Revista:

Giuvărăști: visul împlinit al părintelui Leonide

giuvarasti

Într‑o zi întomnată, dar inundată de lumină, am avut bucuria să ajung în localitatea Giuvărăşti, pe malul drept al Oltului, undeva la hotarul cu judeţul Teleorman. Aici am găsit o mulţime de oameni adunaţi la biserica satului şi o slujbă cu mult har, pentru că după multă vreme de aşteptare, în sfârşit, avea să se sfinţească sfântul lăcaş de închinare. Această bucurie a fost întregită de prezenţa ierarhului locului, Preasfinţitul Sebastian Paşcanu, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, care, alături de un sobor de preoţi, a târnosit Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Vechea biserică a satului, ctitorită de Gheorghe Giuvara

Locul în care am trăit această bucurie spirituală este unul profund ancorat în istorie. Din mărturii ale tradiţiei locale, aveam să aflu că denumirea comunei este legată de foştii proprietari ai moşiei, familia Giuvara.

Aromânul Iamandi Giuvara, fost paharnic la curtea domnească, a cumpărat cu mult aur moşia de la Giuvărăşti, unde şi‑a construit şi un conac, ale cărui ruine au dăinuit până în anul 1923. Conacul a fost ridicat chiar pe malul Oltului, pe locul unde se aflau văile satului, loc numit şi astăzi „La Curte”.

De la boierul Iamandi Giuvara, moşia a ajuns în cele din urmă în proprietatea arnăutului Polcovnicu, ulterior ajungând tot în familie, la fratele lui Iamandi, Gheorghe Giuvara. A cesta a construit şi Biserica Sfântul Nicolae, în anul 1857, biserică ale cărei ruine mai dăinuie şi astăzi. În anul 1887, după trecerea la cele veşnice a acestuia, urmaşii au vândut moşia principesei Ecaterina Plagină, care a stăpânit‑o prin arendaşii săi. Ultimul arendaş despre care se ştie a fost Radu Ivănescu din Corabia, după care moşia Giuvărăşti avea să ajungă în stăpânirea Mânăstirii Hotărani de lângă Caracal. O dată cu Legea secularizării averilor mânăstireşti din anul 1863, moşia a fost expropriată, fiind împroprietăriţi ţăranii din satul Giuvărăşti.

Sătenii strămutaţi au rămas fără biserică

Iniţial, vatra satului Giuvărăşti s‑a aflat chiar pe malul Oltului – aşa cum am aflat din vechile înscrisuri –, unde încă mai sunt vizibile urme ale trecutului. Apele învolburate ale Oltului inundau adesea acea comunitate, distrugând toată munca şi agoniseala sătenilor.

Acest lucru a determinat mutarea locuitorilor satului şi a gospodăriilor acestora şi reaşezarea lor acolo unde vieţuiesc şi astăzi. Doar Biserica Sfântul Nicolae a rămas în vechea vatră de lângă Olt. Şi cum Giuvărăştiul este un sat de oameni aşezaţi şi cu frică de Dumnezeu, aceştia trebuiau să ajungă la slujbele de duminică sau la sărbători la vechea biserică a satului.

Părintele Leonide Pană, parohul de la acea vreme al bisericii, a început să bată drumurile către cei care decideau soarta lăcaşurilor de cult, cu speranţa că într‑o bună zi va obţine un teren pe care să poată construi o nouă biserică. Regimul de atunci era însă împotriva Bisericii, motiv pentru care au urmat ani în şir de promisiuni şi iluzii deşarte. Pentru enoriaşi era cel mai greu, pentru că erau nevoiţi să‑nfrunte arşiţa verii sau gerurile cumplite ale iernii şi să străbată un drum destul de anevoios.

Dar cum speranţa moare ultima, oamenii au trăit în tot acest timp cu nădejdea că va rândui Bunul Dumnezeu astfel lucrurile încât, într‑o bună zi, vor avea o biserică nouă.

Construirea unei biserici în plin regim comunist

Văzând că oamenilor le este din ce în ce mai greu să ajungă la slujbe, părintele Leonide s‑a sfătuit cu tatăl său, care era şi cântăreţul bisericii, cum să facă să înşele vigilenţa comuniştilor. Bătrânul Florea Pană, căruia sătenii îi spuneau moş Florache, a venit cu ideea salvatoare: să construiască biserica în curtea casei. Astfel familia preotului Leonide Pană a donat Bisericii pământul din faţa casei, iar în anul 1988 au şi turnat temelia viitorului lăcaş de închinare.

Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Giuvărăşti a fost construită în condiţii foarte grele, între anii 1988 şi 2004. La început, se lucra mai mult noaptea, pentru a nu atrage atenţia şi pentru a nu‑i stârni pe comunişti. Preotul paroh se ascundea ori de câte ori aceştia veneau să‑i ceară socoteală pentru că a cutezat să înceapă acest demers. În aceste condiţii, construcţia se ridica din ce în ce mai greu, ba chiar au fost întrerupte lucrările în anul 1989.

După căderea regimului comunist, mai exact în anul 1992, lucrurile au intrat pe făgaşul normal, construcţia bisericii fiind preluată de către tânărul preot Alin‑Mihail Pană, fiul părintelui Leonide, care ulterior s‑a ocupat şi de lucrările de pictură şi de tot ceea ce trebuia definitivat în parohie. În perioada 1999‑2004, biserica a fost împodobită cu pictură bizantină, urmând ca în anii următori să fie finalizate toate lucrările exterioare şi clopotniţa.

Slujbă arhierească

Ca o încununare a acestor eforturi, pe care trei generaţii de preoţi le‑au împlinit cu greu, a sosit şi vremea împlinirii celui mai frumos vis: sfinţirea Bisericii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Sătenii, în straie de sărbătoare, vădit emoţionaţi de amploarea şi frumuseţea slujbei de sfinţire, au participat la mult aşteptatul eveniment, cu sufletele inundate de bucurie. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu ierarhul locului, Preasfinţitul Sebastian Paşcanu, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, care, după târnosirea bisericii, le‑a împărtăşit oamenilor bucuria acestui inedit eveniment, dar şi necesitatea asumării vremurilor, bune sau mai puţin bune, care trec peste noi:

„În lumea aceasta avem bucurii, dar avem şi eşecuri, avem şi insuccese, dar trebuie să ne primim crucea, aşa cum este ea şi să ne luptăm să o ducem cu bărbăţie creştină. Nu trebuie să ne lepădăm credinţa sau să ne‑o pierdem, orice fel de greutăţi s‑ar abate asupra noastră, ci să‑I urmăm întotdeauna lui Hristos şi să‑I dăm slavă lui Dumnezeu pentru darurile pe care le avem”.

Dincolo de cuvintele părinteşti ale Preasfinţitului Sebastian, acesta a ţinut să mulţumească tuturor celor care s‑au implicat în desăvârşirea acestui proiect spiritual, profund ancorat în realităţile vremurilor.

Mariana BORLOVEANU

ARTICOL DIN CUPRINSUL REVISTEI LUMEA CREDINȚEI NR. 172/2017.