Revista:

11 noiembrie: Teodor Studitul

id1364_prelucrata.jpg.jpg

Sfântul Teodor Studitul s-a născut în Constantinopol, într-o familie bogată şi de neam bun, în anul 759, pe vremea împăratului iconoclast Constantin al V-lea Copronim. Sfântul a studiat filosofia, iar părinţii săi, Fotin şi Teoctista, şi-au vândut averile şi s-au călugărit. Unchiul său dinspre mamă, Cuviosul Platon din Olimpul Bitiniei, a participat la cel de-al 7-lea Sobor Ecumenic de la Niceea şi, când a plecat, l-a luat cu sine pe Sfânt, dimpreună cu doi fraţii ai săi, Iosif şi Eftimie, care au dorit să îmbrăţişeze şi ei viaţa monahală. S-au aşezat în Olimpul Bitiniei, în locul numit Saccoudion, pe o moşie proprietate a familiei lor, unde au ridicat o bisericuţă. Mai târziu însă, mărindu-se obştea, Cuviosul Platon a hotărât să ridice o mânăstire.

Sfântul Teodor, dovedind desăvârşită ascultare şi smerenie, a fost tuns în monahism şi mai apoi hirotonit ieromonah de Sfântul Patriarh Tarasie. A fost apoi ales egumen în locul Cuviosului Platon, care, pentru a-l determina să accepte conducerea mânăstirii, s-a prefăcut slăbit şi aproape de moarte. Ca egumen, Sfântul Teodor şi-a continuat nevoinţele, făcându-se pildă tuturor şi respectând cu multă acrivie pravila şi rânduiala vieţii monahale lăsată de Sfântul Vasile cel Mare.

Între timp pe tronul Bizanţului a ajuns Constantin al VI-lea, fiul dreptcredincioasei împărătese Irina. El însă a îndepărtat-o pe mama sa şi a început a domni singur. A alungat-o la mânăstire pe soţia lui, luând în locul ei o altă femeie,  rudă a tatălui său. Sfântul Teodor nu a îngăduit păcatul acesta şi, pentru că a trimis cuvânt către toate mânăstirile să îl socotească pe împărat despărţit de Biserică, a fost exilat la Salonic. După moartea lui Constantin al VI-lea şi revenirea la tron a Sfintei împărătese Irina, Sfântul Teodor a hotărât mutarea sa şi a obştii în Constantinopol pentru că părţile imperiului unde era mânăstirea lor erau des atacate de arabi.

Patriarhul Tarasie i-a dăruit Mânăstirea Studion. Rânduiala monahală impusă de Sfântul Teodor era de obşte, iar fraţii lucrau în mânăstire rugându-se permanent cu Rugăciunea lui Iisus sau din Psalmi şi evitând pe cât posibil să iasă din mânăstire. Când Sfântul Teodor a preluat mânăstirea, ea avea numai 12 vieţuitori, iar în scurtă vreme a ajuns să numere peste 1000, devenind principala mânăstire a Constantinopolului. Vremea încercărilor pentru dreapta credinţă nu se încheiase însă. În anul 813 pe tronul Bizanţului a venit un alt prigonitor al icoanelor, Leon al V-lea Armeanul. Sfântul Teodor l-a întruntat cu hotărâre, încercând să-l lămurească despre înşelarea lui. Împăratul nu şi-a schimbat însă convingerile şi a poruncit Sfântului să înceteze a mai încuraja cinstirea sfintelor icoane, dar, nereuşind să-l oprească a propovădui, l-a trimis în surghiun în Apollonia şi apoi în Smirna. Sfântul a petrecut închis şi exilat până în anul 820, când, din porunca noului împărat, Mihail al II-lea, a fost eliberat şi s-a putut reîntoarce în Constantinopol.

Împăratul Mihail, deşi nu îi prigonea pe cinstitorii sfintelor icoane, era iconoclast. Sfântul a încercat să-l aducă la dreapta credinţă, dar nu a reuşit. S-a retras apoi la linişte cu apropiaţii săi, dar după puţină vreme s-a îmbolnăvit rău de stomac. Vestea că Sfântul Teodor era aproape de plecarea din această viaţă a făcut să vină la el nenumăraţi credincioşi, monahi, clerici şi arhierei. Şi cunoscându-şi vremea sfârşitului, şi-a luat rămas bun de la toţi şi a cerut ucenicilor să ia lumânări în mâini şi să înceapă să cânte canonul la ieşirea sufletului. Şi aşa s-a mutat Sfântul Teodor la cele veşnice. Iar în vremea aceea, Cuviosul Ilarion, egumenul Mânăstirii Dalmat, fiind în grădină şi citind din psalmi, a auzit glasuri minunate şi bună mireasmă, iar când a privit spre cer a văzut mulţime de îngeri pogorându-se ca să întâmpine sufletul Sfântului Teodor.