Revista:

Mânăstirea Skravena – Sfântul Nicolae din vedenie

Untitled

Ziduri fără sfârşit, groase de aproape un metru, temelii de chilii şi biserici, stejari bătrâni de peste o jumătate de secol… Iar dincolo de toate acestea, un nume: satul şi mânăstirea Grămada, risipite de turci în urmă cu câteva veacuri.

Ludmila, nebuna pentru Hristos

A ştiut-o, până în deceniile de pe urmă, întreaga Bulgarie: Ludmila nebuna. Va cutreiera ani de-a rândul sute de sate şi zeci de oraşe – din străfundul Balcanilor până la Dunăre –, cerând cu umilinţă bani pentru înălţarea unei mânăstiri. Nici nu apucase bine să se încheie cel de-Al Doilea Război Mondial. Alungată, umilită de autorităţi, prezentată în presă drept o impostoare, împroşcată cu mulţime de hule şi clevetiri, Ludmila a continuat, smerită, să ceară… De la cei bogaţi şi de la cei săraci, de la preoţi şi de la monahi. Oricărui om întâlnit pe cale îi cerea să o miluiască. Jefuită nu de puţine ori, petrecând sub cerul liber, ascunzându-se din calea de oamenilor fără de Dumnezeu, Ludmila îşi urma, fără preget, calea sa…

Mânăstirea uitată

Între 1938-1941, lângă satul Skravena (situat nu departe de Botevgrad), în apropierea unui stejar secular, au fost descoperite ruinele unei mânăstiri. Preotul satului, Filip Ivanov, în fruntea enoriaşilor săi, avea să sape luni de-a rândul aici, necrezându-şi ochilor că în apropierea satului lor a existat odinioară o mânăstire atât de bogată şi de întinsă. Vor ieşi, rând pe rând, la iveală, chiliile monahilor, cuhnia, trapeza, ruinele a două sfinte locaşuri şi un imens osuar. După constatările specialiştilor vremii, mânăstirea ar fi fost făcută una cu pământul de către turci în cea de-a doua jumătate a veacului al 15-lea, la 8 decenii după căderea ţaratului de Tîrnovo (1393) în mâinile acestora, o dată cu satul Grămada, aflat în apropiere.

Rugăciune pentru venirea unui monah

Lângă ruinele vechii mânăstiri, încă din 1940, s-a dorit înălţarea unei noi biserici, încercându-se astfel reluarea firului vieţii monahale întrerupt de veacuri. Lucrare deloc lesnicioasă, atât din pricina războiului, cât şi puţinătăţii monahilor de la sud de Dunăre – stăpânirea turcească lăsând aici urme adânci în privinţa percepţiei asupra vieţii monahale în comunităţile creştine. Enoriaşilor care au sărit să dea o mână de ajutor la înălţarea noii mânăstiri le lipsea liantul însuşi care să-i motiveze în binecuvântatul lor scop. Nu le rămânea decât să se roage, în biserica lor, duminică de duminică, alături de slujitorul satului, ca Dumnezeu să le trimită ajutor de sus…

Trimisa Sfântului Nicolae

Iar ajutorul nu s-a lăsat prea mult aşteptat. Într-o zi, în sat, va sosi de depărtări Ludmila, o creştină umilă, mai mult decât dornică să îmbrace rasa monahală. Se va aşeza la Skravena, fiind tunsă în puţină vreme în monahism. Desele ei plecări şi reveniri la noua mânăstire îi va pune pe gânduri pe oamenii locului. Ce o mâna oare pe Ludmila, de fiecare dată, să revină lângă nişte ruine, într-un loc atât de pustiu? În urma lungilor peregrinări ale monahiei, mânăstirea începea să prindă însă, din ce în ce mai mult, contur. Uitând de umilinţele sale, Ludmila îi mulţumea pururea Sfântului Nicolae pentru toate. Întrebată fiind adesori cu binecuvântarea cui a venit în acest loc, Ludmila dădea întotdeauna acelaşi răspuns: Întâi de toate, cu cea a bunului Sfânt Nicolae.

Taina Ludmilei

Ludmila spunea, în fapt, adevărul. Într-o noapte, i s-a arătat în vedenie marele ierarh din Mira Lichiei, poruncindu-i: “Lasă viaţa lumească, du-te la Skravena şi, înălţându-mi mânăstire, fă-te monahie!”. Din acea clipă, Ludmila n-a mai stat pe gânduri, pornind cu binecuvântarea duhovnicului său pe aspra cale a vieţii monahale, afierosindu-şi viaţa înălţării mânăstirii, ce creştea de la o zi la alta. După ce mânăstirea este înălţată, monahia îşi va înceta peregrinările ei, trăind întru sărăcie şi rugăciune într-o chilie umilă din apropierea bisericii închinate Sfântului Nicolae. Îşi va încheia viaţa pământească la aproape 82 de ani, în 1981 (după ce va încredinţa purtarea de grijă a mânăstirii unui evlavios preot), fiind înmormântată sub un stejar secular.

Dincolo de legendă

Pictată de curând, prin grija primarului şi credincioşilor din Skravena, biserica mânăstirii, închinată Sfântului Nicolae, se află astăzi în grija ipodiaconului Daniel Kostov, care îi întâmpină pe pelerinii, câţi se încumetă să ajungă până aici, cu prisos de bucurie duhovnicească. Iar o dată ajuns în acest loc, istoria vechiului sat Grămada, a mânăstirii ruinate de turci, a nebunei pentru Hristos Ludmila ori a stejarului secular de la căpătâiul acesteia, dincolo de haloul de legendă, te transpun într-o altă lume, dăruitoare din belşug de tihnă duhovnicească – atât de trebuincioasă lumii de astăzi. Şi nu puţini sunt aceia care cred că acest ales dar şi-ar avea izvorul în roada umilinţelor de decenii ale Ludmilei…

Gheorghiţă CIOCIOI