Revista:

Muntele lui Dumnezeu – Răsărit de soare pe Sinai

Untitled1

Ascensiunea de noapte pe Muntele Sinai este o performanţă în sine: escaladarea începe la miezul nopţii şi durează până la răsăritul soarelui; se parcurg aproape 10 kilometri pe drum bolovănos, iar la final se urcă 750 de trepte de piatră, de înălţimi inegale; diferenţa de nivel este de 1085 de metri; drumul se parcurge pe jos sau cu cămila, în efort constant, cu câteva întreruperi la chioşcurile beduinilor (cafea, ceai, ciocolată caldă etc.); în vârful muntelui, la 2285 de metri altitudine, de obicei este frig şi bate vântul… Organismul, obişnuit să se odihnească în perioada nocturnă, este acum solicitat la maximum!

Dar dacă urci Muntele Sinai cu rugăciune, având conştiinţa că te afli într‑unul dintre cele mai sfinte locuri de pe pământ – locul în care Dumnezeu a vorbit cu Omul, Moise primind aici Tablele Legii cu Cele Zece Porunci –, atunci poţi să îţi explici de ce Dumnezeu te întăreşte şi de ce a doua zi după temerara ascensiune… nimeni nu mai are febră musculară! Ca organizator de astfel de ascensiuni din anul 2008, fac această observaţie la fiecare grup care escaladează Muntele Sinai şi întotdeauna situaţia – paradoxal – este aceeaşi!

Iar răsăritul de soare pe Muntele Sinai (bonusul) este cu adevărat… dumnezeiesc!

În vizită la neamuri

Beduinii din tribul Jabalia, care asigură paza Mânăstirii Sfânta Ecaterina şi a Muntelui Sinai, ştiu şi afirmă cu tărie că străbunicii lor au fost români!

În secolul 6, Împăratul Iustinian a refăcut şi întărit Mânăstirea Sfânta Ecaterina şi a adus o garnizoană de olteni (oameni loiali şi luptători de temut), împreună cu familiile lor, pentru a asigura paza acestei mânăstiri, situată în sudul muntos al deşerticei Peninsule Sinai. Din urmaşii acestor olteni din secolul al 6‑lea, amestecaţi în timp cu populaţia locală şi convertiţi treptat la islam, se constituie acum tribul Jabalia.

Aşadar, în escaladarea noastră nocturnă pe Muntele Sinai, însoţiţi de Ahmed, călăuza noastră beduin, şi oprind la chioşcurile beduinilor de pe traseu, am fost… în vizită la neamuri!

Răsărit de soare pe Sinai

Untitled2Mai rapid (cu cămila) sau mai lent (pe jos), am ajuns cu toţii în vârful Muntelui Sinai, la 2285 de metri altitudine, dimineaţa pe la ora şase. Ştiam că în această perioadă, răsăritul de soare este la ora şase şi un sfert, aşa că nu ne‑am grăbit… Cei sosiţi primii au cam îngheţat pe creasta muntelui, lângă peştera în care Moise s‑a adăpostit până la întâlnirea sa cu Dumnezeu şi lângă capela ortodoxă de pe vârful muntelui. Dar vestele galbene de fâş împrumutate de la hotelul din staţiunea Sfânta Ecaterina ne‑au fost de mare ajutor! Samira, prietena beduinilor, pisica născută şi crescută aici, în vârful muntelui, pe pietrele golaşe care păstrează în structură urmele rugului aprins, s‑a pisicit tot timpul pe lângă noi…

Răsăritul soarelui este rapid şi, peste întinderile vaste şi golaşe ale munţilor de peste 2000 de metri înălţime, este absolut spectaculos! Una dintre participantele la o astfel de ascensiune spunea că, în aceste momente, parcă plutind peste munţii golaşi, simţi că între tine şi Dumnezeu nu mai este nimic…

Americanii, ignorând semnificaţia religioasă a acestui munte sacru pentru creştini, evrei şi musulmani deopotrivă, includ răsăritul soarelui pe Muntele Sinai într‑un Top 10 al celor mai spectaculoase locuri din lume, care nu trebuie ratate într‑o viaţă.

Mihai Seplecan (Cluj) a adus de acasă un tricolor mare, cu care facem fotografii la răsăritul soarelui, apoi îl lăsăm… rudelor noastre, beduinii din tribul Jabalia.

UntitledDimineaţa, în lumina absolut specială a acestui răsărit, coborând treptele de piatră amenajate de călugări acum câteva secole, realizezi o dată în plus spectaculozitatea peisajului parcurs noaptea, la lumina lanternelor.

Ca într‑o biserică…

Pe vremuri, la poarta de intrare către vârful Muntelui Sinai, Sfântul Ştefan Sinaitul stătea pentru a spovedi fiecare temerar care se încumeta să urce muntele sfânt, pentru a fi pregătit parcă pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Sfintele sale moaşte se află şi acum întregi, pe scaun de spovedanie, în osuarul Mânăstirii Sfânta Ecaterina de la poalele muntelui.

Noi am încercat să ne pregătim duhovniceşte de acasă şi să urcam muntele cu rugăciune, ca într‑o biserică… Pentru ca jertfa noastră de oboseală şi de nesomn să nu fie zadarnică… Cu siguranţa că aici şi acum, poate mai mult decât oriunde, rugăciunile noastre merg direct către cer.

A consemnat
Maria CHIRCULESCU
(Miriam Turism)