Revista:

100 de ani, 100 de cruci

iasi

Am fost sunat în aceeaşi zi de trei oameni: părintele Nicolae Bordaşiu, părintele stareţ Ioan Cojan şi colegul meu din TVR, Victor Andrei Dochia. Toţi trei îmi anunţau, pe voci diferite şi cu intensităţi sufleteşti distincte, faptul că la Iaşi va fi o oprire de etapă a expoziţiei itinerante Crucea, de la comunitate la comuniune. 100 de cruci la 100 de ani. „Domnule Bucuroiu, este un eveniment referenţial pentru arta şi spiritualitatea românească în Anul Marelui Centenar”, m‑a asigurat şi inimoasa Silvia Radu, pe care am sunat‑o nu atât să verific importanţa şi calitatea actului expoziţional (fără cusur, de altfel!), cât să‑i aflu argumentele personale care au şi declanşat un asemenea entuziasm verbal…

Culoare, cântare, vorbire iscusită

Organizată de Asociaţia Eleon din Alba Iulia, expoziţia este găzduită la Palatul Culturii din Iaşi până pe data de 4 martie. Vernisajul din seara de joi, 18 ianuarie, a reunit o parte din artiştii expozanţi: Ion Grigorescu, Constantin Flondor, Horea Paştina, Dan Mohanu, Mihai Sârbulescu, Mihai Ariciu, Vasile Lefter. Prezentarea expoziţiei a fost susţinută de Elena Dana Prioteasa, istoric de artă, şi Costion Nicolescu, teolog, etnolog şi eseist, evenimentul fiind moderat de Victor Dochia, prezentator la TVR. Corul Basileus al Seminarului Teologic din Iaşi a interpretat câteva lucrări bizantine din imnografia închinată Sfintei Cruci. Seara a continuat în aceeaşi ambianţă şi substanţă cu un simpozion desfăşurat în Sala Voievozilor, prelegerile şi discuţiile care au urmat centrându‑se pe tema Crucii, atât din perspectivă teologică, cât şi artistică.

Prezentare sintetică prin ochii specialistului

„Artiştii care au acceptat invitaţia de a participa la această expoziţie au făcut‑o cu o generozitate care aproape a inversat rolurile, aflându‑ne noi, organizatorii, invitaţi în lumea lor, în care Crucea era o realitate demult bine aşezată. Majoritatea sunt artişti de primă linie ai artei contemporane româneşti. Îi defineşte o muncă permanentă de perfecţionare a mijloacelor de expresie plastică, nedespărţită de efortul de a se apropia, cu sfială, de înţelegerea profundă a acestei lumi. S‑a spus de nenumărate ori – şi este adevărat – că aceşti artişti nu au căutat, la maturitatea lor, cu orice chip forma originală, care să‑i diferenţieze de confraţii lor, să‑i scoată în evidenţă. Forma a urmat conţinutul. Şi‑au mutat privirea de pe sine pe natură, de unde au avut convingerea că au mai mult de câştigat decât din exerciţiul obstinat al imaginaţiei. Însă la capătul unui drum pe care cei mai mulţi se tem să intre de teama depersonalizării, omul se întâlneşte, în lumina harică, cu sine însuşi, cu individualitatea sa autentică. Lucrare a lui Dumnezeu, vocea sa este în mod firesc unică şi în armonie cu restul creaţiei. Această reintrare în comuniune cu creaţia lui Dumnezeu se împlineşte prin asumarea Crucii, prin aşezarea la întâlnirea sau contopirea dintre iubirea de Dumnezeu şi iubirea de semeni”, a spus în cuvântul său doamna Elena Dana Prioteasa, cercetător ştiinţific la Institutul de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj‑N apoca.

Că suntem o ţară cu o civilizaţie a Crucii, asta este incontestabil. Că suntem însemnaţi astfel, iarăşi nu mai este o noutate. Noutatea constă în înşiruirea generaţiilor Crucii, de la antecesorii noştri neştiuţi până la generaţia Facebook. Pentru fiecare, Crucea a reprezentat ceva, dar şi altceva, deopotrivă. Unii au murit în numele ei, alţii şi‑au jertfit tinereţile şi confortul personal, unii i‑au pictat ori cântat măreţia smerită, alţii s‑au întărit cu ea în momente grele. Toiag şi spânzurătoare, abur şi sânge, sudoare şi mântuire, mormânt şi cer deschis – asta a fost Crucea pentru noi, până acum. Dar de acum înainte ce se va alege de ea? 100 de cruci, spre neuitare…

Răzvan BUCUROIU