LOADING

Type to search

Lumea Credinței nr. 12 (185), decembrie 2018

Lumea Credinței nr. 12 (185), decembrie 2018

Share

EDITORIAL – DANIEL

 

A dus în spate, aproape singur, Catedrala. Și nu e ușoară. Dimpotrivă. Sute de mii de metri cubi de ciment, fier beton și cărămizi. Hectare de paviment, pajiști de mozaic, tone de bronz sunător. Când toți cârteam pe la colțuri, era singurul care o vedea întreagă, îi intuia silueta și frumusețea lăuntrică. Îi întrezărea măreția, funcția, importanța. Lucra tăcut cot la cot cu Marta, se împrietenise cu Maria, devenise solidar cu Solomon și cu Împăratul Iustinian, îl înțelegea deplin pe Regele Carol și le promitea eroilor români alinare în veșnicie și cuib liturgic acum, în mileniul trei – mileniu al păcii false și al amneziilor egoiste. Toate astea în timp ce lumea străbătea indiferentă Piața Unirii căutându-și gurile de metrou, se aduna la slujbe, dădea buzna la hramuri, plătea cei 50 de bani pentru lumânări, făcea colivă la parastase și comenta pe Facebook „c-o fi, c-o păți”. Dar a avut dreptate, în pofida curentului general advers, ostil, rece ca o casă abandonată de proprietari.

Acum ne bucurăm cu toții, ne împăunăm cu ea. Este unica ispravă în An Centenar și tare mă tem că își va păstra singularitatea în următorul secol românesc. Dar nu ai ce face: vizionarii se nasc greu și sunt avortați ușor în românitatea post-levantină. Un singur lucru mi-aș dori: să nu-l pomenim pe acest Patriarh ca pe predecesorul său, pe Teoctist Arăpașu. După ce l-am ocărât cum am știut mai bine (eu însumi l-am criticat aspru în primii ani de libertate, spre regretul sincer, care mă va urmări și de aici înainte), în clipa trecerii lui din lumea asta ne-am întors la 180 de grade, văzând în postumitatea lui numai lumină, har și împăcare.

Sau, recent, cazul Regelui Mihai: ce om, ce personalitate, ce demnitate, ce fapte alese?! Un cor delirant, nerușinat, i-a urmărit traseul până la buza mormântului de la Curtea de Argeș, nescutindu-l nici acolo de exercițiile de fariseism, de acrobații verbale nesincere. Măcar pe acest Patriarh să-l lăsam să lucreze, nici lăudat, nici ocărât, nici adulat, nici afurisit. Căci acum se vede limpede: omul știe ce face! La cota + 120 m peste nivelul indiferenței noastre…

 

Răzvan BUCUROIU