Lumea credintei nr. 119, iunie 2013

id206_lumeacredintei119bun.jpg.jpg

EDITORIAL – PALIATIVUL MERGE MÂNĂ ÎN MÂNĂ CU VEȘNICIA

Tot mai des auzim cuvântul cancer. Ştim cu toţii ce înseamnă, ştim de cortegii de suferinţe trage după el. Atât pentru
bolnav, cât şi pentru apropiaţii lui. Dar aproape la fel de des, tot în ultima perioadă, lângă primul cuvânt stă şi cel de al doilea: paliativ, asociat cu termenul de „centru de îngrijiri”.

Biserica este adevăratul loc de însănătoşire atât a sufletului, cât şi a trupului. Când acesta din urmă însă iese de pe traiectoria sa firească, când este atacat de boli grave sau chiar incurabile, tot Biserica este chemată – alături de ştiinţa doctorilor – să „repare” ceea ce s-a stricat. Prin taina Sfântului Maslu şi prin alte taine ale sale, Biserica – prin puterea harului conţinut – poate reface chiar şi legăturile fiziologice rupte, poate recâştiga integral starea de sănătate a omului, cu o singură „condiţie”: ca acesta, sufleteşte, să-şi vină în fire.

Iată că în ultimii ani, Biserica face chiar mai mult decât atât. Pe cuprinsul ţării au apărut, ataşate parohiilor, mai multe „Centre de îngrijire paliativă”, adresate în special bolnavilor de cancer în fază terminală. Nu numai rugăciuni, nu numai o vorbă bună sau o mângâiere, nu numai o atmosferă decentă ci şi îngrijiri medicale competente şi – mai ales – consiliere psihologică exact pe tema sensibilă a vieţii şi morţii. Iar numele cel mai des întâlnite sunt Irina, Nectarie, Pantelimon. Sub veghea lor cerească stau suferinzii, dar şi cei care-i îngrijesc. Hora asta neîntreruptă, comunicarea Cer-pământ, solidaritatea dintre văzut şi nevăzut, amestecul celor două – ei bine, astfel de lucruri nu pot fi înţelese de mintea necredinciosului. Însă noi, cei care „am văzut lumina”, ştim şi mărturisim că paliativul (care înseamnă „leac temporar”) merge mână în mână cu veşnicia, că acea secundă de alinare a durerilor poate câştiga chiar eternitatea celui care o oferă!

RĂZVAN BUCUROIU

Articole asociate: