Revista:

Calendarul “Stalin” – de Gheorghiță Ciocioi

CALENDAR STALINPreşedintele francez Charles de Gaulle (1890-1970) a avut dreptate… Înţeleapta sa sentinţă – Stalin nu aparţine trecutului, ci se dizolvă în viitor – neînţeleasă poate de mulţi la vreme pronunţării ei, îşi dezvăluie înţelesurile profunde abia astăzi …

Comandă la Tipografia Patriarhiei

Informaţia că tipografia Patriarhiei Ruse (care funcţionează la Troiţa-Serghieva Lavra) tipăreşte de ani buni un calendar biografic închinat lui Stalin circula de multă vreme printre bloggerii ruşi, fiind considerată însă o acuză de prost gust la adresa unei instituţii de prestigiu din Rusia, instituţie ce avusese de purtat până nu de mult o luptă deloc uşoară cu cei care propuneau insistent canonizarea “înţeleptului conducător al popoarelor” – mărşăluind vreme îndelungată cu “icoana” călăului bolşevic pe străzile marilor oraşe din Rusia.

Abia în 2013 însă, avea să apară pentru prima oară pe calendar indicaţia că acesta este tipărit “la Tipografia Patriarhiei Moscovei”. O comandă a Casei editoriale Dostoinstvo… Directorul editurii va confirma senin, în puţină vreme, veridicitatea colaborării cu Patriarhia Rusă. El va ţine, de asemenea, să sublinieze cu tot dinadinsul în faţa jurnaliştilor rolul pozitiv jucat de Stalin în viaţa Bisericii Moscovei, considerat de mulţi un susţinător neîntrecut al reinstaurării patriarhatului după Revoluţia Bolşevică. Prin urmare, Patriarhia i-ar fi rămas îndatorată până astăzi…

Calendarul de perete “Stalin”

“Calendarul biografic Stalin – 2014” este un calendar de perete bogat ilustrat. Pe fiecare pagină există un fragment din biografia fostului tiran sovietic, alături de fotografii corespunzătoare perioadei la care face referire textul. În ianuarie, de pildă, Stalin este înfăţişat în vremea copilăriei sale; în lunile următoare – tânăr, iar mai apoi matur. În decembrie, tâmplele “conducătorului popoarelor” sunt deja încărunţite. Pe fiecare pagină este trecută, de asemenea, una din “alintările” lui Stalin: Soso, Reaboi, Vlastitel etc. Casa editorială Dostoinstvo, înaintea editării “Calendarului Stalin”, mai “moşise” un calendar – dedicat, de data aceasta, ţarului Nicolae al II-lea şi familiei sale, ucişi de bolşevici. Cum Tipografia Patriarhiei Ruse execută comenzi atât pentru editurile bisericeşti, cât şi pentru cele laice, afacerile au fost considerate afaceri şi nimic mai mult…

În gura presei

În urma amplelor comentarii din media ortodoxă rusă la adresa tipăririi calendarului dedicat lui Stalin, conducerea Tipografiei Patriarhale a fost destituită, directorul editorial, Natalia Kulâghina, fiind eliberat din funcţie la mijlocul verii trecute, manager al Tipografiei fiind numit diaconul Nikon Kotov. Acest fapt nu a fost făcut însă public la data petrecerii evenimentelor în cauză deoarce calendarul nu începuse încă să se vândă. Odată intrat însă pe piaţă, scandalul avea să izbucnească din nou, punându-se la îndoială moralitatea faptelor diriguitorilor Bisericii Ruse. Astfel, “Calendarul biografic Stalin”, la început de an, va face obiectul mai multor comentarii acide, atât pe internet, cât şi în presa tipărită de la Moscova. După unii jurnalişti, Biserica Rusă ar fi bântuită până astăzi de “sindromul Stockholm”, în vreme ce alţii sunt de părere că “totul este în regulă”, calendarul fiind dedicat, în fapt, “ întemeietorului şi însufleţitorului noii Biserici Ortodoxe Ruse”.

Considerat de cei mai mulţi dintre ruşi “o ruşine şi o insultă la adresa tuturor celor care au murit în timpul lui Stalin”, calendarul, purtând datele de identificare ale Patriarhiei Moscovei, continuă să se vândă pe piaţa rusă de carte – în librării, chioşcuri de ziare, on-line -, la preţul de 200 de ruble (aprox. 6 $). Un preţ mare, s-ar putea spune… Ruşii cu capul pe umeri consideră însă că în ţara lor toate au coborât la un preţ de nimic…