Revista:

«Iisus, Rusia, vodka!»

id1379_rusia.jpg.jpg

Lumea Rusă – concept elaborat de Kremlin şi cultivat cu sârg, în ultima vreme, de către Patriarhul Kiril al Moscovei – nu este, aşa cum ar părea la prima vedere, unul cu un grad sporit de originalitate. Lumea Turcă, de pildă, cu o cateheză islamică simplificată şi cu mângâierile de rigoare pe creştet, îşi întinde tenataculele, de aproape două decenii, peste mai toate republicile turcofone şi islamice ale fostei URSS. Şi este doar unul dintre exemple…

 

„Sfânta” geopolitică

Factorul religios – aproa­pe trecut cu vederea în elaborarea fundamentelor geopoliticii de către părinţii acestei ştiinţe, geograful german Friedrich Ratzel, în 1897, şi politologul suedez Rudolf Kjellen, doi ani mai târziu – se dovedeşte, astăzi, unul esenţial în reconfigurarea sferelor de influenţă. Pentru o scurtă perioadă de timp, grupuri mari de oameni, popoare întregi chiar, pot face parte, în mod artificial, dintr-un stat, fără a se desprinde, totuşi, de matca lor originară, de lumea căreia îi aparţin de facto. Este şi cazul zonei sudice a fostei URSS, regiune în care înfluenţa politică Rusiei, după toate probabilităţile, nu mai poate fi decât una de scurtă durată. A devenit limpede, astăzi, pentru orice rus, că a opune “sfântului islam”, din arealul amintit, dogma Sfintei Rusii, ţinând cu sfială mâna în dreptul buzunarului de la piept – loc în care s-a aflat multă vreme carnetul roşu al PCUS – ar însemna confruntare mai mult decât inegală…

 Rusia şi „restul lumii”

Repliindu-se după modelul islamic din Asia Centrală şi Caucaz, prin elaborarea unui concept politico-religios neoimperial numit Lumea Rusă, Moscova încearcă din răsputeri, în ultima vreme, să nu scape din vedere “republicile ortodoxe surori” (Ucraina, Belarus şi Basarabia românească), ţări care au aparţinut, până nu demult, blocului sovietic. O încrâncenare continuă pentru o Lume Rusă ce se vrea transformată rapid într‑o entitate statală cu o înaltă misiune pe Terra: salvarea Ortodoxiei şi a lumii… Tot ceea ce se află în afara acestei lumi (familiare) se transformă în straniu; într-un asediator fără voie al sfinţeniei. Sunt reluate, astfel, concepte tot mai îndepărtate de Ortodoxie, “Lumea Rusă şi restul lumii” având rădăcini adânci în ideologii mult mai vechi, cu care s-au intersectat, de-a lungul timpului, atât islamul, cât şi iudaismul. Prin urmare, după dogma Sfintei Rusii, credibilă deja în ochii multor pravoslavnici, un soi de nouă religie tinde să capete consistenţă…

Canoanele Lumii Ruse

După ce, în anii trecuţi, am asistat la o serie de dispute – purtate făţiş ori prin intermediari – ale Patriarhiei Moscovei cu alte Biserici Ortodoxe, în privinţa aşa-zisei “imixtiunii necanonice” a acestora “în teritoriului canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse” – fiind vizate, în special, Patriarhia Constantinopolului şi Patriarhia Română – se pare că, mai nou, Patriarhul Kiril a trecut la promovarea unor idei mult mai concrete. Printre acestea: transformarea “teritoriului canonic” al Bisericii Ruse… în teritoriu statal. Cum pot fi interpretate, altfel, dorinţele sale exagerate, exprimate în chip limpede, în mai multe  rânduri, de constituire a entităţii politico-religioase Lumea Rusă?

Cu siguranţă, transformarea Federaţiei Ruse într-un nou imperiu are nevoie de discursul religios al lui Kiril care, pe “filieră bisericească”, ar putea contribui major la readucerea în imperiu a statelor ortodoxe din fosta URSS. Logica e simplă: dacă din punct de vedere bisericesc acestea se supun Moscovei, de ce nu ar face parte şi din punct de vedere politic – ca foste colonii – din Lumea Rusă, a cărei ideologie, în bună parte, este deja elaborată şi servită pe mai multe canale de către “fratele mai mare”.

A Treia Romă…, „după vedenii”

Himera Rusia – A Treia Romă, vânturată, pe lângă alte “vedenii” şi “profeţii”, puse pe seama unor vestiţi sfinţi şi vizionari ruşi, nu poate fi privită decât ca un mijloc ieftin de propagandă, scos de la naftalină de către neoexpansionismul rusesc. Nu se cunoaşte, de altfel, vreo o hotărâre a Bisericii, un singur document canonic măcar – nici după schisma cu Roma (1054), nici după căderea Constantinopolului (1453) şi nici la acordarea dreptului de constituire a Patriarhiei Ruse (1589) – prin care să se menţioneze, în vreun anume fel, că Moscovei ar fi urmat să i se acorde, la un moment dat, întâietatea (“A Treia Romă”) în ierarhia Bisericilor Ortodoxe. Până la întrunirea Sfântului şi Mare Sinod Ortodox însă, când cel mai probabil va fi pusă în discuţie şi chestiunea pentarhiei, ideologia găunoasă a Patriarhiei Moscovei, prin atingere cu factorul politic, nu va mai conteni în destabilizarea Ortodoxiei, în dorinţa ei nestăvilită de întâietate…

Rusia musulmană?

Dacă Moscova nu va reuşi, în următorii ani, să obţină controlul asupra întregii Lumi Ortodoxe, atunci ea va cere tot mai insistent să nu fie deranjată măcar în Lumea Rusă. Vizitele dese în Ucraina şi declaraţiile tot mai categorice ale lui Kiril în privinţa Lumii Ruse l-au scos din izolarea impusă de regimul pro-rus de la Kiev, în ultima vreme, într-un mod cu totul neaştepatat, chiar şi pe Patriarhul Filaret Denysenko, un ierarh desprins din Sinodul moscovit, care a încercat să creeze, cu ajutorul fostului preşedinte Viktor Iuşcenko, o Biserică Ortodoxă Ucraineană independentă faţă de Moscova. O Biserică susţinută de câteva milioane de ortodocşi ucraineni, care nu se supun lui Kiril –  dar nerecunoscută, după mai multe tratative cu Patriarhia Constantinopolului. În opinia lui Filaret (numit de presa pro-moscovită “căpetenia schismei de la Kiev”), Lumea Rusă, propovăduită de Patriarhul Kiril, ar avea nevoie ca de aer de Ucraina, altfel, peste 3 decenii, Rusia nu va mai fi o ţară majoritar ortodoxă – aprox. 31% din populaţia acestei ţări fiind astăzi de religie musulmană, în vreme ce ortodocşii reprezintă 49% din populaţie, dintre care doar 31-34% ruşi. “În capitala rusă, de Bairam, se adună mai mulţi musulmani decât ortodocşi la Paşti… Aceasta este Moscova, care pretinde că este a Treia Romă” – a declarat recent, pentru Glavkom Ukraina, Filaret al Kievului.

Scurtă hermeneutică a discursului muscălesc

De ce nu sunt de acord ucraineni cu Lumea Rusă, nu e prea greu de înţeles… Să amintim doar de faptul că limba ucraineană, în ultimii 300 de ani, a devenit o limbă de bucătărie, un mijloc de comunicare dispărut în multe regiuni ale acestei ţări, mai cu seamă în mediul urban, în vreme ce cultura ucraianeană a avut enorm de suferit din pricina aculturaţiei forţate. Cât despre propovăduirea de către unii ierarhi pro-moscoviţi a Lumii ruse în Basarabia, un teritoriu creştinat cu multe veacuri înainte de sosirea cazacilor ruşi la Nistru, aceasta nu ar conduce la nimic altceva decât la adâncirea rănii  sângerânde de două veacuri, pentru fraţii de acelaşi neam, de pe cele două maluri ale Prutului.

Mesianismul Bisericii Ruse ascunde, în fapt, discursul înşelător al unui imperiu care, fără nici un fel de scrupule, amestecă cele sfinte cu cele lumeşti, în încercarea disperată de a-şi impune interesele într-un spaţiu ce nu-i aparţine şi pe care se încăpăţânează să nu‑l scape din mână.

«Iisus, Rusia, vodka!»

Oricât de mult ar fi invocată rusofobia din fostele republici sovietice, xenofobia, în Rusia de astăzi, este la ea acasă. Iar aceasta s-a văzut cu ochiul liber, la Moscova, pe data 4 nov. a.c, de Ziua Unităţii Naţionale, cu ocazia “Marşului Rusesc”, la care au participat aproape 10 mii de persoane. Sărbătoarea a fost introdusă în calendarul oficial anual în anul 2005, ca o alternativă la manifestările comuniste din luna noiembrie. În aceeaşi zi (4 nov.), ruşii comemorează, totodată, eliberarea de sub ocupaţia polonezo-lituaniană (1612), în vreme ce Biserica prăznuieşte Icoana Maicii Domnului de la Kazan…

O Zi a Unităţii Naţionale, în acest an, în care “ruşii autentici” (ruskie) şi-au manifestat ura vădită faţă de rosiane (cetăţenii vorbitori de limbă rusă din noul stat apărut după destrămarea Uniunii Sovietice). O frescă vie a fericirii care îi aşteaptă pe neruşi, în plănuita Lume Rusă, sub oblăduirea Celei de-a Treia Rome.

Activişti ai mai multor organizaţii şi formaţiuni radicale, “patrioţi ortodocşi”, monarhişti etc. s-au întrecut, cu acest prilej, în scandarea de lozinci împotriva imigranţilor şi a neruşilor, în general. Un “praznic” al naţionalismului rus total diferit faţă de cel pe care îl afişează, în mod oficial, Biserica de la Moscova. Cu toate acestea, nu au lipsit nici vocile lucide. Astfel, “măreţul plan” politico-religios al Lumii Ruse, urzit de Kremlin şi de Patriarhia Moscovei, a fost ridiculizat de către mai multe grupuri de manifestanţi, prin scandări şi lozinci pline de sarcasm: Iisus, Rusia, vodka!, Slavă lui Hristos, moarte Anthristului extern! (credo.ru). În contextul dat, cine ar mai putea să înţeleagă, oare, încotro se îndreaptă, cu adevărat, Rusia?