Revista:

Icoanele făcătoare de minuni ale Preasfintei

Untitled

Anufiana

 

Mânăstirea Dălhăuţi se află la mai puţin de 20 de kilometri vest de Focşani, în mijlocul pădurii de fag şi stejar de la marginea satul Dălhăuţi
din com. Cîrligele, jud. Vrancea.

Întemeierea acestui aşezământ monahal nu este atestată documentar, însă tradiţia locului, consemnată în parte de istoricul buzoian Pamfil Georgian, fixează acest moment în a doua jumătate a secolului 15. Ea vorbeşte despre doi fraţi, Anufie şi Irapalie Dălhăuş, iniţial păstori, originari din Dobrogea care în repetate rânduri au văzut pe locul unde astăzi se ridică mânăstirea o lumină dumnezeiască din care au auzit un glas spunând: „aici este izvorul darurilor Mele”. Nedumeriţi şi neliniştiţi, aceştia au mers tocmai în Oltenia la Sfântul Nicodim de la Tismana care le-a tâlcuit semnul dumnezeiesc, explicându-le că „Izvorul Darurilor” este însăşi Maica Domnului şi că este dorinţa ei ca pe acel loc să i
se înalţe mânăstire. Cei doi fraţi s-au călugărit şi, împreună cu alţi câţiva părinţi din obştea Sfântului Nicodim, au întemeiat pe locul arătării minunate o mică sihăstire.

Mai târziu, stareţul Anufie a plecat într-un pelerinaj la Ierusalim şi a primit acolo în dar de la patriarh o veche icoană a Maicii Domnului. Icoana, de mari dimensiuni (90 cm x 125 cm), pictată pe lemn, înfăţişând pe Maica Domnului purtând Pruncul Hristos pe mâna dreaptă era o copie din secolul 8 a uneia din icoanele pictate de Sfântul Evanghelist Luca şi fusese salvată de furia iconoclastă, fiind dusă de la Constantinopol la Ierusalim.

Pe drumul său de întoarcere, în apropierea Constantinopolului, stareţul Anufie a fost prins şi jefuit de turci. Aceştia au luat şi icoana Maicii Domnului pe care, în final, au aruncat-o într-un grajd de cai. În noaptea aceea însă grajdul a început a vui, iar caii s-au omorât între ei, muşcându-se şi lovindu-se cu copitele şi omorând şi pe îngrijitorii care se încumetaseră să intre în grajd. Furioşi turcii au  ovit cu iataganele chipurile Mântuitorului şi al Maicii Sale, iar icoana a început să sângereze. Speriaţi, aceştia au aruncat icoana în mare. Deşi condamnat
la moarte, stareţul Anufie a fost salvat de un ienicer de origine română şi a reuşit să ajungă înapoi în ţară. La puţin timp, aflându-se pe malul Mării Negre, el a văzut în larg o lumină puternică care se apropia de ţărm. A doua zi, venind în acelaşi loc, a văzut cu uimire plutind pe mare icoana sa. S-a urcat într-o barcă şi a vâslit până la icoană pe care a luat- o cu nespusă bucurie şi a adus-o la mal.

Chipurile Mântuitorului şi al Maicii Sale fuseseră tăiate de turci cu iataganele, însă, în mod miraculos marginile zgârieturilor se vindecaseră de la sine, tăieturile, aşa cum se vede şi astăzi, „se astupaseră ca o rană în carne vie”.

Stareţul Anufie a hotărât iniţial să ducă icoana la casa părintească, însă, ajuns acolo, a aflat că părinţii săi fuseseră omorâţi de turci. Atunci a hotărât împreună cu fratele său să vândă totul şi să ducă icoana la Dălhăuţi unde au şi ridicat prima biserică, cea cu hramul „Izvorul Tămăduirii”.

În anul 1855, arhimandritul Benedict, stareţul Mânăstirii Dălhăuţi a realizat actuala ferecătură de argint care, mai târziu, în 1924, în vremea arhimandritului Atanasie Popescu, a fost aurită.

În livada mânăstirii există o cruce mare, de lemn, despre care părintele Ierom. Iustin Luca, venit ca frate la mânăstire în anii ’57-’58 şi rămas să vieţuiască şi după 1959 la metocul mânăstirii din sat, povestea că marchează locul unde a căzut lovit de trăsnet un hoţ care încercase să fure într-o noapte sfântaicoană şi, pentru că nu putuse din pricina mărimii şi greutăţii ei, luase doar din odoarele din biserică. Pe acestă cruce, ridicată, se pare la 14 februarie 1940, se menţionează: „Spre aducereaminte a momentului  din noaptea de 19 iulie 1958. Ierom. Nazarie Săpunaru”. Mai mult nu se putea scrie în acele vremuri de prigoană…

În anul 1979, icoana Maicii Domnului de la Dălhăuţi, căreia, după numele stareţului Anufie, i se mai spune şi „Anufiana”, a fost ridicată de autorităţile comuniste şi dusă la Muzeul de la Posada din judeţul Prahova, pentru ca mai apoi să fie transferată la Muzeul Naţional de Artă.

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Epifanie Norocel, episcopul Buzăului şi Vrancei, prin străduinţa maicii stareţe Emilia Focşa, în anul 1990, icoana a fost readusă la Mânăstirea Dălhăuţi.

Deşi nu au fost consemnate fiecare în parte, şi, de la generaţie la generaţie, detaliile s-au pierdut, minunile săvârşite de Maica Domnului la rugăciunile făcute în faţa cinstitei sale icoane de la Dălhăuţi sunt foarte multe. Între acestea vindecările de boli sufleteşti şi trupeşti sunt cele mai numeroase. Unii din cei care au dobândit vindecarea au rămas apropiaţi mânăstirii, revenind mereu să mulţumescă Maicii Domnului. Între aceştia, maica stareţă îşi aminteşte în chip special de o familie din Bucureşti care a dobândit un prunc (Teodor) şi de o doamnă, Smaranda Moldoveanu din Râmnicu Sărat, a cărei fetiţă de 5 ani îşi pierdea  des cunoştinţa şi pentru care medical nu s-a găsit nicio soluţie, dar care, petrecând o zi şi o noapte la mânăstire în rugăciune în faţa cinstitei icoane s-a vindecat  definitiv.

 

Silviu-Andrei VLĂDĂREANU