Revista:

Mama wa yatima

id1426_mamawaiatima.jpg.jpg

Totul a început în 2010, la slujba de Crăciun din catedrala ortodoxă din Nairobi. Stăteam în primele rânduri şi ascultam pastorala Înaltpreasfinţitului Macarie, Arhiepiscopul Kenyei. O citea în engleză părintele arhimandrit Inochentie Bayakatonda, directorul seminarului teologic, astăzi episcop de Burundi si Rwanda. La un moment dat, se vorbea despre orfanii din Africa de Est. Atât de mulţi nu pentru că părinţii i-ar fi abandonat, ci pentru că părinţii, bolnavi de SIDA, muriseră, iar copiii rămăseseră pe drumuri…

 

 

Mi-am desprins fără să vreau atenţia de la predică şi am rămas cu gândul la aceşti copii, convins că şi pe ei îi ocroteşte cumva Maica Domnului. Atunci mi-am imaginat câteva clipe o reprezentare nouă a Maicii Domnului pe care am numit-o în mintea mea „Ocrotitorea orfanilor”: Maica Domnului, cu privirea tristă, dar duioasă totodată, ar fi trebuit să fie reprezentată pe un jilţ împărătesc ţinând în braţe pe Pruncul Hristos. Lângă jilţ, trei copilaşi negri orfani căutau sprijin şi mângâiere privind către ea, iar ea îi lua sub ocrotirea sa, acoperindu-i cu mâna dreaptă. Mântuitorul, uşor aplecat către copii, îi binecuvânta din braţele Maicii Sale. Pastorala s-a terminat însă repede şi m-am… trezit. Am hotărât atunci să realizez cumva acea icoană şi să o aduc ca dar Înaltpreasfinţitului Macarie, la Nairobi.

Icoana cu scris
în limba swahili

De îndată ce m-am întors în ţară, m-am tot gândit la acest nou proiect. Aşa am descoperit un text în Sfânta Evanghelie de la Marcu pe care l-am considerat ca cel mai potrivit icoanei şi l-am imaginat ca scris pe un hrisov în mâna stânga a Mântuitorului: „Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din aceşti copii pe Mine Mă primeşte” (Marcu 9,37). Acum proiectul icoanei părea complet. Mai trebuia doar pictată…

Am făcut un prim pas când un bun prieten, pictor de icoane mi-a procurat blatul din lemn: 1m x 70cm, adică cât de mare mi s-a părut că poate fi pentru ca totuşi să fie transportabil cu avionul. Un alt prieten, pictor din Iaşi a acceptat să picteze icoana. Nu era însă chiar aşa de simplu cum mi-am închipuit. Marius a început să schiţeze la icoană pornind de la descrierea pe care i-am făcut-o şi folosindu-se de câteva reprezentări vechi bizantine, pe care le-a combinat în chip fericit pentru acest nou model. A tot lucrat să îmbunătăţească schiţa, a luat-o chiar cu el în Cipru, iar lunile treceau una câte una. Vroiam ca de Crăciun (2012) să fiu din nou la Nairobi, dar de data asta cu icoana.

Icoana era pentru cei de acolo. Am hotărât deci ca textele să fie scrise pe icoană în limba cea mai folosită în Africa de Est, în swahili. Pentru textul de pe hrisov, am apelat la traduceri ale Sfintei Scripturi de pe internet, dar pentru că erau prea multe, am cerut sfatul Preasfinţitului Inochentie, care mi-a trimis versiunea folosită de Biserica ortodoxă. Trebuia apoi scris sub numele Maicii Domnului şi sintagma „Ocrotitoarea orafnilor”, ceea ce am aflat că se spune „Mlinzi wa yatima”. Eram foarte încântat, aşa că am vrut să împărtăşesc bucuria mea unui prieten din Tanzania pe care, deşi nu este încă botezat ortodox, l-am văzut că are un suflet curat şi o căutare sinceră. L-am sunat şi i-am spus toată povestea cu icoana. Când a venit vorba despre apelativul de „Ocrotitoare a orfanilor”, el a obiectat: „Nu e bine! Nu e bine să scrii Maica Domnului- Ocrotitoarea orfanilor”. Am fost mirat. Nu ştiam ce vrea să spună. El a continuat: „Dacă unui copil îi moare tatăl, atunci mama va fi şi tată pentru el, dar dacă unui copil îi moare mama, atunci locul mamei nu îl poate lua decât Maica Domnului! Trebuie să o numeşti: Maica Orfanilor!”. Am rămas fără glas. Cu binecuvântarea telefonică a Preasfinţitului Inochentie, icoana a primit noul nume: „Mama wa yatima”, adică „Maica Orfanilor”.

În cele din urmă am primit vestea că icoana era gata. În ultima vreme pictorul lucrase cu spor, mai ales că, aşa cum mi-a destăinuit, simţise la un moment dat o dulce binecuvântare a Maicii Domnului pentru lucrarea sa. Am pornit imediat să o iau. Un frig cumplit şi o ninsoare deasă m-au întâmpinat când am coborât din tren la Iaşi. Am luat icoana pe care abia se uscase primul strat de lac, am fugit prin nămeţi până la catedrală, primind binecuvântarea părintelui mitropolit Teofan şi am fugit înapoi la gară. Ajuns acasă l-am rugat pe prietenul care îmi procurase blatul de lemn să desăvârşească icoana aplicând cel de-al doilea strat de lac şi să scrie pe spate un fel de pisanie. Alţi prieteni de la o firmă din Bucureşti au confecţionat un plexiglass pe dimensiunea icoanei pe care l-am aplicat pe faţa ei cu 4 şurubele fine. Am alergat apoi la Direcţia de Patrimoniu pentru a obţine certificatul de export definitv. Lucrurile, deşi erau întârziate se legau în mod minunat şi nu întâlneam nicio piedică.

Timpul începuse să preseze. În seara aceea aveam avionul şi încă eram în căutarea unei soluţii de a împacheta icoana. Trebuia găsit ceva care să o protejeze bine, dar şi să poată fi deschisă la eventualele controale. Am învelit-o până la urmă într-o folie buretoasă în mai multe straturi legate strâns pe icoană cu câteva coarde elastice şi am pornit spre Otopeni în mare grabă. Acolo mă aşteptau nişte oameni deosebiţi de la Tarom. Le explicasem telefonic despre necesitatea de a urca cu icoana în avion. Deşi era mare, nu puteam să o predau la bagajele de cală. În primul rând era necuviincios, apoi se putea deteriora sau pierde. Cei de la Tarom au fost cu adevărat minunaţi şi şi-au dat tot concursul. Toată lumea ştia despre icoana Maicii Domnului. Şi cel de la check-in, şi un domn admirabil care mă aştepta special, până şi comandantul aeronavei cu care urma să zbor spre Cairo. Exista un fel de „mobilizare”, de „electrizare”, o tainică, dar puternică lucrare a Sfântului Duh. Mi-au spus: „Până la Cairo nu va fi nicio problemă, dar de acolo nu mai putem să vă ajutăm…”.

După punctul unde se face controlul corporal nu mai există cărucioare. Nimeni nu trece „dincolo” decât cu bagajul de mână. Eu însă aveam această icoană mare şi grea. În timp ce povesteam ce era cu această icoană unei doamne de la controlul de securitate, mă gândeam cum o voi căra singur pe coridoarele lungi până la avion. Un tânăr brunet în salopetă care se vede că lucra în aeroport, auzind şi el ce era în pachet, a trecut îndată înapoi şi, cu permisiunea celor de la punctul de control, mi-a adus un cărucior. Nu i-l cerusem. A fost dragostea lui pentru Maica Domnului. După câteva minute l-am întâlnit din nou pe unul din coridoare. Spăla pe jos.

Uimirea grănicerilor

Am trecut şi de controlul vamal cu certificatul de export definitiv şi ajuns cu bine la avion. Icoana a fost aşezată cu grijă, într-unul din dulapurile unde piloţii îşi ţin uniforma. Icoana a intrat perfect. Dulapul parcă era făcut pentru ea. Am ajuns cu bine la Cairo. Aici aveam de aşteptat multe ore legătura spre Nairobi. Habar n-aveam cum o să îi conving pe cei de la Egypt Air să mă lase cu icoana în avion…

Am coborât şi trebuia să rămân în zona de tranzit. În zona de tranzit nu sunt cărucioare. Acestea se găsesc numai după formalităţile vamale, la punctul de ridicare a bagajelor de cală. Cu toate astea, în mod inexplicabil, chiar lângă uşa pe care am intrat cărând cu greu icoana, mă aştepta un cărucior de bagaje gol. M-am bucurat când am văzut din nou purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

La Cairo bagajele de mână se verifică chiar dacă nu ieşi din zona de tranzit, ori de câte ori treci dintr-o secţiune în alta. Trebuia să merg să îmi ridic talonul de îmbracare pentru următorul segment de drum. Bineînţeles că icoana nu încăpea în niciun scanner. Erau scannere pentru bagaje de mână… normale. Ofiţerii de la securitate m-au tras deoparte şi m-au rugat să despachetez. Făcusem bine că fixasem folia cu coarde elestice. Am aşezat icoana la orizontală şi am desfăcut-o în partea superioară. La vederea chipului bizantin al Maicii Domnului, ofiţerii au fost total surprinşi. Atunci, amintindu-mi că musulmanii o cinstesc pe Maica Domnului, le-am zis: „Mariam!”. În clipa aceea mi-au făcut semn cu prietenie să nu mai despachetez: „Este în regulă. Puteţi trece. O să sunam şi pe ceilalţi colegi să nu vă mai ceară să desfaceţi”. Mai târziu când am povestit acest episod unui preot din ţară, mi-a spus: „Se împlineşte cuvântul: De acum mă vor ferici toate neamurile!”.

Am ajuns să îmi iau talonul de îmbarcare. Am dat paşaportul. Când m-a verificat, doamna de la ghişeu a exclamat: „De ce nu aţi spus că aveţi business-class? Nu trebuia să staţi la rând!” Am făcut ochii mari. „Business-class? Cum business-class?” mă gândeam… Nu am mers niciodată cu avionul la „business”, dar parcă îmi convenea greşeala lor, aşa că nu am obiectat foarte mult. Le-am zis că nu cred că am bilet la „business”, dar ei m-au poftit politicoşi la sala de aşteptare. Eram uluit. Am intrat, am mâncat şi m-am odihnit până la plecarea avionului. Mai târziu aveam să aflu că agenţia îmi făcuse din proprie iniţiativă bilet bussiness pe segmentul Cairo-Nairobi pentru că avionul era plin… Această „întâmplare” fusese însă salvarea. Ca şi client „bussiness” am fost cu totul privilegiat. Nimeni nu m-a mai întrebat de ce am un bagaj de mână aşa de mare. În avion, un steward în vârstă m-a ajutat imediat cu icoana. A găsit ca soluţie să o aşeze pe două scaune şi a ancorat-o cu nişte centuri de siguranţă. Lângă mine statea un domn între două vârste, elegant, cu butoni de aur. Văzând cum este aşezat acel pachet m-a întrebat curios: „Mă iertaţi, ce transportaţi acolo?”. I-am răspuns sincer: „Un tablou foarte preţios!”. „Mi-am dat seama că trebuie să fie foarte valoros, dacă aţi plătit două locuri la ­business pentru el” mi-a răspuns…

Aşa am ajuns cu icoana Maicii Orfanilor la Nairobi. Înaltpreasfinţitului Macarie s-a bucurat foarte mult de primirea ei şi a înfăţişat-o poporului în ziua de Craciun în catedrală.

Când am revenit în ţară am avut curiozitatea să caut pe internet sintagma „maica orfanilor”. Spre marea mea surpriză am găsit-o imediat. Înainte de Adormirea Maicii Domnului, venind să îi vestească mutarea la Cer, Arhanghelul Gavriil i s-ar fi adresat Maicii Domnului cu cuvintele: „Tu vei fi de acum Maica Orfanilor!”. Eu nu citisem niciodată acest text. Nici nu ştiu de unde este. Probabil este unul din textele apocrife. Cu atât mai puţin îl citise prietenul nebotezat din Tanzania care a venit cu propunerea de a o numi astfel pe Maica Domnului…

S.-A. V.