Revista:

Declinul familiei

Untitled

Utilizând mai ales un dosar publicat pe 25 iulie în ziarul britanic The Guardian, Alianţa Familiilor din România (AFR) atrage încă o dată atenţia asupra fenomenului galopant de disoluţie a familiei naturale în întreg spaţiul euro-american. Acest declin este vădit favorizat de legislaţia permisivă privind concubinajul heterosexual şi căsătoriile homosexuale. Reluăm şi comentăm aici pe scurt câteva dintre aceste date, extrem de îngrijorătoare pentru viitorul familiei creştine tradiţionale.

Încă din 1989 a început experimentul socio-juridic al “parteneriatelor civile”, Danemarca legalizând pentru prima dată în istorie concubinajul heterosexual şi homosexual. Noua legislaţie i-a încurajat pe tineri să opteze legal pentru un cadru de convieţuire socială străin căsătoriei.

Din 2002 a început şi experimentul “căsătoriilor” unisex, Canada devenind prima ţară din lume care le-a legalizat, urmată de Olanda şi Belgia, apoi şi de alte ţări vest-europene, ultimele fiind Marea Britanie şi Franţa socialistă, în 2013.

Efectele nu s-au lăsat aşteptate: anchetele şi statisticile arată că tinerii din lumea euro-americană au devenit tot mai refractari faţă de căsătorie şi de asumarea obligaţiilor familiale clasice.

În Italia anului 2013 au fost încheiate mai puţin de 200.000 de căsătorii, numărul cel mai scăzut din ultima sută de ani. În 2013 rata căsătoriilor italiene a fost de 3,3 la 1000 de persoane, pe când în 2003 era de 4,6 la 1000 de persoane. Experţii italieni atribuie acest regres schimbărilor “culturale” din Italia ultimelor decenii, cu eclipsa religiei şi tradiţiei în general. Tot mai mulţi tineri preferă să trăiască în concubinaj, unii pretextând imposibilitatea financiară de a întreţine o familie (şi mai ales de a naşte şi creşte copii), motiv pentru care mulţi continuă să locuiască împreună cu părinţii lor, chiar şi mult după vârsta de 30 de ani (fenomen tot mai frecvent şi în
România).

În Spania vârsta medie a bărbaţilor care încă se căsătoresc este de 37,2 ani, cu aproape 10 ani mai ridicată decât în anii ‘80. Gândirea secularizată devine tot mai influentă, mulţi respingând căsătoria pentru ca ar fi o instituţie “patriarhală” incompatibilă cu egalitatea între sexe şi libertatea sexuală.

În Franţa sociologii arată că un factor important care a cauzat scăderea numărului căsătoriilor a fost legalizarea parteneriatelor civile, aşa-numitele pacs (de la pacte civil de solidarité), introduse în 1999. Cei care formează acest gen de parteneriate resping, de regulă, căsătoria tradiţională pentru că nu sunt interesaţi sau dispuşi să-şi asume obligaţiile şi responsabilităţile aferente acesteia: monogamia, viaţa de cuplu, loialitatea. Parteneriatele civile sunt suficiente pentru scopul principal şi aproape exclusiv declarat de parteneri: impozitele pe cuplu sunt mai mici decât cele pe persoanele necăsătorite!

Şi în Polonia, ţară catolică mult mai tradiţionalistă, numărul căsătoriilor a fost anul trecut cel mai redus din 1945 încoace. În Polonia, 43% dintre tinerii între 25 si 34 de ani încă locuiesc cu părinţii lor. Aceasta, după părerea unui sociolog polonez, reflectă atitudinea prevalentă în rândul tinerilor polonezi: “independenţa fără responsabilitate”. Consecinţele sunt evidente: numărul copiilor născuţi de tinere necăsătorite e de 21% din totalul copiilor născuţi anul trecut în Polonia, iar natalitatea scade de la an la an.

Situaţia e la fel de sinistră şi în Grecia ortodoxă, unde, în plus, mai mult de 60% din tineri sunt fără slujbe (cea mai ridicată rată de şomaj în rândul tinerilor din Uniunea Europeană). Dar cauza principală a declinului căsătoriei este mentalitatea nouă a tinerilor, care preferă o viaţă fără obligaţii ori responsabilităţi pentru alte persoane în viaţa lor, cum ar fi soţul, soţia ori copiii.

La fel stau lucrurile şi în destule ţări din afara Europei, cazul cel mai grăitor fiind cel al Statelor Unite, pentru care revista Time a publicat un îngrijorător dosar privind declinul căsătoriilor: 43% dintre tinerii americani cred că e potrivit ca inainte de căsătorie cuplul să primească o licenţă de “convieţuire” de 2 ani, după care să decidă dacă vor sau nu să se căsătorească efectiv. 33% cred că e potrivit ca licenţele de căsătorie să fie emise pe perioade specifice şi limitate în timp, asemenea împrumuturilor bancare: pe 5, 7, 10 sau 30 de ani, după care termenii căsătoriei pot fi… “renegociaţi”. 21% cred că soluţia ar fi ca după 8 ani soţilor să li se permită să-şi aleagă un nou partener, fără consecinţe. 10% cred că societatea ar trebui să le acorde dreptul la “parteneri multipli” pe durata căsătoriei. În fine, 40% cred că e oportună abolirea căsătoriilor “pe viaţă”.

Mai toate aceste tendinţe încep să se regăsească şi la meridian românesc, unde se adaugă trista performanţă a celor aproape 20 de milioane de avorturi din ultimul sfert de secol. Europa şi America de Nord se sinucid galopant, moral şi demografic.

AFR conchide, cu toată îndreptăţirea: “De ani de zile suntem pur şi simplu bombardaţi cu noţiunea de familii multiple: că ar exista, adică, «mai multe şi variate forme de familie». Ideea aceasta poate fi fluturată la nesfârşit, dar realitatea nu poate fi ignorată, pentru că e doar una: nu toate aşa-zisele «forme de familie» sunt, în realitate, egale şi nu toate au acelaşi impact social. Căsătoriile între persoane de acelaşi sex nu au nici o utilitate socială. La fel parteneriatele civile. Nici căsătoriile homosexuale, nici parteneriatele civile nu duc la coeziunea socială generată firesc de căsătoria tradiţională. Singura «formă de familie» dovedită utilă societăţii de-a lungul mileniilor a fost, este şi va rămâne familia naturală, constituită dintr-un bărbat, o femeie şi eventualele lor odrasle”, după cum a rânduit Dumnezeu de la începutul începuturilor.

(V.A.M.)