Revista:

Slujbă de noapte la Sfântul Mormânt

Untitled

Joi 10 octombrie 2013.

A doua zi de pelerinaj in Ţara Sfântă. După ce ieri, în prima zi, am vizitat Ierusalimul (sensul pelerinajului aici fiind acela de a-L vizita pe Domnul în însăşi casa Sa de pe pamânt), astăzi am mers către zona Bethleemului: Hebron (la Stejarul din Mamvri, la care, acum câteva mii de ani, Sfânta Treime, sub forma celor Trei Îngeri, s-a arătat Patriarhului Avraam şi Saarei), impresionantul Pustiu al Iudeii (cu cele două extrem de importante mânăstiri de secol cinci, Lavra Sfântului Sava şi cea a Sfântului Teodosie) şi, pe final de zi, Bethleem cu Biserica Naşterii Pruncului Iisus, Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru iertarea păcatelor noastre, pentru împăcarea lui Dumnezeu cu lumea… Spre seară, primesc un telefon de la Mustafa, colegul meu din Ierusalim (musulman, vorbitor de limba română), care mă întreaba: „Maria, nu vrei să mergi diseară cu grupul la Mormântul Sfânt?” „Sigur că vreau, doar că nu ştiam că în această noapte, de joi spre vineri, se oficiază Sfânta Liturghie de noapte la Sfântul Mormânt din Ierusalim, este o informaţie de excepţie!” Împreună cu o parte a grupului, iată-ne deci la poarta de acces către curtea Bisericii Sfântului Mormânt, dinspre cartierul creştin, pe la miezul nopţii! Noi şi încă trei maici, rusoaice, care aşteaptă în tăcere (de fapt, rugându-se) şi care sunt vădit deranjate de apariţia micuţului nostru grup, relativ gălăgios, după criteriile lor. Nu înţeleg de ce este poarta închisă la această oră şi chiar îmi pun problema veridicităţii informaţiei primite de la Mustafa, până când îmi amintesc că clerul grec de la Sfântul Mormânt nu recunoaşte orade vară, aşadar am ajuns – după organizarea lor – la ora 23, deci cu o oră în avans! În 15 minute poarta se deschide şi avem acces către cel mai important loc al creştinătăţii, care ne aparţine în întregime: sfânta biserică este absolut pustie, aşa cum niciodată nu am reuşit să o văd, în cei şapte ani de când vin cu grupuri în Ţara Sfântă (în mod normal este o aglomeraţie de turişti şi pelerini, de toate neamurile pământului!). Din reflex, mergem direct la Mormântul Sfânt – locul Învierii, locul în care de fiecare dată îmi amintesc că totul este între mine şi Tine, Doamne! – şi, fără să ştim că putem face asta călugărul grec aflat acolo ne face semn să intrăm repede în Sfântul Mormânt! După ce cu o zi înainte stătusem – ca fiecare pelerin – timp de o oră la rând ca să avem acces în cel mai sfânt loc al creştinătăţii, iată-ne acum invitati, la secundă, să intrăm! O dată în plus, se foloseşte sfatul duhovnicului: când Dumnezeu îţi deschide o uşă, când te cheamă poate pe neaşteptate, nu mai sta pe gânduri (meriţi sau nu, este timpul sau nu, ai altceva de făcut…) valorifică secunda bincuvantată, fără să mai stai pe gânduri! Cu bucurie şi cu mirare în suflet, îmi iau apoi aparatul de fotografiat (pentru a putea împărtăşi aceste momente) şi fac, în liniştea absolută a nopţii de octombrie, un scurt periplu al locurilor legate de Patimile Mântuitorului nostru, cuprinse sub cupola Bisericii Sfântului Mormânt, în ordinea în care le-a parcurs, acum două mii de ani, Însuşi Iisus Hristos – Cel răstignit fără nici o vină, asumându-şi însă toate păcatele lumii, începând cu cel primordial, al lui Adam.
Faţă de intrare, urc pe scarile din dreapta pentru a ajunge la Golgota – care în limba ivrit înseamnă Dealul Căpăţânii, locul crucificării Mântuitorului şi locul in care a fost înfiptă Sfânta Cruce pe care a pătimit Fiul lui Dumnezeu pentru a spăla păcatele lumii, dar şi crucile celor doi tâlhari. Conform unei străvechi tradiţii, Hristos a fost răstignit chiar deasupra mormântului în care se afla craniul celui dintâi om, Adam, spălându-l astfel şi la modul propriu, direct, cu sângele Său. Acesta este motivul pentru care, în multe icoane, la baza Sfintei Cruci pe care este răstignit Mântuitorul este un craniu – cel al lui Adam. Altarul catolic de pe Golgota cuprinde un mozaic de mari dimensiuni, reprezentând scena cutremurătoare a crucificării, în timp ce, puţin mai în stânga, altarul ortodox acoperă exact locul în care a fost înfiptă Sfânta Cruce. Aici, într-o parte a Mântuitorului este reprezentată Maica Domnului, privind îndurerată la Fiul sau aflat în agonie, pe Cruce, iar în cealaltă parte, Sf Apostol şi Evanghlist Ioan, apostolul cel mai iubit: „ Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău. Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine.” (Ioan, 19). În întunericul nopţii ard doar candelele care luminează chipul lui Iisus, pătimind pe Cruce… Aici, la picioarele Sale, se va oficia Sfânta Liturghie, peste câteva minute – dar răgazul este cât pentru o rugăciune scurta, pentru ca deja, rând pe rând, preotul armean, cel copt, apoi cel ortodox vin să cădească Golgota. Există un Status – Quo, un regulament de folosire, administrare, slujire la locurile sfinte ale creştinătăţii, fixat de otomani la 1757 şi reconfirmat la 1852, pentru cele şase confesiuni religioase care administrează Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim: ortodocşi, armeni, catolici, copţi, etiopieni şi sirieni ortodocşi – regulament care a pus capăt unor contoverse de secole între creştini şi care se respectă cu stricteţe şi astăzi.

Cobor apoi Golgota pe scară şi ajung la Capela lui Adam, aflată exact sub locul în care a fost înfiptă Sfânta Cruce, aici unde se văd atât stânca despicată atunci când Fiul lui Dumnezeu şi-a dat duhul (“…catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat , mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat.” (Matei 27) dar şi urmele de sânge scurs pe stânca Golgotei, care nu s-au mai putut şterge de doua mii de ani încoace…

Atunci când intri în Biserica Sfântului Mormant, ai în faţă Piatra Ungerii, piatra pe care Iosif din Arimateea a pus trupul lui Iisus, pregătindu-L pentru punerea în mormânt: l-a uns cu mir, l-a înfăşurat în giulgiu (giulgiu pe care s-au imprimat urmele rănilor Sale pe trup, mărturie suplimentară, peste secole, a autenticităţii relatărilor din Sfintele Evanghelii – Giulgiul din Torino, păstrat la Vatican). Piatra Ungerii este o lespede de mari dimensiuni, la care se închină mai întâi toţi pelerinii sosiţi aici, în cel mai sfânt loc al creştinătăţii… Constat că abia acum a mai apărut un grup de creştini, tot români, dar veniţi Italia, sosiţi ca şi noi pentru a participa la Sfânta Liturghie din această noapte. Aveam să constatăm că doar noi şi ei am rămas singurii participanţi la această slujbă de noapte, deşi pe parcursul zilei am întâlnit multe grupuri de pelerini în Ierusalim, cu precădere ruşi – este deja plin sezon turistic în Ţara Sfântă!

Dar grupul de “italieni” a mers către Sfântul Mormânt al Domnului, în timp ce eu mi-am continuat periplul singuratic, bucurându-mă că aceste locuri sfinte şi dragi sufletului pot fi, pentru puţina vreme, doar ale mele.. Dar surpriza majoră a fost aceea că un preot grec a deschis Trezoreria, camera de la baza Golgotei în care sunt păstrate cele mai de preţ odoare aparţinând Bisericii Sfîntului Mormant: o bucată din lemnul Sfintei Cruci, icoana Maicii Domnului care clipeşte (chiar clipeşte!, este vie!), multe sfinte moaşte, printre care şi mâna stângă a Sfântului Vasile cel Mare. Mi-am chemat micuţul grup să se închine şi să dea pomelnicele pentru slujba din această noapte – aici fiind singurul loc în care se primesc aceste pomelnice, pe care în mod obişnuit preoţii greci le pomenesc doar la o singură Sfântă Liturghie, indiferent de suma donată.

Am mers apoi cu toţii la Capela Biciuirii şi a Cununei de Spini, sub a cărei sfântă masă s-a păstrat o parte a coloanei de care Domnul nostru Iisus Hristos a fost legat, bătut cu cruzime şi batjocorit (I s-a pus hlamida roşie şi cununa de spini). Dacă pui capul pe această masa şi asculţi cu atenţie, este posibil să auzi loviturile sacadate aplicate pe spatele Mântuitorului, cu bice cu plumb la capete, de către soldaţii romani!

Imediat după acestă capelă, 42 de trepte coboară către locul în care Sfânta Împărăteasă Elena a aflat Sfânta Cruce, precum şi celelalte două cruci ale tâlharilor răstigniţi împreună cu Mântuitorul nostru! Tocmai pentru a nu fi aflate de către ucenicii lui Iisus, crucile au fost aruncate, la ordinul stăpânirii romane, într-o groapă de gunoi din apropiere (Golgota se afla în afara zidurilor Cetăţii Ierusalimului). După patru secole de persecuţie împotriva creştinilor, Împărăteasa Elena – cea care a descoperit cele mai importante locuri sfinte, legate de viaţa Cuvântului lui Dumnezeu pe pământ – a aflat şi acest loc, reuşind să scoată la suprafaţă cele trei cruci. Pentru a identifica Crucea Sfântă, a oprit un cortegiu funerar care trecea atunci, iar crucea la atingerea căreia a înviat persoana decedată s-a aflat astfel a fi Crucea lui Iisus! “Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfânta Înviere a Ta o laudăm şi o slăvim!”

Ne-am închinat şi la Capela Sutaşului Longhin, ofiţer roman, comandantul soldaţilor care păzeau mormântul, la cererea evreilor, pentru ca discipolii lui Iisus să nu îl fure şi astfel să se spună că a înviat. Longhin a fost martor al Învierii Mântuitorului, a crezut şi L-a mărturisitpe Acesta ca fiind Fiu al lui Dumnezeu, a propovăduit Cuvântul şi a suferit moarte mucenicească. Este sărbătort în data de 6 octombrie.

Am ajuns din nou la Mormântul Sfânt, în faţa căruia se află Biserica Învierii, catedrala propriu-zisă a Patriarhiei Ierusalimului. În Biserica Învierii este deja pe sfârşite Utrenia, oficiată de preoţii greci, care apoi vor sluji Sfânta Liturghie sus, la Golgota.

Mormântul Domnului, săpat iniţial în stâncă, a fost mai apoi placat cu marmură, fiind integrat în Rotondă – ca un paraclis distinct în cadrul complexului Biericii Sfântului Mormânt. Mormântul Domnului cuprinde la intrare camera cu piatra îngerului (care s-a arătat femeilor mironosiţe, spunând ca Iisus a înviat) şi cea de-a doua cameră, mormântul propriu-zis, locul în care anual coboară Lumina Învierii, la invocaţia Patriarhului Ierusalimului şi a întregii Palestine, din timpul procesiunii din Sâmbăta Mare. Acesta este cel mai dorit loc de rugăciune al creştinilor din toată lumea! Ziua, cei ajunşi aici au acces în interiorul Sfântului Mormant doar pentru câteva secunde, pentru o rugă scurtă, pentru ca fiecare dintre cei sosiţi în Ţara Sfântă să se poata bucura de acest privilegiu…

Este deja ora 1,40 după ora oficială de vară (de fapt ora 12,40) şi vom urca să participăm şi noi la Sfănta Liturghie, oficiată pe Golgota de catre PS Teodosie (episcop arab al Patriarhiei Ierusalimului şi a întregii Palestine) lângă Domnul răstignit pe cruce… Se slujeşte în limba greacă, recunosc momentul în care arhiereul spune “Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta, pe care a zidit-o dreapta Ta şi o desăvârşeşte pe ea” şi ştiu că în acel moment, toată binecuvântarea Domnului s-a pogorât peste noi, atunci şi acolo… Rugăciunea Tatăl Nostru, rostită în limba română de către noi toţi, ne redă un sentiment de patriotism uitat sau poate rar practicat în ultimii ani! Domnul, care a păstrat în această noapte întreg sfânt locaşul său doar pentru noi, românii, Domnul fie cu noi!

La finalul Sfintei Liturghii (spre ora 3, ora oficială de vară) toţi pelerinii români din grupul din Italia s-au împărtăşit, ca dar, ca binecuvântare primită din partea Mântuitorului răstignit pe Crucea Golgotei, Cel care iubind, ne-a răscumpărat întreg păcatul şi ne-a deschis Raiul!

Maria Chirculescu
Miriam Turism