Lumea credintei nr. 121, august 2013

id211_lumeacredintei121.jpg.jpg

EDITORIAL   – SĂ (ȘI) RÂDEM!

Studii recente arată faptul că cea mai eficientă formă de rezistenţă la orice tip de criză este familia. Da, familia, aceasta „invenţie” multimilenară, este cea care, prin forţă, supleţe, jertfelnicie, solidaritate şi dragoste face posibila trecerea prin orice tip de criză. Este, cu alte cuvinte, un amortizor universal al şocurilor, folosit în situaţii extreme. Dar cum se poate una ca aceasta?

Mai întâi de toate, familia este umanitatea în mic. Diversă, luându-şi energia de la o generaţie la alta, reîntinerind şi îmbătrânind în acelaşi timp, cuprinde toată varietatea posibilă (sexe, vârste, pregătiri, locaţii, aspiraţii, ierarhii etc). Diversitate strâns unită în jurul legăturilor de rudenie sau de alianţe fireşti. Aceste legături simţi – la greu! – cum „îţi ţin spatele”, cum pot fi mai tari decât orice liant. Aceste legături sunt şi antidotul contra singurătăţii, a deprimării, a lipsei de perspectivă. Ai pentru cine lupta, la o adică, sau ai pe cine te sprijini. Mare lucru!

De fapt, familia oamenilor reflectă modelul Treimii – sau măcar o parte din taina Acesteia, care este dragostea şi legătura deofiinţialităţii. Persoane diferite, dar deofiinţă! Cum taina a fost şi rămâne în veci taină, nu vom insista asupra-i, însă trebuie amintit că prima familie s-a constituit în rai, unde omul era clar că „nu trebuia să fie singur…” şi unde, dintr-unul într-altul, misterios, au apărut… doi oameni. Adică prima familie!

Şi acum, ce ni se spune? Ba că familia e demodată, ba că familia şi-a „lărgit” accepţiunea şi poate fi alcătuită din persoane de acelaşi sex, ba că familia va putea fi în curând formată şi din două „mame” plus un „tată” şi, de ce nu?, poate şi dintr-un om şi-un câine care împreună înfiază o plantă – că şi acolo e dragoste şi pot să apară discriminări, drepturi, frustrări sociale etc.

Fraţilor, mai mare sminteală nici că se poate! Să ne păstrăm firea, cumpătul, determinarea dar şi simţul umorului. Căci oricât am lupta – şi trebuie s-o facem! – pentru păstrarea intactă a firescului, nu poţi să nu râzi cu gura până la urechi de aceste năzbâtii ale minţii omeneşti defectate, pe undeva. Şi, de fapt, ce nu suportă, printre altele, diavolul? Râsul, râsul sănătos!

RĂZVAN BUCUROIU

Articole asociate: