Revista:

Dacă tinereţea ar şti şi bătrâneţea ar putea…

Untitled

Citind titlul „Dacă tinereţea ar şti şi bătrâneţea ar putea”, am simţit că el ar cuprinde deopotrivă nostalgie şi speranţă, îndemn şi chemare, întrebare şi răspuns. Este un moment de meditaţie asupra etapelor şi sensului vieţii, este căutarea de a afla înţelepciunea. Aş întregi titlul aşa: „Dacă tinereţea ar şti şi bătrâneţea ar putea, câte ar împlini împreună!”… Adaug întrebarea: „Cum poate tinereţea să ştie şi bătrâneţea să poată?” Şi doresc să ajung la exclamaţia: „Da, tinereţea ştie şi
bătrâneţea poate!”

Pentru o astfel de încercare, mi se ivesc succesiv în minte, ca într-o scara imaginară, un tablou / o icoană / un cuvânt al marelui părinte Arsenie Boca / o pildă din Pateric/ o imagine poetică / şi un cuvânt din Evanghelie, mai presus de toate. Să încerc să explic…

Încep cu tabloul-portret al bunicului meu care, în curând, va împlini 80 de ani. Nu-i pot prezenta portretul tipic al vârstnicului onorabil pentru că nu-l are: el este bunic-copil când se joacă cu mine, bunic-tată, când le preia locul părinţilor la lecţii, sport sau drumeţii şi bunic-erou când îmi povesteşte din anii de război ai copilăriei lui, din anii maturi ai detenţiei comuniste sau fie şi când îl văd lucrând în grădină de la săpat până la rod… Şi uite că bătrâneţea poate. Eu, nepotul adolescent, capăt ştiinţă în preajmă-i. Ştie să spună „Da” cărţii şi cărei cărţi, ştie să se descurce cu întrebările şi curiozitatea mea. Clădesc şi alte persoane, zi de zi câte o cărămidă, – părinţi, dascăli, duhovnic şi mai presus de toate harul lui Dumnezeu şi… uite că tinereţea ştie!

În privinţa icoanei, îmi vine acum în minte chipul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Cei doi, la fel de aureolaţi, de-o parte şi de alta a Sfintei Cruci. Mamaînţelepciune şi fiul-putere. Şi împreună, miracolul descoperirii şi veşniciei crucii.
Ea este cea care l-a îndemnat pe fiul său să caute crucea Mântuitorului, „ştia” că această lucrare trebuia să se înfăptuiască şi că fiul „putea” s-o facă.

Privind icoana lor, prin puterea Sfintei Cruci, vârstele se întâlnesc în „a şti” şi în „a putea” deodată. Închinându-ne sfintei icoane, Crucii susţinute de cei doi sfinţi, primim înţelepciune şi putere prin harul revărsat. O am deasupra patului şi mă ocroteşte.

Taina vârstelor şi taina clipei sunt cuprinse în exprimarea părintelui Arsenie Boca: „Ne întâlnim în prezent cu viitorul trecutului”. Încerc să înţeleg legătura între treptele timpului – nu există ruptură între trecut-prezent-viitor, unul depinde de celălalt, viitorul nu poate fi clădit în gol, ci doar sprijinit pe bazele trecutului. Cred că este un avertisment asupra grijii pe care trebuie s-o avem în viaţa noastră, căci orice faptă va avea urmări. În clipa prezentă, eşti şi tânăr şi bâtrân, tânăr prin timpul şi veşnicia pe care le ai înainte, bătrân prin cel pe care‑l ai în spate. De felul în care-ţi analizezi în prezent trecutul, printr-o sinceră spovedanie, îţi poţi desfăşura viitorul. Tinereţea şi bătrâneţea, ca stări sufleteşti, se pot întâlni în „Bătrânul-tânăr” şi în „Tânărul‑bătrân”. Mă bucur să văd când vârsta înaintată este învinsă de un suflet senin, de o inimă bună, de un zâmbet cald. M-a înduioşat întotdeauna şi m-a umplut de un imens bine imaginea ghiocelului sub zăpadă. Fundalul acestei imagini l-am întrezărit adesea la oamenii care au îmbătrânit frumos, în fizionomia sau în comportamentul lor. M-a emoţionat sfatul lor cel bun, dăruit cu blândeţe, credinţa şi nădejdea în viaţa de veci. Este trist când tânărul bătrân este lipsit de elan, nepăsător pentru propria-i viaţă, trăind oricum, „să treacă timpul”, fără aspiraţii, fără idealuri, când tânarului îi lipseşte tinereţea. Tinereţea trebuie să aibă răbdarea de a-şi creşte anii. „A şti” şi „a putea” se pot întâlni prin căutarea de către tânăr a unui bătrân care a adunat comori de înţelepciune. Când tânărul îşi dă seama că nu se descurcă singur în faţa problemelor vieţii, simte că are nevoie de un părinte care să-l crească duhovniceşte. Şi aşa, ajungem la Pateric…

…Ce înălţătoare a fost ora de religie în care d-na profesoară ne-a dezvăluit din scrierile Patericului egiptean aceste frumoase legături dintre avvă şi fiul său duhovnicesc. Pilduitor este exemplul avvei Ioan Colov căruia bătrânul său îi dă drept ascultare să ude un lemn uscat până când acesta va rodi. După 3 ani de trudă şi credinţă în spusele bătrânului său, lemnul uscat a rodit. Avva a luat din roade şi le-a dus la biserică, spunând celorlalţi: „Luaţi, mâncaţi rodul ascultării!” Iată că tinereţea „a ştiut” şi bătrâneţea „a putut” să săvârşească împreună o minune ieşită din ascultarea de îndrumarea duhovnicească.

În evantaiul imaginilor poetice, metaforic, tinereţea este asemenea primăverii, cu mugurii pomilor şi verdele crud al ierbii, este speranţa viitoarei rodiri. Bătrâneţea este asemenea toamnei, încărcată de rod, cu frunzele căzând… ca să facă loc altora, într-o altă primăvară.

Sau văd tinereţea asemenea izvorului ce izbucneşte din adânc şi curge în râu pe parcursul vieţii până când se varsă în bătrânul ocean.

Răsăritul şi asfinţitul soarelui, momente fascinante cu care pot asemui tinereţea şi bătrâneţea în care lumina învăluită în taină se dezvăluie discret şi tot astfel se pregăteşte să plece. Ce este dincolo de linia orizontului, de zarea lumii şi a vieţii?
Răspunsul e sigur: „Eu sunt Lumina Lumii”, ne spune Mântuitorul şi dacă tinereţea şi bătrâneţea pot fi asemănate cu începutul şi sfârşitul, iată că se pot împlini absolut în…

„Cartea vieţii”:

”Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul”.

Matei Bolog,
Parohia Ortodoxă „Naşterea
Domnului” Cluj-Napoca
Cls. a VII-a, Liceul „Gh.Şincai”
Cluj-Napoca