăstire… „Sihăstrie”?

Ba da, dar nu pentru „Sihăstria” Putnei.

E o altfel de „sihăstrie”?

Da, pentru că la noi, duminică de duminică, vin întotdeauna 700‑800 de credincioşi la Sfânta Liturghie. Şi ce ar însemna ca noi să slujim în bisericuţa din cimitir, spre exemplu? Este frumoasă, este din lemn, dar este prea mică. Mi‑aduc aminte că şi în prima biserică oamenii stăteau ticsiţi unul lângă altul, chiar şi pe‑afară, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu. De asta am şi lăsat demisolul noii biserici pentru copii. Să fi fost cu toţii aici ar fi fost mai greu, pentru că noi trebuie să slujim cu/ în pace sfânta şi dumnezeiasca Liturghie. Însă mie mi se umple inima de bucurie când văd atât de mulţi părinţi cu copiii la biserică!

„Lăsaţi copiii să vină la Mine!”…

Da. Ne sunt de mare folos, căci şi noi trebuie să ne întoarcem la curăţia inimilor lor. Lucru cel bun este că aici, în Bucovina, bisericile – indiferent că sunt din lemn sau piatră – nu sunt goale, ci pline de oameni credincioşi. Din fericire, Dumnezeu este răbdător şi ne aşteaptă întoarcerile – şi în bisericile mici, dar şi în cele mari –, căci El este binele cel mai mare, de unde vine tot binele şi toată bunătatea.

Stareţul Nectarie Clinci s‑a îngrijit nu numai de copii, ci şi de părinţii lor – ca să le fie bine şi să se poată ruga în tihnă. În afară de noua biserică încăpătoare, a mai ridicat o trapeză nouă, care era de mare trebuinţă pentru că, la Sihăstria Putnei, toţi cei care vin la Sfânta Liturghie rămân şi la…masă! Mai mult, egumenul  vrea să creeze şi nişte spaţii intime, în care duhovnicii să poată grăi cu ucenicii lor la… un ceai sau o cafea. Ce m‑a mirat cu adevărat a fost faptul că arhimandritul Nectarie ar intenţiona ca, la sfârşit de an fiscal, să poată informa printr‑un raport cum s‑a cheltuit banul donat de către enoriaşi! „Este bine ca omul să ştie ce s‑a făcut cu banul muncit de el”, a mai spus părintele stareţ.

În loc de otpust aş încheia cu frumoasele spuse ale părintelui Necula: „Spre deosebire de cei care urăsc Biserica, cei care o iubesc construiesc totul pentru veşnicie”. Pentru veşnicie s‑a zidit şi acest katholikon al Sihăstriei Putnei…

George CRASNEAN