Revista:

Muntele Măslinilor – cel mai cunoscut loc biblic din Ţara Sfântă

Untitled

În Ţara Sfântă nu poţi spune că există locuri mai mult sau mai puţin importante, pentru că fiecare pas te face să tresari la gândul că Mântuitorul a fost pretutindeni. Cu fiecare adiere a măslinilor simţi mângâierea Duhului aducător de pace a sufletului aici, în locul în care Iisus Hristos a petrecut cel mai mult timp de‑a lungul misiunii Sale în Ierusalim. Chiar dacă a stat împreună cu ucenicii Săi în Betania, în toate drumurile Sale Iisus trecea prin Muntele Măslinilor. Creştinii din întreaga lume îşi doresc să ajungă măcar o dată în viaţă pe Muntele Măslinilor, cu toate frumuseţile spirituale ce dăinuie de veacuri peste aceste locuri: Grădina Ghetsimani, Biserica Agoniei (Biserica Tuturor Naţiunilor), Biserica Mormântului Maicii Domnului, Biserica Pater Noster (Biserica Tatăl Nostru), Capela Înălţării Domnului, Biserica Dominus Flevit (Biserica Domnul a plâns), Mânăstirea Sfânta Maria Magdalena (rusă).

Popasuri creştine pe Muntele Eleonului 

Orice pelerin pe pământul Israelului trebuie să facă un scurt popas şi pe Muntele Măslinilor, acesta fiind unul dintre cele mai cunoscute locuri biblice ale Ţării Sfinte. Nesfârşitele plantaţii de măslin emană un miros suav, iar încărcătura emoţională a locului este dată de lăcaşurile de închinare, în preajma cărora Iisus a petrecut cea mai mare perioadă de timp în vremea misiunii Sale în Ierusalim.

Pe când Se afla pe aceste meleaguri, Mântuitorul era însoţit de ucenicii Săi, cu care a stat o vreme în Betania, iar în drumul Său spre şi dinspre vechea cetate traversa Muntele Măslinilor. Pe povârnişul dealului, în Grădina Ghetsimani, a fost luat prizonier, iar locul acesta este unic pentru pelerinul care retrăieşte drumul făcut de paşii Mântuitorului. Acesta este însă doar unul dintre locurile venerate de creştini.

În scurtul popas făcut în acest loc ales, am privit cu ochii minţii spre fiecare colţişor în care Mântuitorul ar fi putut lăsa o urmă a trecerii Sale pe aici. Iar măslinii aceia, sfâşiaţi de miile de ani care au curs peste ei, stau mărturie fiecărui gând.

Grădina Ghetsimani, al cărei mesaj biblic ne impresionează şi ne îndeamnă la rugăciune, în locul în care Însuşi Mântuitorul S‑a rugat, este înconjurată de biserici care aparţin creştinilor din diferite locuri ale lumii. Turlele aurite ale bisericii ruse îşi coboară lumina precum o mângâiere peste Grota şi Mormântul Maicii Domnului, pentru ca pe culmea Eleonului să strălucească cele două lăcaşuri de închinare în chiar locul Înălţării Domnul nostru Iisus Hristos.

Grădina Ghetsimani

Un prim loc de închinare, chiar la baza Muntelui Măslinilor, este Grădina Ghetsimani, o grădină cu măslini seculari, la Est de pârâul Kidron. Tradiţia ne spune că acesta este locul în care soldaţii romani L‑au arestat pe Iisus, în timp ce Se ruga în locul de rugăciune pe care îl iubea cel mai mult.Untitled

Grădina Ghetsimani se întinde pe o suprafaţă imensă, din care cea mai mare parte aparţine Bisericii Ortodoxe, iar restul Bisericii Catolice. Mare parte a terenului aferent Grădinii Ghetsimani este plantată cu măslini, iar în ceea ce priveşte lăcaşurile de închinare de aici, acestea sunt venerate de întreaga lume creştină: Mormântul Maicii Domnului, Peştera Ghetsimani, Piatra prinderii lui Iisus şi Biserica Sfântului Arhidiacon Ştefan.

Dincolo de profunzimea mesajului biblic, priveliştea acestui loc este fascinantă, iar prospeţimea frunzelor de măslin împrospătează aerul care te mângâie cu fiecare adiere. Am avut bucuria să ajung în Grădina Ghetsimani pe când totul era o mare de flori, acest lucru amplificând puterea rugăciunii într‑un astfel de loc.

Biserica Agoniei (Biserica Tuturor Naţiunilor)

Încă din secolul al 4‑lea, în imediata apropiere a Grădinii Ghetsimani exista o biserică bizantină. Fiind distrusă de un cutremur, pe locul ei a fost construit un aşezământ cruciat, pentru ca mult mai târziu să fie ridicată Biserica Agoniei, cunoscută şi sub numele de Biserica Tuturor Naţiunilor.

Aceasta este structurată în trei nave, care, la rândul lor, susţin cele 12 cupole pe care este inscripţionat numele ţării care a făcut donaţia respectivă. Mozaicul de pe arcada frontală a acesteia reprezintă Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru ucenicii Săi şi pentru toţi credincioşii.

Monumentalitatea acestei biserici este impresionantă, dar în momentul în care păşeşti în interiorul ei te trec fiori în faţa Stâncii Agoniei, pe care se spune că a stat Iisus şi S‑a rugat, în noaptea premergătoare prinderii Lui. Această stâncă este înconjurată de o „coroană de spini” făcută din fier forjat, cu decoraţiuni impresionante, în faţa stâncii aflându‑se un altar sculptat în formă de cupă. Biserica se numeşte şi Biserica Tuturor Naţiunilor datorită faptului că la ridicarea acesteia au contribuit mai multe ţări.

Mormântul Maicii Domnului

După Sfântul Mormânt, Mormântul Maicii Domnului, care se află la baza Muntelui Măslinilor, este unul dintre cele mai iubite locuri din Ţara Sfântă. Acest lăcaş de închinare se află chiar pe locul Mormântului Maicii Domnului, în valea pârâului Kidron, fiind practic o biserică subterană, în care slujesc români, greci şi ruşi.

După ce cobori scara cu trepte de piatră, ajungi în faţa unui portal, prin care se intră în biserică. Încă de la intrare, marea de candele ce domină partea de jos a bisericii îţi încântă privirea şi, după ce cobori cele 48 de trepte, ajungi la Mormântul Maicii Domnului. Rugăciunile rostite cu toată fiinţa aici îşi găsesc întotdeauna împlinirea. Icoana Maicii Domnului Ierusalimiteanca, mare făcătoare de minuni, este apărătoarea Ierusalimului, mângâindu‑i în acelaşi timp pe toţi creştinii din lume care ajung să‑şi plângă păcatele în locul acesta ales.

Capela Înălţării Domnului

Locul Înălţării Domnului este unul cu o simbolistică religioasă aleasă. Ştiind că acela este adevăratul loc în care Mântuitorul S‑a Înălţat, încă de la intrarea în curtea destul de mică a capelei ai senzaţia că până şi lumina este aici mai intensă, mai limpede şi asta datorită pereţilor octogonali ai sfântului lăcaş.

Când am ajuns în curtea pavată cu lespezi de piatră a capelei, nu ştiam dacă mai întâi trebuie să mă închin în semn de cinstire a acelui loc sacru sau să mă minunez de simplitatea unui loc atât de căutat de toţi creştinii. Pereţii exteriori sunt decoraţi cu arce şi coloane subţiri de marmură de Carrara, bogat împodobite cu ramuri şi flori, împletite în motive dintre cele mai diverse.

Capela a fost folosită pe post de moschee mai multe sute de ani. Între timp, musulmanii devenind posesorii de drept ai lăcaşului de pe Muntele Măslinilor, au ridicat alături de capelă o moschee şi un minaret.

În capelă se păstrează şi astăzi drept mărturie o piatră care are imprimată o urmă de picior, despre care Tradiţia spune că aparţine Însuşi Mântuitorului. Până la un moment dat, pelerinilor li se permitea ca la plecare să ia cu ei şi o bucăţică de piatră. Multe au fost relatările legate de acest loc binecuvântat, dar cea mai impresionantă mărturie este aceea a unui pelerin care a ajuns pe Muntele Măslinilor în anul 680, pe nume Arculf, care descria capela din acest loc într‑un mod pe cât de simplu, pe atât de special: „O clădire rotundă deschisă spre cer, cu trei uşi‑portal pe latura sudică a acesteia. Seara se aprindeau cele opt lămpi care se aflau în ferestrele de pe latura dinspre Ierusalim”. Am trăit şi noi sentimentul deschiderii spre cer, pentru ca înserarea să ne binecuvânteze cu clipe unice, pregătiţi fiind să primim mângâierea divină a luminilor cu totul speciale.

Biserica Pater Noster (Biserica Tatăl Nostru)

Bazilica Tatăl Nostru se află într‑o impunătoare mânăstire a măicuţelor carmelite, acesta fiind locul în care Iisus i‑a învăţat pe ucenicii Săi cea mai sfântă rugăciune a creştinătăţii. Rugăciunea Tatăl nostru este înscrisă în 62 de limbi şi chiar în alfabetul Braille. În limba română rugăciunea este scrisă în dreapta altarului, pe peretele dinspre sud al bisericii mânăstirii.

Biserica Dominus Flevit (Biserica Domnul a plâns)

Biserica Dominus Flevit se află pe coasta Muntelui Măslinilor, aşezată cu faţa spre Muntele Templului, chiar în locul în care Iisus a plâns soarta cetăţii Ierusalimului, care nu peste mult timp avea să fie distrus: „duşmanii tăi […] te vor face una cu pământul, şi pe fiii tăi care sunt în tine, şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră” (Luca 19, 43‑44).

Construită pe ruinele unei biserici antice, capela are forma unei lacrimi şi mai păstrează încă fragmente mari de mozaic bizantin, iar în spatele altarului se deschide o mare fereastră spre impresionanta panoramă a vechiului oraş.

Mânăstirea rusă Sfânta Maria Magdalena

Tot Muntele Măslinilor este o încântare a privirii, cu plantaţii de măslin, dintre care ţâşnesc bijuterii spirituale de nedescris. La 200 de metri de Grădina Ghetsimani se află Mânăstirea Sfintei Maria Magdalena, care, văzută de departe, pare un uriaş candelabru auriu. Biserica mânăstirii este prevăzută cu cinci turle, iar imensele cupole aurite sunt de o frumuseţe impresionantă, fiind tipice stilului arhitectonic bisericesc moscovit.

După un succint popas pe Muntele Măslinilor, nimic nu este mai frumos decât să te opreşti la intrarea în Cetate şi să priveşti, întru limpezimea sufletului, panorama care defineşte această gură de rai.

Mariana BORLOVEANU