Revista:

„Oare «detoxificarea» sufletului pe când?” – Interviu cu dr . Larisa Ionescu‑Călineşti

Untitled

Relaţia dintre credinţă şi medicină, importanţa armoniei dintre trup şi suflet este un subiect complex, îndelung dezbătut de‑a lungul timpului, atât din punct de vedere teologic, cât şi din punct de vedere medical, însă mereu de actualitate. Doamna doctor Larisa Ionescu‑Călineşti, creştină practicantă, specializată în domeniul nutriţiei şi fitoterapiei, este cunoscută publicului larg prin colaborarea sa la lucrarea Compendiu de terapie naturală, alături de profesorul Gheorghe Mencinicopschi şi farm. acad. Ovidiu Bojor, prin articolele scrise în reviste de specialitate, prin prezenţa în emisiuni televizate ca reprezentant al Institutului Naţional pentru Medicină Complementară şi Alternativă „Prof. Dr. Florin Brătilă”. Mai nou, este membru al echipei de medici a Clinicii de tratamente şi remedii naturiste Fitoplusproiect inspirat de şcoala de medicină creştină a Prof. Dr. Pavel Chirilă. De altfel, acesta a susţinut, în data de 20 octombrie, la sediul Clinicii Fitoplus, o conferinţă publică în care a vorbit despre cele 5 pericole majore ale alimentaţiei moderne. În interviul care urmează, doamna doctor Larisa Ionescu‑Călineşti ne oferă sfaturi şi soluţii legate de sănătate pentru vremurile „speciale” pe care le trăim. (L.C.)

„Fără conlucrare nu se poate…”

Mulţumim, doamnă doctor, pentru că aţi acceptat să ne acordaţi acest interviu. Aş dori să vă întreb direct: Cum este să practicaţi medicina şi ortodoxia deopotrivă? Cum se armonizează practica dvs. medicală cu credinţa ortodoxă?

Este destul de greu, pentru că ambele sunt solicitante, cer timp. Pe de o parte, medicina nu înseamnă că mergi la serviciu, stai cât e programul, vii acasă şi s‑a terminat. Nu. Acasă trebuie să studiezi, cauţi cazuri, te preocupi. Nici un medic nu‑şi încheie activitatea strict când iese din cabinet. Pe de altă parte, ortodoxia este la fel. Nu practicăm ortodoxia numai cât suntem la biserică, iar apoi nu ne mai preocupă. Chiar când ieşim de la biserică poate că trebuie să o practicăm mai intens. Prin citirea Sfinţilor Părinţi, a Sfintei Scripturi, ţinând un canon zilnic, pentru că altfel este foarte greu să te ţii pe linia unei vieţi curate. În caz de „cutremur”, avem de ce să ne ţinem, să nu cădem.

Aplicarea ortodoxiei în practica medicală nu‑i lucru lesne în condiţiile sistemului medical actual; cel puţin noi, cei ce lucrăm în ambulatoriu, cea mai mare a timpului ne preocupăm de carduri şi de sistemul electronic, iar de pacient… cât mai rămâne… La cel mai simplu act medical se consumă un timp dublu cu actele, cu scriptologia electronică, ce‑i chiar mai consumatoare de timp decât cea convenţională, utilizată de zeci de ani. Prin urmare, în acest context practicarea ortodoxiei e dificilă, singurul lucru pentru care mai rămâne vreme fiind o rugăciune înainte de a începe lucrul cu pacienţii şi un „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte‑mă” atunci când apar cazuri dificile.

În acest sector particular al fitoterapiei, ce loc îşi găseşte ortodoxia?

De 15 ani, de când am adăugat fitoterapia la practica medicală a internistului, am simţit un real ajutor; pe lângă informaţiile din lucrările de specialitate în acest domeniu, mă folosesc de reţetele tradiţionale călugăreşti pe care le‑am cules şi chiar experimentat. La noi, fitoterapia tradiţională a fost practicată iniţial în mânăstiri, acolo au fost dezvoltate primele tratamente fitoterapeutice monahale. De fapt, şi în zilele noastre mânăstirile din România – maicile, călugării bătrâni – sunt o sursă inepuizabilă de reţete din plante.

Să înţeleg că pelerinajele pe care le faceţi la mânăstirile din ţară (cum ar fi la Petru‑Vodă), întâlnirile cu monahi şi monahii care cunosc leacuri au un rol esenţial în tratamentele pe care le prescrieţi pacienţilor dvs.?

În instituţiile medicale în care lucrez se practică o medicină integrativă, în care nu numai trupul bolnavului este important, ci şi sufletul acestuia, omul fiind un întreg. În această viziune, cauzele spirituale ale bolilor reprezintă un prim motor al patologicului, după care urmează şi cealaltă parte – pe care o vedem, pe care o simţim trupeşte. Aşadar, astfel se explică faptul că monahi cu har, cu smerenia prin care lucrează Duhul Sfânt, îmbină din cele mai vechi timpuri rugăciunea cu tratamentul din plante, culese într‑un mediu cât mai curat, nu numai curat ecologic, ci mai ales curat spiritual. Este foarte important de ştiut că fiecare lucru are informaţia lui şi o plantă culeasă industrial are o altă informaţie decât o plantă culeasă în timpul rugăciunii, cu post, cu linişte şi pace. Însă în toate este importantă contribuţia bolnavului, fără credinţă vindecarea nu are loc. Vindecarea trebuie să fie o conlucrare. Fără conlucrare nu se poate.

„Am avut mulţi pacienţi pe care i‑am îndrumat spre preot…”

Sunt multe opinii care resping în totalitate tratamentele chimice, alopate. În acelaşi timp, altele consideră tratamentele naturiste ca fiind soluţii pentru ameliorarea unor simptome, fără însă a le vedea ca pe o alternativă reală la tratamentul alopat. Care este opinia dvs.? Există şi aici o cale de mijloc?

Tratamentul este individualizat, nu tratăm boli, ci bolnavi. Asta este o axiomă a medicinii. Sunt cazuri pe care medicina modernă le rezolvă astăzi foarte bine, cum ar fi o valvulopatie aortică severă, la care se impune un tratament intervenţional sau chirurgical, pe inimă. Pe de altă parte, o hipertensiune uşoară, fără factori mari de risc, poate fi cu uşurinţă tratată numai cu plante. Nu pot spune acelaşi lucru despre un pacient cu hipertensiune veche, fumător, având diabet zaharat, caz în care aş considera suficient tratamentul naturist doar pentru o diminuare a dozelor medicamentelor pe care le are, fără însă a recomanda renunţarea completă la tratamentul alopat. Poziţia pe care o am în institut este una „de graniţă” între medicina alopată şi medicina complementară, fiind medic internist, în timp ce restul colegilor mei practică o medicină complementară, cum ar fi acupunctura sau homeopatia. Nu sunt de acord cu exagerările de o parte sau de cealaltă, care vin fiecare cu riscuri. Cumva trebuie păstrat un echilibru şi analizată cu atenţie nevoia pacientului. În lipsa evidentă a luminii Duhului Sfânt, ne bazăm pe cunoaşterea venită din practica noastră şi a celor ce au practicat şi studiat înaintea noastră. Este important însă ca medicul să îşi recunoască şi limitele, şi acolo unde nu mai are soluţii, să îndrume bolnavul către alternative, alţi medici, alte tratamente şi – de ce nu? – chiar o îndrumare spirituală. Am avut mulţi pacienţi pe care i‑am îndrumat spre preot, spre Sfântul Maslu…

Care este opinia dvs. despre homeopatie? La o simplă căutare pe Google apar pagini întregi de aspecte care mai de care mai controversate. Este homeopatia o soluţie alternativă la tratamentul alopat? Este ea compatibilă cu credinţa noastră ortodoxă?

Eu pot să vă răspund doar în calitatea mea de medic şi ca practicant ortodox laic. În ceea ce priveşte practica ortodoxă, homeopatia nu provine din spaţiul nostru ortodox. Ea implică o relaţie foarte strânsă între pacient şi terapeut, şi de această relaţie depinde foarte mult succesul terapeutic. Ea are rezultate bune faţă de problemele funcţionale, pe tulburările neurovegetative, endocrine (menopauză, tulburări glandulare etc.), alergii (astm, bronşite asmatiforme, alergodermii etc.) şi mai puţin bune faţă de bolile foarte grave. Este ştiut, de asemenea, că tratamentele în general au şi un efect placebo în aproximativ 50% din cazuri, ceea ce este destul de mult… Dacă la aceste tratamente adăugăm Sfintele Taine ale Bisericii – Spovedania, Împărtăşania, Sfântul Maslu –, cu siguranţă rata de succes va fi mult mai ridicată. Omul trebuie să se cureţe. Ştiţi ca de câţiva ani există această modă a detoxificării, pentru rinichi, ficat, colon ş.a.m.d. Dar oare „detoxificarea” sufletului pe când? Când în fapt toate pleacă de acolo.

Există şi persoane cu diverse intoleranţe alimentare sau probleme de sănătate, care desigur trebuie să acorde o atenţie excesivă dietei; de asemenea, se ştie că în multe produse din comerţ, inclusiv cele de bază, se adaugă pe o serie de aditivi, coloranţi, conservanţi care pot avea efecte negative asupra sănătăţii. Cu toate acestea, nu cumva aceste situaţii au dat naştere şi unor exagerări legate de teama omului modern de toxine (totul trebuie să fie etichetat „bio” sau alternativ)?

Aş pleca de la spusele părintelui Arsenie Boca, cel care ne încuraja să facem semnul Sfintei Cruci pe tot ce mâncăm: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, pâine: „De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”. Cu siguranţă este bine să ne străduim să mâncăm sănătos, însă cu atenţie pentru păstrarea unui echilibru. Grija pentru trup nu trebuie să o domine pe aceea pentru suflet. Obsesia pentru trup şi sănătatea acestuia ne face să uităm de veşnicie, de starea sufletească, dacă suntem sau nu pe Calea către mântuire, în condiţiile în care cauzele bolilor sunt de fapt în patimile şi păcatele noastre. Există, spre exemplu, o psihoză a glutenului, a pâinii sau a zahărului, născută din diverse curente de opinie în spatele cărora sunt interese foarte mari. Sigur, dacă mănânci zahăr cu lingura este cu siguranţă otravă. Preocuparea pentru ce mâncăm nu trebuie să devină o boală în sine, o psihoză paranoică. Verificarea obsesivă a etichetelor nu trebuie să ne domine viaţa. Ştim că există E‑uri foarte toxice, însă puţini ştiu că există şi E‑uri din plante, cum ar fi curcumina sau agarul. Un alt fapt este acela că aşa cum există o industrie a medicamentelor, există şi una a suplimentelor alimentare. Or, tendinţa (sau interesul unei astfel de industrii) este inducerea credinţei că toate medicamentele de sinteză sunt otrăvuri, au numai efecte adverse, pe când toate suplimentele sunt naturale şi bune. Adevărul este undeva la mijloc, uneori suplimentele nu au efect. Cheia este o bună informare şi o moderaţie în general în grija pentru trup.

„Dietele n‑au nici o legătură cu postul”

Care este diferenţa dintre post şi dietă, cum ar fi cea vegană?

Dietele n‑au nici o legătură cu postul. Diferenţa este radicală. Pot ţine dietă şi persoane care nu au noţiunea păcatului, însă postul creştin îl ţin doar cei preocupaţi de sufletul lor. O spun cu un sentiment de compasiune, pentru că trăim într‑o lume nebună, care nu mai deosebeşte binele de rău şi stânga de dreapta, aşa cum erau ninivitenii din cartea lui Iona, dacă ţineţi minte. Postul adevărat este un post total – spiritual şi trupesc. Dieta vine doar în ajutorului trupului, în nici un caz al sufletului. Se spune că o dietă fără carne scade tendinţele de furie, mânie, omul devine mai calm, mai aşezat, mai liniştit, şi într‑un fel este adevărat. Dar asta nu are nici o legătură cu ortodoxia. Călugării ştiţi că nu consumă carne, ci doar peşte în zilele de dezlegare. Peştele este un aliment sănătos. Însă atunci când este post, aceştia ţin un post total, în primul rând duhovnicesc.

Sunt foarte la modă dietele de detoxificare, care se bazează în fond pe o stimulare a excreţiei [eliminarea deşeurilor într‑un ritm mai alert – n. red.]. Sunt bune şi astfel de detoxificări, pentru că trăim într‑un mediu poluat; se pot face, spre exemplu, de două ori pe an, dar fără exagerare şi sub supraveghere. Pe de altă parte, oamenii mănâncă foarte multă carne zilnic, şi mă refer aici mai ales la cei care nu ţin nici un fel de posturi peste an. În trecut, poporul român nu a trăit aşa, noi nu am fost aşa mâncători de carne (dimineaţa salam, la prânz friptură, seara friptură). Acest lucru nu este sănătos. Există multe boli încurajate de regimul alimentar cu prea multă carne sau exces de zahăr. Acest lucru se perpetuează şi bolile apar şi la descendenţi. O altfel de dietă este cea de slăbire, care îmbracă nenumărate forme. Ele pot fi corelate şi cu postul. De fapt orice dietă, dacă o faci cu binecuvântare şi rugăciune, este de fapt un mijloc terapeutic. Bolile pot fi tratate foarte bine prin diete, desigur sub control medical, însă pentru creştini binecuvântarea părintelui duhovnic este importantă.

Pe de altă parte, când ţinem postul ortodox ne pregătim de întâlnirea cu Hristos şi asta nu înseamnă doar o curăţire digestivă, o înfrânare de la alimentele de provenienţă animală şi alte bucurii culinare. Este o curăţire a minţii, a inimii. Mă gândesc acum şi la Postul Mare, care este şi cel mai frumos. E un crescendo care ne aduce la întâlnirea cu Hristos, la Înviere, la Lumină. În viaţa de creştin avem prototipul, pe Domnul Hristos, şi încercăm să fim cât mai asemănători cu El. Trebuie să fim curaţi cu inima. În acest sens, este necesar să renunţăm la gândurile de vrajbă, de invidie, de tristeţe, de angoasă, deznădejde (care este bucuria dracilor). Când cineva te agasează, rabdă. Răbdarea – ăsta este postul adevărat. Atunci când toate acestea sunt respectate, avem un ajutor fantastic şi în a ţine postul alimentar. Practicând constant, chiar dacă la început nu prea îţi dai seama, vine ajutorul Domnului şi ajungi să vezi postul ca pe o bucurie. În momentul în care ţinem postul, rugăciunea este mai puternică, iar canalele se deschid mai bine între noi şi Dumnezeu.

Interviu realizat de Laurenţiu COSMOIU