Revista:

4 martie 2013: Tămăduirea unei fetiţe din Bihor

id1400_damiana.jpg.jpg

Vă mai amintiţi de baciul vindecat la Apa Iordanului, anul trecut în luna martie? Cazul acela a fost şi pe coperta revistei Lumea Credinţei (luna august 2012, nr. 109), baciul Ioan Mahui din Bihor salutându-l cu mâna vindecată de Dumnezeu de doar câteva minute, pe cel care îl înscrisese în pelerinaj, pe domnul Burcă Valer! Mâna care stătuse chircita de multă vreme şi nu îi permitea înainte nici să ducă lingura la gură, se tămăduise scurt, într-o secundă binecuvântată, în timpul îmbăierii în Iordan!

 

Anul acesta baciul Ioan s-a înscris primul în pelerinajul din Israel de la sfârşitul lunii februarie, ca să aducă mulţumire Domnului pentru sănătatea câştigată definitiv: ce a rânduit Dumnezeu nu se mai strică, mâna este sănătoasă de atunci! A venit tot însoţit de fiica sa, doamna Szabo Ileana şi de ginerele său şi a parcurs emoţionat întreg traseul, ca fiind la întâlnire cu Domnul, pe care a venit să Îl viziteze în casa Sa! Şi anul acesta doamna Szabo a purtat după dumneaei o plasă cu lucruri, pe care le tot atingea de locurile sfinte – obicei pe care mulţi pelerini din România îl au şi care de multe ori este deranjant pentru cei care aşteaptă să se închine după ei (toată lumea se grăbeşte!).

Anul acesta, la final de pelerinaj, grupul din Oradea a făcut un gest extraordinar, la iniţiativa domnului Valer Burcă: s-au vorbit să cumpere din Ierusalim fiecare măcar câte o lumânare, pe care să o aprindă la flacăra de la Înviere, care arde neîncetat la Sfântul Mormânt, să stingă apoi lumânările şi să le ducă la Prislop, la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Pentru că la întoarcere avionul ajungea în 3 martie 2013, duminică dimineaţa la ora 3,30, numai bine se aranjau lucrurile pentru a ajunge la Prislop pentru Sfânta Liturghie şi pentru a aduce acest omagiu Parintelui Arsenie! Cum nu am putut să scap această ocazie (grupul închiriase un microbuz care îi aştepta la aeroport şi în care mai era doar un loc liber), am plecat şi eu cu ei spre Prislop!

Obosiţi după o noapte de călătorie între Tel Aviv, Bucureşti şi Prislop, ne-am bucurat totuşi dimineaţă pe la ora 10, când am ajuns la intrarea în sat, să vedem câteva persoane care vindeau ghivece cu flori frumoase, colorate, proaspete: parfumul primelor zambile din această primăvară l-am simţit atunci şi acolo… Neaşteptat de frig pentru noi, cei sosiţi din ţări mai calde – unii încă purtând sandale în picioare – ne-am îndreptat către mormântul Părintelui cu emoţie, ca la întâlnirea cu cineva foarte drag sufletului, pe care îl reîntâlneşti revenind acasă dupa ceva vreme… În curtea mănăstirii se auzea Sfânta Liturghie, erau oameni destui şi afară (în biserica nici vorbă să mai găsim loc la ora aceea), noi ne-am îndreptat cu florile noastre şi cu lumânările aduse din cel mai sfânt loc al creştinătăţii către mormântul sfinţitului Părinte, atât de „al sufletului nostru”. Obosiţi şi, pentru un ochi critic, îmbrăcaţi poate neadecvat zilei de duminică şi locului sfânt, dar cu suflet plin de bucurie, ne-am aşezat la rândul care conducea spre mormântul Parintelui Arsenie şi ne-am făcut fiecare rugăciunile tăcuţi, în gând. Am dat cu toţii florile si am reaprins lumânările aprinse cu doar o zi înainte la Mormântul Sfânt al Mântuitorului şi mă gândeam că, vizual nu pare să fie nimic spectaculos în acel moment, în gesturile pelerinilor noştri – toată lumea care ajunge acolo procedează la fel…

… Si totuşi, ajunsă acasă, la scurtă vreme (marţi sau miercuri), primesc de la domnul Burcă un telefon uimitor: o fetiţă din Bihor, cu un handicap major, ale cărei hăinuţe fuseseră purtate de doamna Szabo prin locurile sfinte şi apoi la Prislop, a dat brusc şi total neaşteptat, primele semne de tămăduire! Cer detalii, uimită, vorbesc la telefon şi cu doamna Szabo şi cu tatăl fetiţei şi înţeleg extraordinara minune produsă acum, din mila Domnului!:

Fetiţa, pe nume Izabela Damiana Doboş, din Livada de Bihor nr. 233, născută la 12 decembrie 2003 (va împlini anul acesta zece ani), are un retard psihic, este încă la gradiniţă, nu mergea şi nu mânca singură – pentru că s-a născut cu o malformaţie, o gaură în cerul gurii care nici acum nu s-a închis complet. În primele două-trei săptămâni de viaţă, medicii nu au lăsat mama să alăpteze micuţa, au încercat tot felul de formule să hrănească copilul şi au sfârşit prin a-l înfometa, poate a mâncat doi-trei litri de lapte în maternitate! Până într-o seară, când mama a hotărât singură ca îi va da să sugă normal. Slavă Domnului – povesteşte tatăl – fetiţa a mâncat şi n-a păţit nimic! Şi de atunci mănâncă, numai ajutată, dar s-a dezvoltat mai încet… Nu s-a putut deplasa, nici acum nu umblă normal, dar mai merge… De mâncat mănâncă normal, numai nu-i prea mâncăcioasă, e slăbuţă. Nu s-a închis gaura din cerul gurii, dar nu mai este aşa de mare... Si tatăl povesteşte emoţionat mai departe, la telefon: „ şi să vedeti, cred că este minune de la Domnul! Doamna Leana Szabo i-a dus hăinuţele la Locurile Sfinte şi anul trecut şi acuma, că lucrăm toţi aici la piaţă şi ţine la mine ca o mamă, ştie ce necaz avem… Luni seara, dintr-o dată, numai am văzut că Izabela îşi ia lingura singură şi începe să mănânce!!! Şi din momentul acela am lăsat-o să mănânce singură, nu-i mai dăm noi, o lăsăm pe ea, cât mănâncă atâta mănâncă! De îmbrăcat nu se îmbracă singură niciodată. Iar acum o zi am văzut că şi-a luat o pereche de pantalonaşi noi, pe care mamă-sa i-a pus pe pat să o îmbrace – i-a luat ea singură şi a început să bage picioruşul în pantaloni! Vă daţi seama, ce bucurie? Chiar este minune! Aşa dintr-o dată şi-a dat drumul! Doamna Lenuţa a luat lucruşoare de-ale ei şi le-a atins de locurile sfinte din Israel, apoi la Prislop şi uite ce bucurie ne-a făcut Domnul!”

Întreb mirată: deci anul trecut doamna Szabo a luat lucrurile fetiţei în Ţara Sfântă şi nu s-a întâmplat nimic mai apoi, iar acum, imediat dupa ce am venit în ţară şi ne-am închinat duminică la Prislop, luni seara Izabela a dat semne de început de tămăduire? Să fie combinaţia aceasta duhovnicească, Ţara Sfântă – Prislop atârt de puternică? Să fi vazut oare Domnul jertfelnicia doamnei Szabo, cea care s-a încăpăţânat să ducă din nou la Mormântul Domnului lucruşoarele fetiţei (pe care ea nu o cunoaşte personal), dincolo de orice logica şi experienţă anterioară? Ce credinţă au oamenii aceştia din Bihor, care aparent sunt atât de obişnuiţi, de se milostiveşte Domnul cu ei aşa de frumos?

Dorindu-i însănătoşire totală micuţei Izabela şi mul­tă sănătate şi bucurii celor care o înconjoară cu atâta dragoste şi devotament, dorindu-le toate cele bune celor care şi-au lăsat inima lângă Sfântul Mormânt al Domnului şi trăiesc fiecare moment al vieţii lor cu grijă să nu Îl supere nici cu gândul, nu putem decât să zicem tuturor: „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul, fericit cel care nădăjduieşte întru El!”