Revista:

«Şaguna e dangătul de clopot ce i-a trezit pe români»

Untitled

Unul dintre cei mai mari români s-a născut la Miskolc şi a murit la Nagyszeben (Sibiu). Este vorba despre Andrei Şaguna, baronul credinţei transilvane (nu în sensul de azi al cuvântului „baron”, desigur). Şaguna este Marele Senior al creştinismului răsăritean. Această denumire este un titlu de nobleţe duhovnicească, intermediar între titlul de cavaler al lui Hristos şi cel de viconte al Crucii. De fapt, cred că avem mai mulţi astfel de baroni: Calinic (de la Cernica), Antim (Ivireanul)…

Şaguna este un academician al Scripturii şi un revoluţionar al trăirii spirituale. Tatăl său, Naum (nume profetic), a fost un aromân albanez stabilit în Ungaria. Şaguna este educat de iezuiţi, dar nu devine catolic (cum se întâmplă cu părinţii săi, dornici de a intra în lumea mondenă habsburgică). Face şcoală la Pesta şi devine călugăr bănăţean. Mulţi istorici insistă asupra rolului capital jucat de către Şaguna pe câmpul de luptă transilvănean de la 1848. Baronul se retrage la Sibiu (unde erau încă trupe austriece) şi luptă pentru drepturile românilor din Ardeal, tratând cu generalul Puchner. Omul Vienei era refugiat în Oltenia şi armata lui era decimată de holeră, dar baronul îl ajută şi – cu sprijinul ruşilor – schimbă soarta luptei. Sigur, ungurii nu îl iubesc prea mult pentru asta… Miza era clară: drepturi mai multe pentru români. Kossuth Lajos îl acuza pe baron de pan-slavism şi nu vroia nici în ruptul capului să îl ierte. Kossuth negociază pacea cu Avram Iancu, insistând asupra faptului că amnistia nu îl include pe cleric. Neînfricatul călugăr merge la Viena şi luptă pentru românii din Transilvania, Banat şi Bucovina. Devine cel mai abil om politic care pledează pentru o cauză românească de până în 1849. Intervine o singură problemă: austriecii îşi retrag promisiunile făcute românilor, de frica emancipării similare a altor popoare din imperiu. Baronul nu renunţă. În 1850 merge din nou în faţa lui Franz Iosif şi luptă pentru dreptul românilor de a face şcoală, de a se ridica din mizerie şi umilinţă.

Şaguna a pregătit, de fapt, terenul pentru trezirea conştiinţei naţionale, adunând populaţia furioasă în jurul calmului Bisericii. Ideea de unitate apare doar prin Biserică. Oamenii Bisericii sunt cei care coagulează dorinţele maselor. Baronul, călăuzit de Dumnezeu, vorbeşte despre libertate şi despre credinţă. Acest aromân este iubit de mulţi ierarhi şi luat ca model.

Se trezea dimineaţa devreme şi se ruga cel puţin trei ore, apoi muncea în interesul altora. Este sfântul slujitor, după modelul lui Iisus. Toate eforturile s-au zădărnicit însă după 1867, anul compromisului dntre Viena şi Pesta. În faţa istoriei, nimic nu este nefolositor. Sămânţa va reîncolţi ulterior. Procesul de absorbire a Transilvaniei de către Ungaria nu a fost uşor, nici realizat pe deplin. Mai existau supapele lui Dumnezeu, care refulau frustrările majoritarilor şi le converteau în lacrimi de rugăciune. Aceste supape sunt extraconfesionale (nu sunt exclusiv ortodoxe, ci şi greco-catolice): Alexandru Papiu-Ilarian, Axente Sever, Simion Bărnuţiu, Timotei Cipariu, August Treboniu Laurian, Eftimie Murgu, Simion Balint, Ioan Sterca-Şuluţiu, Pelaghia Roşu…

Sigur că ASTRA a suplinit Dieta mai mult cultural, dar a menţinut vie flacăra speranţei şi nădejdea în Dumnezeu. Detaliile nu ne smintesc şi vor fi lămurite pe viitor. De pildă, predarea luptătoarei maghiare Ecaterina Varga autorităţilor austriece… Este ales episcop ortodox la Turda (Biserica „Dintre Români”) şi colaborează, în interesul românilor, cu episcopul unit Ioan Lemeni. Doar este un baron, nu un manelist. Pe banii lui (ai lui Şaguna, nu ai unitului), deschide o tipografie la Sibiu. Tipăreşte abecedare şi cărţi creştine. Îl iubesc şi pentru că a întemeiat Telegraful român, singurul ziar românesc cu apariţie neîntreruptă până astăzi. Organizează o şcoală teologică importantă la Sibiu şi peste 800 de şcoli confesionale. Peste ani, succesorul lui, Antonie Plămădeală va declara: „Şaguna e dangătul de clopot ce i-a trezit pe români”.

Creştinismul şagunian se bazează pe un program ferm: Evanghelia. Ştim exact ce avem de făcut! Începutul este lupta cu gândurile pătimaşe, care ne strâmtorează şi ne mâhnesc, ne duc la o nervozitate absurdă. Vlădica Andrei Şaguna are râvna lui Finees din Numerii (capitolul 25), râvna lui Ilie, a lui Isaia, a lui Ieremia. Are râvna oamenilor lui Dumnezeu. Baronul scrie încă un capitol din Faptele Apostolilor, prin marile donaţii pe care le-a făcut pentru a consolida Calea (denumirea originară a Ecclesiei), după modelul Huza (soţul mironosiţei Ioana), Barnaba (unchiul lui Ioan Marcu) şi al multor filantropi care au deschis porţile Raiului pentru mulţi neputincioşi.

Senatorul Şaguna face doar politica Celui Răstignit şi Înviat, este sfântul care coagulează forţele româneşti. Noi am trăit recent aşa ceva, cunoscându-l îndeaproape pe Bartolomeu Anania. Şi trăim şi astăzi, la Cluj, tot printr-un arhiereu: Andrei. Nu ne interesează doar „Ce vor plantele?” (o emisiune TV de succes), ci mai ales ce vor sufletele noastre. Iar Baronul este un ghid priceput în a ne răspunde, trebuie doar să ştim unde să căutăm. Sămânţa credinţei va încolţi cu siguranţă, numai că ţarina (inima) trebuie purificată.

Vlădica Şaguna atrage atenţia de la amvom asupra conştientizării stării de păcat în care ne zbatem, asupra pericolului de a cădea în deznădejdea singurătăţii şi oferă ca soluţie schimbarea taberei: de azi, hotărâţi, în Echipa lui Hristos! Cel mai mare câştig este mântuirea noastră, nimic altceva. Ieri este trecut doar pentru noi, nu şi pentru El. Mâinele nostru este prezentul pentru El. Viaţa spirituală face parte din esenţa noastră. Fără ea, suntem mai puţin umani. Dumnezeu este „Cel chemat”, „Cel invocat”. Baronul ne arată că, oricând în istorie, o viaţă dedicată credinţei este cea mai valoroasă cercetare (a trăi ca să Îl descoperi).

De ce Baronul nu renunţă? E la mijloc mântuirea ardelenilor! Poate nu vor rodi indiferenţii, superficialii şi lacomii azi, dar Dumnezeu poate să îi transforme în cei mai blânzi. Dacă vor rodi toate seminţele, cu atât mai bine! Unele ar putea rodi, dar nu vor. Înainte eram mereu învinşi. Acum câştigăm, împreună cu Hristos, după modelul sfinţilor. Căutaţi-L! Prezenţa Divină va rămâne în voi! Goliţi-vă de lucruri, ca să vă umpleţi de Duh Sfânt! Cea mai sănătoasă practică este exersarea Acatistului, zi de zi.

Preot Marius MATEI