Revista:

Marea familie de la Valea Plopului – Interviu cu părintele Nicolae Tănase

parintele tanase

A fost prima dată când l‑am întâlnit pe părintele Nicolae Tănase. Renumele, însă, îl întrecuse demult, căci auzisem atâtea despre faptele lui uluitoare! Aflasem că avea în grijă sute de copii orfani şi îmi creasem o imagine aproape legendară, eroică. Tocmai de aceea, la început, când am ajuns la Valea Plopului, eram emoţionat şi… aveam pur şi simplu un nod în gât. După încheierea slujbei, am mers şi m‑am aşezat lângă el, în apropierea unei frumoase icoane a Sfântului Nicolae. Mă privea scrutător, cu ochii abia mijiţi, prin nişte lentile curbate şi groase, fără să spună nimic. Barba lui neagră, lungă şi bogată mă ducea cu gândul la un chip de părinte din Pateric. Mi‑am luat cu greu inima‑n dinţi şi l‑am rugat şovăitor, cu voce poticnită, dacă ne poate acorda un interviu pentru revista Lumea Credinţei. Nu eram prea sigur de răspuns… dar când a început să vorbească, pe o tonalitate caldă şi părintească, m‑am liniştit. M‑a încredinţat, cu vorbele cele mai blânde, că se bucură să ne ofere interviul. Aşa că… n‑am mai stat pe gânduri şi am început să‑l iscodesc…

Părinte, ne apropiem de sfintele sărbători creştine de iarnă, care încep cu praznicul Sfântului Ierarh Nicolae. Un prilej pentru mine pentru a vă ura la mulţi ani cu sănătate, Domnul să vă întărească în minunata dvs. misiune creştină! Aceste sărbători aduc multă bucurie în rândul copiilor, fie că au familie, fie că nu. Care sunt activităţile celor aproximativ 400 de copii orfani din aşezământul de la Valea Plopului în această perioadă praznicală?

Mulţumesc de urări şi vă doresc asemenea atât dvs., cât şi celor care poartă numele de Nicolae!

Mai întâi aş vrea să precizez că nu avem 400 de copii orfani, ci îngrijim 426 de suflete, cu ajutorul lui Dumnezeu. Este adevărat că cei mai mulţi sunt cu vârste de copil, mai exact 348, inclusiv patru încă nenăscuţi. Ceilalţi pe care îi avem în grijă sunt bătrâni abandonaţi sau mame zobite de viaţă. Pe lângă aceştia, mai avem şi patru taţi cu copiii lor.

Cât despre perioada aceasta a sărbătorilor, la noi este… obişnuită, în sensul că suntem în deplină armonie cu ceea ce face de veacuri poporul român: colinde… spovedanie, cuminecare, daruri şi alte lucruri asemenea pentru a putea să bucurăm şi să alinăm, după puterile noastre lumeşti, aceste suflete adesea traumatizate.

Pentru a păstra totuşi o notă pozitivă, luminoasă, asemeni sărbătorilor de Crăciun, povestiţi‑ne un pic despre cum s‑au integrat copiii atunci când au fost adoptaţi de noile familii.

Noile familii au fost cândva, când totul se făcea mai uşor… Este vorba despre acele familii din sat care au primit copii alături de copiii lor şi care au fost îngrijiţi cu mare simţ de răspundere, primind exact ceea ce primeau proprii copii ai părinţilor respectivi… Bineînţeles, acum au crescut. Parte din ei s‑au şi realizat, iar asta ne bucură cel mai mult. Slavă Domnului! În prezent ocrotim copii în Centrul Social Pro Vita al Parohiei Valea Plopului într‑o formă care se vrea cu ambianţă de familie, şi uneori chiar reuşim! Încercăm să le oferim cele mai bune condiţii de creştere şi educaţie şi să‑i înconjurăm cu multă dragoste. Fără dragoste nu se poate nimic!

Această misiune a dvs. a avut un început. Primul pas fiind, desigur, alegerea vocaţiei de preot. Care a fost factorul determinant pentru această alegere făcută?

Pentru mine este o întrebare obişnuită, simplă. Am deschis ochii în biserică şi la 14 ani am mers la Seminar, iar la 21 de ani am fost hirotonit preot. Am avut zece ani de preoţie în regim comunist, iar după Revoluţie un început de luptă contra Legii nr. 1 din decembrie 1989 (atunci când a fost legalizat din nou avortul – n. red.).

Cum a început această misiune de ajutorare şi protejare a copiilor orfani?

Atunci a început cu adevărat totul. Din lupta contra avortului… au rezultat copii (adică unele mame au renunţat la avort) şi, fără să fi prevăzut, am început să avem grijă de ei. Am fost, bineînţeles, ajutat de oamenii binevoitori ai satelor Valea Plopului şi Valea Screzii, fără de care nu puteam începe un astfel de demers extrem de complicat şi care cerea mult curaj. Lor le datorăm foarte mult.

Ştim că un rol important în creşterea şi îngrijirea copiilor îl are şi doamna preoteasă Maria Tănase, aducând multă căldură şi grijă maternă în jurul lor. Ne puteţi aduce nişte precizări?

A avut un rol esenţial, în primul rând pentru că mi‑a tolerat lipsa îndelungă de acasă. Apoi, desigur, mi‑a fost mereu sprijin şi m‑a încurajat într‑atât încât greu pot descrie vorbele… Cât despre preocuparea ei pentru aceste suflete pe care le avem în grijă – are multă strădanie. Căutăm împreună, cum ştim mai bine, să le oferim o viaţă şi o educaţie bună, pe care, din păcate, nu au avut şansa să o aibă de la cei care i‑au zămislit. Restul… face parte din cele trei secrete ale demersului nostru…

Care ar fi cuvintele dvs. de îndemn pentru acele familii care‑şi doresc să adopte unul sau mai mulţi copii?

Adopţia e un lucru al inimii. Deci trebuie să simţi în inimă că vrei să faci acest pas, să tânjeşti, să‑ţi doreşti cu ardoare. Dumnezeu a permis ca unele familii să n‑aibă copii tocmai pentru a‑i prelua pe cei orfani. Din păcate, în România nu e posibilă adopţia în parametrii spirituali şi psihologici. Demersurile sunt încă destul de greoaie… Se pierd timpi importanţi, esenţiali în dezvoltarea bună a copilului, atât fizică şi intelectuală, dar mai ales sufletească. Un copil, pentru a deveni adoptabil, trece printr‑o procedură complicată. Chiar dacă procedura începe de când el s‑a născut, trec aproape trei ani până să poată fi adoptat. Între timp, dacă mai trece şi prin asistenţă maternală (plasament), iar apoi trebuie să se desprindă de acea familie temporară, pentru a fi adoptat de noii părinţi… vă daţi seama, trece prin alte traume şi momente grele de despărţire şi reacomodare. Asta e greu pentru un adult… darămite pentru un copilaş.

Care sunt proiectele care încă nu au fost finalizate, care sunt cele viitoare şi care sunt lipsurile cele mai importante cu care vă confruntaţi în această misiune? Mai exact, cum pot oamenii ajuta, dacă doresc să o facă?

Adevăratele proiecte încă nu le‑am început,iar lipsuri avem continuu pentru că „ce trăieşte – creşte!”, şi cel ce creşte are nevoie  de casă, masă şi nu numai!

Totuşi, nu am cerut niciodată nimic. Tot ce am realizat a fost cu ajutorul lui Dumnezeu, cu bunăvoinţa creştinilor, preoţilor, mânăstirilor, a unor firme… şi de aici înainte avem acelaşi ritm dacă Dumnezeu îi va mişca spre bunăvoinţă în continuare.

Părinte, vă mulţumim mult pentru interviul acordat, urându‑vă ca Hristos să vă dea multă putere de a duce cât mai uşor această grea cruce a dragostei!

Şi eu, de vizită.

Interviu realizat de
Laurenţiu COSMOIU

Preot Nicolae Tănase
Parohia Valea Plopului, com. Poseşti, jud. Prahova, cod poştal 107440
Telefon: +4 0746.014.605; e‑mail: preotnicolaetanase@gmail.com
Conturi bancare:
RON: RO42 RNCB 0211 0118 4390 0001
EUR: RO85 RNCB 0211 0118 4390 0003
USD: RO67 RNCB 0211 0118 4771 0002
BCR Vălenii de Munte