Revista:

La Mănăstirea Petru-Vodă: Parastasul de 7 ani al Părintelui Calciu

Untitled

Ca ieri, parcă, părintele Gheorghe Calciu bătea lumea şi ţara de la un capăt la altul, să le vorbească despre sfinţenie şi eroism tinerilor atât de dragi inimii lui. Ca ieri, îl aveam cu bucurie prezent în paginile revistei noastre, unde a fost şi va rămâne mereu acasă. Şi iată că, pe nesimţite, au trecut 7 ani de când ne-au rămas toamnele fără el…

Pe 16 noiembrie 2013, la Mânăstirea Petru-Vodă, unde i se află mormântul, s-a săvârşit parastasul de 7 ani al părintelui Gheorghe Calciu (1925-2006), mărturisitorul legendar al Ortodoxiei luptătoare, într-o viaţă trăită jertfelnic, cu 21 de ani de temniţă şi 21 de ani de exil.

În sâmbăta parastasului de 7 ani – înnegurată, dar fără ploaie – la Petru-Vodă a fost parcă mai puţină lume decât în anii trecuţi, dar destulă cât să fie biserica plină ochi. Mormântul părintelui era împodobit cu flori proaspete, iar în jurul lui au fost călugării mânăstirii (în frunte cu părintele stareţ Hariton), maicile de la Mânăstirea Paltin, venite de la câteva sute de metri mai din vale, şi în jur de o sută de mireni. Preoteasa Adriana Calciu, în vârstă de aproape 90 ani, actualmente îngrijită pentru neputinţele bătrâneţii în Mânăstirea Paltin, a fost şi ea la mormânt. Au fost şi câţiva foşti camarazi de închisoare, număraţi pe degete, dintre care unii sunt acum monahi chiar la Petru-Vodă.

Spre deosebire de alţi ani, nimeni nu a mai ţinut vreo cuvântare, căci părintele stareţ a avut în vedere următorul fragment din scrisoarea testamentară adresată de părintele Calciu, cu limbă de moarte, părintelui Justin Pârvu (şi întregii obşti de la Petru-Vodă): Ştiu că înmormântarea mea va fi înconjurată de o anumită vâlvă, pe care n-o merit în moarte, precum n-am meritat-o nici în viaţă. Oamenii vor vorbi, vor crea legende, dar Dumnezeu va deosebi adevărul de legendă şi mă va arăta aşa cum am fost, ca un păcătos şi nevrednic. Dacă la înmormântarea mea va veni vreun episcop sau alt ierarh şi va dori să vorbească, să vorbească, căci Dumnezeu a dat arhiereului duhul învăţării, şi dacă el va tăcea, cine va vorbi pentru noi în faţa lui Dumnezeu?…Dacă însă nu va veni nici un ierarh, nimeni să nu vorbească, pentru că mai de folos este rugăciunea de iertare pe care cineva o spune pentru cel adormit decât toate laudele pe care o minte omenească
le poate constitui în fraze frumoase, dar care valorează mai puţin decât un simplu Dumnezeu să-l ierte.

Abia după ce am revenit în Bucureşti am aflat vestea că trupul părintelui Gheorghe a fost dezgropat, că are aspectul moaştelor de sfinţi, că este frumos mirositor şi că a fost pus în chilia părintelui Justin Pârvu, deşi în aceeaşi scrisoare testamentară părintele Gheorghe Calciu scrisese: Am vorbit mai sus despre acel duh de pietate populară care poate greşi, care poate crea false minuni. De aceea Vă rog, Prea Cuvioase Părinte Stareţ, să găsiţi o cale prin care să împiedicaţi asemenea lucruri: fie că veţi lăsa la mânăstire un document, fie că veţi pune acest document în sicriul meu. Diavolul s-ar putea folosi de această mitologie populară spre a împiedica putrezirea trupului meu şi atunci ar putea fi rătăcirea din urmă mai mare decât cea dintâi. Dacă peste ani, din anumite nevoi de construcţie sau din alte cauze, trupul meu va fi dezgropat şi, spre uimirea multora, va fi neputrezit, preoţii să citească peste el rugăciuni de desfacere a blestemului, ca trupul să se risipească în cele din care a fost alcătuit, că nu de la Dumnezeu se va fi făcut minunea aceasta, ci din înşelarea celui rău. Să fie legaţi preoţii care m-au văzut să nu vorbească niciodată despre această minune falsă şi trupul pus într-o altă groapă, spre a fi uitat pentru totdeauna.

Totuşi părintele Justin Pârvu, care a trecut la Domnul înainte de parastasul de 7 ani al părintelui Calciu, rânduise demult ca la acest soroc părintele Gheorghe să fie dezgropat. În acest moment nu cunosc amănuntele desfacerii mormântului părintelui Gheorghe, dar aş zice că esenţial este ca nici o comoară, în cazul în care este veritabilă, să nu fie prost întrebuinţată, risipită ori, mai rău, prefăcută în scandal, adică în pricină de poticnire.

Pentru că avea dreptate părintele Calciu zicând că pietatea populară poate rătăci în duhul greşelii, iar greşeala de-a dreapta tot greşeală este…

 
Text şi foto:
Lucian D. POPESCU