Revista:

Călugării albi, ucenicii ascunşi ai Părintelui Arsenie Boca

Untitled

După un drum lung şi istovitor la volanul maşinii, gonind în faţa furiei tirurilor de pe Valea Oltului, ajungem cu bine în fosta capitală culturală europeană (în 2007). Sibiul ne întâmpină de această dată sobru, cu duhul Sf. Ilie şi o atenţionare de cod portocaliu, pe toate posturile de televiziune. Europa era măturată acum la propriu; nu de criză, ci de un uragan, ce făcea ravagii în marile oraşe, îndreptându-se devastator de la vest spre estul României…

 

Potopul

În centrul istoric, mulţimea aleargă disperată în toate direcţiile, cu ochii spre cer. Un nor rulant ca de apocalips, însoţit de confraţii săi plumburii, cu o falcă în cer şi una în pământ, ia cu asalt cetatea. ,,Cavalerii nevăzuţi ai apocalipsei” trec ireal de uşor peste fortificaţiile concentrice. Orizontul se înneacă ameninţător într-o pâclă deasă – un conglomerat aerat, compus din praf, aşchii de tot felul şi boabe mari de grindină. Peisajul nemărginit, admirat din Turnul Sfatului de câţiva turişti englezi veniţi la relaxare, se termină cu o fugăreală bună, pe treptele abrupte de piatră, luate cu asalt în ritm teutonic: ,,Oh! My God!”. Infernul se dezlănţuie, ameninţând ritmul de rock şi baia de bere a motocicliştilor din piaţă. În această stare de asediu total, se trezeşte în mine instinctul de bodyguard. După o cursă nebună prin Piaţa Sfatului, atent la obiectele ce ar putea să cadă, o introduc rapid pe Manuela Golescu în spaţiul de evenimente al Muzeului Astra. De dragul artei, sunt obligat să refac încă o dată drumul prin infern, pentru a aduce şi standul fundaţiei.

,,Arca” din Muzeul Astra

Mă simt, în sfârşit, în siguranţă. Sunt contrariat de starea de calm şi bine din interior, spre deosebire de iadul de afară. Sub lumina reflectoarelor mă întâmpină Dimitrie  Voicescu – un extraordinar protopsalt al Corului Patriarhiei, Tronos, ce a ucenicit în Grecia la şcoala lui Vasilikos – sosit pentru a susţine concertul, alături de Manuela. Mă asigură că, în ciuda vremii de afară, nu mai sunt locuri în sală. Câţiva turişti cu pletele ude, scăpaţi din infern, sunt invitaţii spontani ai acestei seri spirituale, ocupându-şi, curioşi, locul în picioare. Camerele TV se pun în funcţiune. Luminile se sting rând pe rând, în ropot de aplauze nerăbdătoare, făcând loc luminii spirituale în inimi, să răsară. Sub lumina reflectoarelor, două voci îngereşti înalţă sufletele spre cer. Poemele maicii Teodosia, scrise odinioară ,,sub obroc”, în cel mai mare secret, cu binecuvântarea părintelui Arsenie, erau acum purtate la lumină deasupra tuturor, ca de o pasăre măiastră, însoţită de glăsuirea îngerească a unui ,,Cucuzel”. Ca-n orice concert de succes, au urmat ,,bis”-urile. Publicul refuza să coboare din cer. Aplauzele pornesc şi se înteţesc. Alături de cei doi artişti, sunt invitaţi să intre în scenă, în lumina reflectoarelor, organizatorii acestui inedit eveniment, directorul Muzeului Astra – Valeriu Olaru şi Mirela Creţu. Totul făcut ca la carte: discursuri, fotografii, autografe pe cd-uri, schimb de impresii etc. Ce mai? Socializare în toată regula! Şi pentru ca finalul să fie cât mai original, un trăsnet loveşte turnul înalt al bisericii reformate din apropiere, provocând un ecou de zeci de decibeli în staţia de amplificare, făcându-i pe unii să ne privească consternaţi, pe alţii să evacueze sala, ca în ,,Titanic”. Intervenţia promptă şi rapidă a lui Dimitrie îi făcu pe toţi să se oprească şi să revină amuzaţi la o cupă de şampanie, fiind încă puţin suspicioşi: ,,Trăsnetul, n-a
fost regizat de voi?!”.

Pictoriţa de la Răşinari

Premiera din Sibiu avea să fie începutul unui lung şir de spectacole, prin marile oraşe ale Ardealului, aşteptate cu nerăbdare de credincioşi, purtând amprenta sfântului părinte Arsenie Boca şi harul maicii Teodosia. Experienţa de până acum îmi şoptea că urmează noi surprize, iar acestea n-au încetat să apară. A doua zi după spectacol, primim invitaţia Marcelei, o admiratoare fidelă, de a servi prânzul împreună. În cale-afară de sinceră, bucuroasă ca un copil, nu ştie ce să ne mai arate: ,,Ia priviţi aici! Icoana Sf. Marcela pictată de soara Viorica… o ucenică a părintelui Arsenie Boca! Vă place?” Mă lasă paf: ,,Poftim? Nu se poate! Există în lume o ucenică a Părintelui Arsenie Boca?” Fără a mai sta pe gânduri, ne grăbim să plecăm, luând direcţia Răşinari, o comună situată în apropierea Sibiului, locul de naştere al marelui Cioran şi ,,necropola” Sf. Mitropolit Andrei Şaguna – ale cărui moaşte sunt cinstite azi la Mitropolia Ardealului. Oprim pentru moment la bustul lui Emil Cioran, ridicat alături de casa părintească, la o mică intersecţie de drumuri. ,,O fi ezitat Cioran, pe care drum să o ia? Se pare că da, din moment ce a ales să fie nihilist…” Continuăm drumul pe jos, pe un  traseu întortocheat. Cu ajutorul vecinilor dăm de casa sorei Viorica. Tocmai ce venise cu caprele de la câmp. Ne deschide bucuroasă, de parcă ne-am şti de o viaţă…

Har de la Părintele Arsenie Boca

Ceea ce impresionează de la început este puritatea şi firescul, arătând sinceritatea şi smerenia acestei monahii albe. Virtuţile moştenite prin
ascultare sub harul părintelui Arsenie, la Mănăstirea Prislop, nu se stinseseră nicicum, ci se şlefuiră fin, odată cu trecerea timpului. Sora Viorica îşi făcuse ascultarea dată de părintele Arsenie Boca, aceea de a picta, şi a se ruga necontenit cu dragoste de Dumnezeu. Chiar părintele ar fi dorit să picteze împreună mănăstirea Prislop. Vitregia vremurilor, însă, o aruncă în lume, în urma decretului din ’59, împreună cu alte surori, la petrecerea vieţii în călugărie albă. De-a lungul vieţii a învăţat să picteze de la părintele Arsenie nu doar icoane pelemn ci şi în sufletele oamenilor. Curtea ei se umple adesea de copii pe care i-a învăţat arta iconografiei. Ne invită pentru câteva clipe în Biserica Veche din apropiere, unde a deschis o adevărată expoziţie a micilor iconari. Puritatea picturii lor se regăseşte şi în pictura ei, inspirată profund de stilul şi trăirea părintelui Arsenie Boca. Încă de la intrare în chilia sa, nu se poate să nu remarci icoanele în culori pastelate, reflectate de nuanţele fine ale lumilor cereşti. Însăşi soraViorica, în halatul de lucru de culoarea cerului, pare un înger celest, trimis de duhul părintelui Arsenie în mijlocul oamenilor. Ne oferă cu bucurie un album foto, în care putem vedea, pentru prima dată, imagini color din pictura de la Drăgănescu. Tot ea ne dă mărturie vie despre minunile părintelui, care aveau să întoarcă mulţi oameni la credinţă. Curiozitatea de pictor mă face să-i cer să văd atelierul, situat undeva mai în spate, departe de ochii lumii profane. Se poate simţi şi aici puterea creatoare a rugăciunii, însoţind nobila trudire a revelării lumii spirituale. Câteva schiţe pe masă, o icoană pe şevalet, mirosul de tempera, liniştea camerei de lucru îţi aduc pace în suflet. Sora Viorica priveşte modest din  pragul uşii:,,Să fie toate spre slava lui Dumnezeu. Aşa e bine”. Nu pot să nu cercetez pensulele atinse de har. Unele din ele fuseseră mânuite chiar de Părintele. Simţul reportericesc mă-ndeamnă să fac câteva instantaneie: chilia, atelierul, icoanele, curtea însufleţită de animale şi, în sfârşit, noi, fericiţi că am descoperit o mărturie vie a harului părintelui Arsenie Boca, nu în pustie ci în puterea creatoare a lumii.

Lucrarea în lume

Sora Viorica şi-a înmulţit din prisos talantul, înfrumuseţând biserici, pictând altare şi lucrând în sufletele oamenilor chipul haric a lui Dumnezeu. Înainte de a pleca, ne desfată cu o cană de lapte proaspăt, chiar lângă ţarcul căpriţelor, pe băncuţa de-afară. Seara se aşterne lin, sub puzderia de stele. Căsuţa frumos îngrijită, curtea plină cu flori, păsările şi animalele de curte trăind în armonie, grădina germinând sămânţa cea bună şi pomii plin de rod te trimit cu gândul la Eden. Asta aminteşte, în mod fericit, de încurajarea părintelui Arsenie, în pragul dezastrului comunist, către maicile de la Prislop: ,,Nu contează acum unde stai, nu mai contează hainele pe care le ai, ci contează faptele tale, care te pot face cel mai desăvârşit OM!” Purtând încă în minte cuvintele Părintelui Arsenie Boca, atât de actuale în lumea secularizată în care trăim, plecăm conduşi de sora Viorica, pe un drum mult mai drept şi mai sigur decât pe cel pe care am venit…
Eduard GOLESCU
Fundaţia GOLESCU
golescu.ro