Revista:

Partea noastră de Cer de la Mănăstirea Râşca

Untitled

Bucovina cea legendară şi plină de frumuseţe nu poate fi redusă, precum se-ntâmplă astăzi, la Mănăstirile Voroneţ, Humor, Moldoviţa, Suceviţa, Putna sau Dragomirna, dacă este să ne referim strict la monumente istorice care sunt totodată loc de rugă, smerire şi nevoinţă duhovnicească. La fel de importante, dar mai puţin vizitate sunt celelalte – greu de enumerat – ctitorii domneşti ori boiereşti aflate pe aceste plaiuri.

Situată la aproximativ 15 kilometri de oraşul Fălticeni, fără a fi plasată aşadar în Bucovina istorică, dar aparţinând de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, pelerinul poate descoperi o altă vatră duhovnicească carel are drept prim ctitor pe marele Petru Rareş: Mănăstirea Râşca. Aşezarea acestei mănăstiri pe o scurtă laterală de la drumul ce duce din Bucovina spre plaiurile Neamţului – centrul de greutate monahal din Moldova –, îi conferă încă un avantaj. Cu toate acestea, Mănăstirea Râşca nu este vizitată aşa cum ar merita nici de turişti, nici de aspiranţii la pelerinaje…

După ce, imediat după 1989, stareţ al Mănăstirii Râşca a fost pentru o scurtă perioadă actualul ierarh PS Calinic Botoşeneanul, păstor duhovnicesc al mănăstirii şi stareţ a fost numit Părintele Mihail Bălan, care era pe-atunci, în 1991, cel mai tânăr stareţ din ţară. Smerit, Părintele Mihail, refuză cu blândeţe să vorbească presei, cu atât mai mult despre sine, chiar dacă noi am mai aflat câte ceva. Este unul dintre duhovnicii tineri deja căutaţi în zonă care declară că cel mai des îl vede pe Dumnezeu „în fiecare om din faţa mea” – de unde şi duhul smerit cu care te abordează, oricine ai fi. Îndemnaţi să discutăm cu Părintele Protosinghel David Peniuc despre problemele de astăzi ale mănăstirii, aflăm lucruri destul de neplăcute despre stadiul lucrărilor de restaurare, dar acestea se văd cu ochiul liber. Cu ochii minţii, la îndemnul părintelui stareţ, ai putea vedea însă şi temeliile Palatului lui Petru Rareş aflate în pământ, tot aici, iar alături – chiliile-celule ale călugărilor boieri, nici acestea aduse la lumină…

Marea problemă este aceea că avem,în fapt – precum la Mănăstirea Probota –,două rânduri de picturi în interiorul bisericii: fresca realizată începând cu anul 1556 şi o alta care a fost făcută deasupra, o pictură în ulei realizată în anul 1830. Dacă la Probota, fiind inclusă în patrimoniul UNESCO, restaurările au fost finalizate într-un timp record, prin sprijin financiar japonez, la Râşca, după un mic start al aceleiaşi operaţiuni de curăţare şi recuperare a frescei originale, foarte bine păstrată, ni se spune, totul a încetat din lipsa banilor…

Nu ştim dacă există posibilitatea accesării unor fonduri europene pentru o astfel de restaurare, ori ale unor alţi finanţatori, nu înţelegem de ce Biserica însăşi aşteaptă tot timpul ajutorul altora şi nu există, spre exemplu, acţiuni de ajutorare între mănăstiri, mai ales că Voroneţul, Moldoviţa, Suceviţa, Putna au venituri consistente de pe urma turismului…

Iar la Mănăstirea Râşca chiar există potenţial, chiar se poate situa, fără complexe, alături de celebrele mănăstiri bucovinene. Este aici prima atestare din ţară a scării virtuţilor, zugrăvită cu 3 decenii înaintea Suceviţei. Au fost pe aceste locuri şi Eminescu şi nenumăraţi oameni de cultură – unii au lăsat pagini memorabile. Marele scriitor şi patriot Mihail Kogălniceanu a fost surghiunit la Mănăstirea Râşca, fiind închis în turnul clopotniţei timp de jumătate de an din motive politice. Tot aici a fost duhovnic al mănăstirii de maici (pe-atunci) viitorul Mitropolit Antonie Plămădeală. Iată tot atâtea motive ca un viitor muzeu al mănăstirii – în reamenajare acum – să fie atractiv.

Dar viaţa duhovnicească este mai importantă decât toate cele rostite mai sus. Fiind aproape de marile vetre de sihăstrie, acest lăcaş de închinare ni l-a dăruit pe Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu (recent canonizat), aflat încă la mare evlavie printre localnici. Un schit dedicat acestuia, chiar pe locurile unde s-a nevoit (sec. XVII ), în Poiana lui Ioan, situată nu departe, în munţi, este în construcţie.

Un pelerinaj la Râşca ne va îmboţăţi, aşadar, din toate punctele de vedere. Localnicii încă păstrează tradiţiile şi-i vei putea vedea îmbrăcaţi în neasemuite costume  naţionale în zilele de sărbătoare, vei găsi în biserică un papuc al Sfântului Spiridon, dar şi o aşchie din lemnul Sfintei Cruci, primită de la Ierusalim.

O mănăstire aflată în plină dinamică duhovnicească, aflată sub ascultarea unui duhovnic iscusit – este şi aceasta partea noastră de Cer ale cărei bogăţii îşi aşteaptă încă finaţatorii şi restauratorii, dar mai ales căutătorii cei vrednici întru Hristos.

 

Marius VASILEANU