Revista:

Boxul şi Ortodoxia

Untitled

Neîndoielnic, un dicţionar al ortodoxiei postcomuniste s-ar dovedi nespus de util în vremurile noastre… Ca model, ar putea servi, bunăoară, Dicţionarul crizei europene. Noţiuni precum a-şi da demisia din pustie (Avva Antonie), a-i rămâne unui preşedinte casa pustie şi copiii orfani („Psaltirea lui Ianukovici”), ori lapidarea lui Repin trădătorul ar face, în acest chip, lumină într-un întreg univers pravoslavnic semiobscur.

 

Urmaşii lui Miciurin

La începutul mileniului al 3-lea, Ortodoxia răsăriteană se pare că e pe cale de a-şi lua revanşa în faţa hinduismului şi a islamului, în privinţa explicării lumii contemporane. După ce Europa şi America, în veacul al 20-lea, s-au aflat sub tirul a zeci de curente religioase, ce propuneau Vedele, Upanishadele ori Coranul ca unice depozitare ale cunoaşterii şi ştiinţei, de la atom şi până la ingineria genetică, a venit, iată, rândul „savanţilor” ortodocşi… În Ucraina, Rusia şi Belarus, urmaşii lui Miciurin dau în clocot, aşteptând ca teoriiile lor, puse benevol în slujba Dreptei Credinţe, să primească o largă recunoaştere internaţională. Unii studiază, de pildă, efectele Psaltirii (mai cu seamă ale Psalmului 108) – citită în sute de biserici şi mănăstiri din Ucraina – asupra preşedintelui acestei ţări, Victor Ianukovici. Cum Psaltirea e rostită însă de către tabere încrucişate (pe de o parte, împotriva intrării Ucrainei în UE, iar pe de alta, pentru eliberarea din închisoare a fostului premier Iulia Timoşenko), analizele şi măsurătorile „oamenilor de ştiinţă” nu se dovedesc deloc uşoare, necesitând adeseori aparatură sofisticată, invenţii,
brevete şi, nu în ultimul rând, un bogat schimb de experienţă pentru o unitate ortodoxă a punctelor de vedere.

 

Ortodoxia şi arta

În pragul summitului de la Vilnius, din 28-29 noiembrie a.c., la care Ucraina se pare că va semna un important acord de asociere cu Uniunea Europeană, la Moscova, nici măcar în mediile „artistice şi ştiinţifice” nu se prea stă cu mâinile în sân. Considerând, mai deunăzi, că pictorul realist ucrainean Ilia Repin (1844-1930) insultă sentimentele patriotice şi religioase aleruşilor, prin tabloul său Ivan cel Groaznic înjunghiinduşi fiul – operă aflată la Galeriile Tretiakov din Moscova – mai mulţi artişti şi oameni de ştiinţă moscoviţi, apropiaţi de Biserica Rusă, au cerut îndepărtarea acestuia din celebrul muzeu; ultimele legi din Rusia – ţară care îşi propune o raportare tot mai strânsă la morala creştină – încuajând, de altfel, o atare luare poziţie. Viziunea artistică a pictorului e irelevantă, se pare, în faţa „noii ştiinţe ortodoxe”, pe cale de a se impune în Sfânta Rusie, Ivan cel Groaznic, pentru mulţi dintre ruşi, nefiind un crunt călău, ci un conducător cu simţul dreptăţii, aureolat de sfinţenie. În ceea ce îl priveşte pe Repin, acesta a trădat, desigur, la ca şi Ianukovici, cauza pravoslavnică, mituit fiind odinioară de Europa…

 

Sfânta Rusie şi boxul

Despre noii oamenii de ştiinţă ruşi, apropiaţi de Biserică, nu s-ar putea spune însă că resping arta. O astfel de atitudine este exclusă din capul locului, câtă vreme clerici importanţi din Biserica Rusă îşi arată înalta lor apreciere faţă de aceasta. Ca şi pentru sport, de altfel. Mai cu seamă faţă de box. Şi nu e de mirare, sportul în cauză putând fi „citit” fără oprelişti „în cheie” ortodoxă de către înaltele feţe bisericeşti de la Moscova. Astfel, şeful Comisiei Misionare de pe lângă Consiliului Eparhial al Moscovei, ieromonahul Dimitri Perşin, va explica, la începutul lunii octombrie a.c., înfrângerea pugilistului rus Aleksandr Povetkin din meciul cu Vladimir Kliciko (ucrainean) prin atracţia excesivă a conaţionalului său faţă de păgânism (Interfax, 6 oct. 2013). Potrivit ieromonahului, sportivul rus nu a fost ajutat în nici un fel în obţinerea victoriei de către „spiritele strămoşilor, de tatuajele şi incantaţiile sale către zeul Svarog, fără de care nu intră niciodată pe ring”. Că adversarul său, campion mondial, neînvins de zece ani la categoria grea, nu e nicicum „uşă de biserică”, aproape că nici nu mai contează în
iconomia discursului şefului Comisiei Misionare ortodoxe de la Moscova…

 

„Knockout-ul lui Perşin”

…Tot aşa cum nu a contat, probabil, în urmă cu câţiva ani, faptul că boxerul învins, membru pentru o vreme al Consiliului Patriarhal pentru cultură de la Moscova, participa la întruniri cu arhimandriţi şi vlădici având „steaua lui Svarog” tatuată la vedere pe mână stângă, başca un amulet reprezentând „securea lui Perun” la piept. În concepţia şefului misiunii ortodoxe moscovite, sportivul rus (care a suferit primul eşec din cariera sa), l-ar fi putut bate măr pe ucrainean, cu o singură condiţie: lepădarea neopăgânismului său. Victoria, într-un meci dintre doi pugilişti pravoslavnici, conform logicii în cauză, ar aparţine celui mai „evlavios” dintre luptători. Mai nou, creştinismul nu mai făgăduieşte, iată, ceea ce ştiam cu toţii: crucea, ci devine un garant indubitabil al „succesului în carieră”. Cruzimea, orgoliul, răutatea, nici că mai contează… În ce termeni ar comenta oficialul Bisericii Ruse o viitoare victorie a „păgânului” Aleksandr Povetkin în faţa unui boxer „pravoslavnic”, ori chiar revanşa acestuia faţă de Kliciko, nu e prea greu de presupus, în condiţiile în care poarta deschisă spre Europa, cu trei veacuri în urmă, de către Petru cel Mare (cu bune şi rele), e pe cale de a fi închisă astăzi de Moscova, printr-o ideologie ortodoxistă tot mai îngustă – unii reprezentanţi ai Bisericii nesfiindu-se, iată, să împingă Sfânta Rusie chiar şi în ringul de box… Şi încă nu s-a ajuns la „knockout-ul lui Perşin”, fiindcă tot am adus vorba de dicţionar…
Gheorghiţă CIOCIOI