Revista:

Bansko, Bulgaria – Biserica demnităţii naţionale creştea noaptea! – reportaj de Răzvan Bucuroiu

BANSKO 01Ca tot românul, mi‑am luat şi eu familia şi m-am îndreptat în vacanţa de iarnă spre Bansko, deja faimoasa localitate montană din Bulgaria. Situată la poalele munţilor Pirin, cei mai semeţi munţi din ţara vecină (aproape 3.000 m), staţiunea e literalmente plină de români dornici să practice skiul sau alte sporturi de iarnă. Pârtii cât vezi cu ochii brăzdează versanţii abrupţi, veselia e mare, restaurantele şi spaţiile publice sunt luate cu asalt iar centrul vechi al orăşelului (cu doar 10.000 de locuitori) este locul ideal de plimbare, în susul şi-n josul străzii principale. La capătul ei însă, te aşteaptă o surpriză de proporţii!

Creştea noaptea!

Aşezată pe partea dreaptă a străzii principale numită Pirin, în spatele unui gard înalt şi aparent ostil (am înţeles ulterior de ce), nava acestei bazilici este impresionantă! Nici nu puteai bănui monumentalitatea edificiului din spatele zidului de piatră. Aşa cum n-au bănuit nici autorităţile turceşti, care guvernau la începutul secolului 19 această parte a Peninsulei Balcanice, care-i erau adevăratele dimensiuni şi, mai ales, cum „creştea” încetişor, noaptea, biserica ortodoxă cu hramul Sfintei Treimi… Care e povestea? Locaşul a fost ridicat în 1835 de constructori locali, la iniţiativa şi cu sprijinul financiar al influentului negustor Lazar (Lazko) Gherman. Pregătirea pentru construcţia bisericii a început încă din 1810. Chiar centrul satului a fost ales ca loc potrivit pentru biserică, sat care avea, la acel moment, doar trei cartiere cu 100 – 120 de case. Terenul pentru construcţia bisericii a fost donat de către oamenii din Bansko, iar primul donator a fost chiar moş Lazko.

Legile aspre ale ocupaţiei turceşti spuneau că o biserică putea fi construită doar pe un loc în care se afla înainte o altă biserică. Din acest motiv, oamenii au săpat în secret şi au ascuns în pământ o cruce şi o icoană, „descoperindu-le”, ulterior, în timpul zilei şi afirmând în faţa turcilor că acolo a fost o biserică, mai de demult… După aceleaşi legi turceşti, o biserică nu putea fi sub nicio formă mai mare decât o moschee. Conform proiectului iniţial, biserica ar trebui să fie mult mai mare şi spaţioasă decât o moschee normală, iar acest fapt ar fi dus la conflicte grave cu stăpânirea turcească locală – neînduplecată în chestiunile de credinţă. Pentru a evita necazurile şi, mai grav, refuzul, cei din Bansko au decis, cu o subtilă şiretenie întru Hristos, să aşeze simbolul religios musulman chiar… în noua biserică. De aceea, pe piatra cea mare de la intrarea în biserică găsim o cruce, flancată pe ambele părţi de câte o semilună!

BANSKO 02Mai târziu, atunci când biserica Sfânta Treime a fost gata şi când turcii şiau dat seama că au fost traşi pe sfoară, a venit ordinul să se distrugă aşezământul deoarece Hristos nu poate avea un templu mai mare decât cele ale lui Mohamed. Însă cei din Bansko au răspuns, diplomatic, că templul are şi cruce şi semiluni – care nu mai pot fi demolate, în acord cu aceleaşi legi musulmane. În acest fel, biserica a fost salvată de la distrugerea iminentă.

Interesantă este povestea lui moş Lazko – sufletul ridicării acestei biserici. Cu autoritatea lui a insistat ca fiecare om în putere să lucreze la aşezământ, şi să o facă neîntârziat şi necondiţionat. Lucrul a început cu aproximativ 350 de meşteri pietrari, cărămidari, tâmplari, ucenici şi voluntari din localitate. Legendele explică modul cum a crescut biserica în timpul nopţii, cum şi-a extins subtil limitele proiectului. Locaşul creştea cu câte un pas, în fiecare noapte. În timp ce turcii dormeau liniştiţi, oamenii din Bansko lucrau pe tăcute, astfel încât, la final, osmanlîii n-au mai avut ce face. Spre final însă, banii nu au mai ajuns, şi moş Lazko s-a dus să caute finanţare chiar de la Altîn Bey, în Nevrokop. A şi obţinut-o, în virtutea bunelor relaţii, dar atunci când acela a înţeles exact pentru ce a dat banii, a ordonat ca moş Lazko să vină din nou la el şi aceasta a fost ultima ştire legată de inimosul bătrân. Se presupune că a fost întemniţat şi, ulterior, ucis cu furie de turci.

Ceasul din turn

Se consideră că aceasta este cea mai mare biserică din întreaga zonă a munţilor Pirin. Dar înainte de ridicarea catedralei “Alexander Nevski” din Sofia, biserica „Sfânta Treime” a fost cea mai mare din Bulgaria! Ea are o lungime de 44 de metri, o lăţime de 22 de metri şi o înălţime de 12 de metri. Arhitectura clădirii a fost făcută astfel încât să înşele ochiul, şi să pară de dimensiuni mai mici. Pereţii bisericii au peste 1 metru grosime, uşile de intrare şi ferestrele sunt încadrate cu piatră cioplită; altarulse termină cu o frumoasa cornişă de piatră. Întreaga greutate a acoperişului este susţinută de 12 coloane din lemn de brad, care îi simbolizează pe Sfinţii Apostoli ai Mântuitorului. Decorul rafinat al bisericii include picturi murale unice şi un traforaj, realizat de Usta Velyan Ognev; în zilele noastre, urmaşii fraţilor Veleganovi trăiesc în Plovdiv. Alte icoane au fost pictate de Dimitr Molerov, un alt zugrav cunoscut al „şcolii din Bansko”, şcoală iniţiată de maeştri greci şi bulgari, care au studiat la Salonic sau în Athos.

Interesant este mecanismul ceasului plasat în turnul înalt de 30 de metri. Acesta funcţionează perfect, chiar şi în zilele noastre, de mai bine de 150 de ani. Greutăţile mecanismului totalizează circa 500 kg, iar roţile sale sunt conduse de cele două pietre mari alungite, atârnate ingenios pe frânghii. Creatorul celebrului ceas este un maestru autodidact din Bansko – Todor Hadjiradonov. Ceasuri sale măsoară curgerea timpului în Petrich, Blagoevgrad, în Mănăstirea Zografu din Athos, în Istanbul şi în multe alte locuri.

Bansko, un oraş emblematic al Bulgariei

Urmele arheologice datează această aşezare montană în zorii Imperiului roman, mult înainte de Întruparea Domnului. Adevărata epocă de aur însă, Bansko a trăit-o în plină ocupaţie turcească, mai exact la sfârşitul secolului 18 şi începutul secolului 19. Aici a avut loc o adevărată “Renaştere” culturală şi spirituală cam întârziată, ce-i drept (sub aspect istoric) însă de o mare vigoare. Muntenii din Bansko sunt prezenţi în absolut toate răzmeriţele îndreptate împotriva stăpânirii turceşti, călugării agită spiritele, intelectualii revoluţionari redactează chemări incendiare contra opresiunii. Mult mai târziu însă, în 1912, chiar în biserica “Sfânta Treime” se citeşte proclamaţia de independenţă faţă de turci! În data de 5 octombrie 1912 a sunat ceasul eliberării bulgarilor din Imperiul Otoman, după jumătate de mileniu de islamizare forţată şi asimilare etnică, ale căror efecte se văd chiar şi în zilele noastre. Bulgaristan – aşa se numea ţara vecină pentru cotropitorii turci, adică o simplă provincie asupra căreia aveau toate drepturile. Nu acelaşi statut l-au avut ţările române, care beneficiau de domnii pământene (până la Brâncoveni, şi după Tudor Vladimirescu), aveau o clasă aristocratică proprie, biserici şi mânăstiri, viaţă eclezială bine organizată. Nu, bulgarii au avut parte de alt tratament, poate şi din pricina legăturilor vechi de sânge, din vremuri imemoriale, cu toate popoarele turcice. Dar asta e o altă poveste… Important pentru noi, cei din ziua de azi, este faptul că într-o staţiune de iarnă cochetă, modernă, agitată, călătorul îşi poate opri paşii şi îşi poate domoli trepidaţia vacanţei în acest locaş de o mare frumuseţe, o perlă a munţilor Pirin pe care se prelinge continuu o picătură de sânge de ctitori. Şi asta nu trebuie uitat, niciodată!