Revista:

Mulţumiri, Iulia! Despre cum se fuge la mânăstire – de Marius Vasileanu

MARIUS VASILEANU

Imensul tărăboi a fost determinat de reflexele societății postmoderne, iar nu de adolescenta care a fost protagonista unei relativ banale fugi de-acasă. Iar fiindcă această fugă a avut drept destinație o mănăstire ortodoxă, ”scandalul” a fost gonflat mediatic, dobândind conotații anticreștine și antireligioase. A te dedica vieții monahale presupune o relație de iubire cu Dumnezeu, cu Hristos. Iubirea obișnuită nu produce circ național. Dacă Iulia Ionescu în vârstă de doar 15 ani ar fi fugit cu vreun iubit, ar fi rămas însărcinată etc., nu ar fi scandalizat decât familia și câteva vecine bine intenționate.

Dragă Iulia, iartă-i, că nu ştiu ce fac!

Au ales circul mediatic şi s-au trezit să pălăvrăgească la infinit o imensitate de părerişti. Habar n-au despre viaţa spirituală, dar nici dovadă de bun-simţ nu prea dau. Altfel s-ar fi gândit că tu, un suflet curat, ai putea să citeşti ori să vizionezi inepţiile lor (ex.: la ce e nevoie de duhovnic la vârsta adolescenţei?). Au găsit un nou prilej să atace Biserica şi religia, în general, să facă rating călcând în picioare intimităţi, aspiraţii curate, visuri cum numai adolescenţa ni le poate dărui. Aşa cum despre apă nu poate vorbi cel care citeşte despre aceasta sau cel căruia i se povesteşte, ci doar cel care a băut măcar un pahar cu apă în viaţa sa, tot astfel despre căutarea de ordin spiritual (duhovnicesc) care se concretizează – în cazul de faţă – asumându-ţi viaţa monahală nu poate vorbi decât cel care a gustat-o cât de cât. Nici creştinii obişnuiţi, nici chiar teologii nu au ce vorbi despre ”fuga” la mănăstire, ci cel care alege (mai corect spus: este ales pentru) viaţa monahală, sau măcar face o astfel de tentativă…

O experienţă trăită

Îndrăznesc să-ţi scriu aceste rânduri, Iulia, fiindcă aveam doar câţiva ani mai mult decât ai tu astăzi – eram major – când după un sejur de câteva săptămâni la Mănăstirea Sihăstria (Neamţ), fiind găzduit sub acelaşi acoperiş cu părintele Ilie Cleopa, am decis să rămân acolo. Definitiv. Nu conta faptul că părinţii mei s-ar fi opus, nu mai conta iubirea pentru fata cu care pe-atunci intenţionam să mă însor, nu mai conta niciuna din ”ofertele” acestei lumi. De ce nu s-a întâmplat, de ce am revenit aici – deşi parcă ceva din mine este definitiv acolo – voi spune cu altă ocazie. Ştiu, aşadar, cât de cât prin ce treci acum.

CEI TREI

De aceea consider că reacţia firească este să ţi se spună, simplu: mulţumesc, Iulia!

Mulţumesc pentru că ne-ai amintit că încă există adolescenţi care îşi pun cu gravitate întrebările esenţiale, pe care noi oamenii ”maturi” le cam uităm. Pentru că eşti o tânără indubitabil supradotată care, chiar dacă nu a avut parte de ceea ce în ţările civilizate se numeşte gifted-education, ai avut deja performanţe şcolare excepţionale. Că ai intrat cu 10 la unul din colegiile cele mai importante din ţară.

Fiind şi jurnalist, vei găsi şi articole critice pe care le-am scris la adresa unor anumite fenomene sau oameni din Biserică. De această dată nu văd nicidecum motive ca Biserica Ortodoxă Română să fie criticată aiurea. Din informaţiile pe care le am – multe n-au apărut în presă – ştiu că ai fost ajutată aşa cum se cuvine. Dar mai trebuie să ţi se mulţumească şi pentru că, om inteligent fiind, ai găsit un îndrumător, un duhovnic excepţional, părintele Visarion Alexa, de ale cărui bună-credinţă, generozitate şi inteligenţă spirituală nu se îndoieşte niciun creştin onest. Şi tot mulţumiri pentru faptul că l-ai căutat şi l-ai găsit pe părintele Ioan Neagoe de la Mănăstirea Sihăstria Rarăului, un om pe care îl cunosc personal, duhovnic renumit în Bucovina. Din informaţiile pe care le am până astăzi, călugării de la Mănăstirea Sihăstria Rarăului au procedat cum trebuie – din această perspectivă, anchetele în curs sunt mascarade.

Stareţul sfătos starețul IOAN

Mulţumiri ţi se cuvin şi fiindcă l-ai ascultat pe părintele Ioan Neagoe şi te‑ai întors acasă. Da, acestea sunt legile, trebuie să fii majoră ca să poţi fi primită într-o mănăstire. Dar eu găsesc şi câteva avantaje spirituale în asta. Vei trece printr-o primă probă a timpului. Viaţa monahală, viaţa creştinului, în general, presupune multă-multă răbdare – spunea uriaşul nostru duhovnic părintele. Ilie Cleopa. Fiindcă o cale spirituală asumată înseamnă racordarea la un alt ritm al timpului. Peste câţiva ani vei înţelege mai bine dacă eşti aleasă pentru acest drum, dacă ai vocaţie. Eşti suficient de matură ca să înţelegi că mănăstirile s-au umplut după ’89 pe alocuri şi cu oameni lipsiţi de vocaţia monahală. Vei trece zâmbind prin încercările din jur, astfel încât să nu mai fii acuzată că vezi-Doamne, în ceea ce te priveşte, nu este decât o fugă de lume, de anumiţi oameni din familie ş.a.m.d.

… Şi, mai ales, prin această cuminte revenire în lume îţi vei folosi talanţii. Nimeni, nici chiar tu, nu are dreptul să uite că eşti un om foarte tânăr care deja a confirmat prin performanţe faptul că are câţiva talanţi cu totul excepţionali. Dacă va fi să intri cândva în viaţa monahală, o vei face de la alt nivel intelectual. Adică vei fi primită pe uşa din faţă, aşa cum au făcut-o, de pildă, cei lângă care a fost ucenic părintele Ioan Neagoe, tot pe Rarău – mă refer desigur la părintele Daniil (Sandu Tudor), întemeietorul grupului Rugul Aprins, şi la confraţii săi. Precum părintele Petroniu Tănase, de pildă, care studiase şi matematica, şi filosofia, şi teologia, studii care nu i-au diminuat nicidecum viaţa spirituală, dimpotrivă, a ajuns una din marile personalităţi ale monahismului contemporan. Şi această folosire la maximum a talanţilor – indiferent de studiile pe care le vei face – va fi un motiv pentru care merită să primeşti mulţumiri încă de pe acum. Oriunde vei fi, la mănăstire sau în viaţa laică, Biserica va avea de câştigat dacă o vei sluji în postura de om bine pregătit şi intelectual, şi cultural, şi teologic, şi spiritual. Alături de căutarea isihastă, acesta este modelul Rugului Aprins: cultura teologică altoită pe cultura laică bine asimilată, inclusiv cultura ştiinţifică. Acestea te vor proteja de atitudinile pueril-apocaliptice existente în anumite medii monahale semidocte. Nu încruntaţii, nu simulanţii cu discursuri semidocte, nu habotnicii, ci cei care ştiu să surâdă dinlăuntru iubirii lui Hristos sunt pe Calea cea bună.

Bine, dar cum se fuge la mănăstire? Cum se face că timp de 2000 de ani, sute, poate mii de (unii viitori mari) mistici au bătut la uşa mănăstirii încă din adolescenţă şi au fost primiţi? Aşa este, parte din ei au făcut-o chiar în pofida dorinţei familiei! Răspunsul este simplu, trăim într-o lume care şi-a impus anumite ştachete – nu neapărat bune sau rele. Aceste rigori există şi trebuie respectate. Un om de inteligenţa ta înţelege. Cu cât ştacheta este mai înaltă, cu atât bucuria de a o depăşi prin asumare, iar nu ocolind-o, este mai profundă. Nicio tragedie că, astăzi, retragerea la o mănăstire devine poate mai anevoioasă. Dimpotrivă, generează o multitudine de şanse în plus – atunci când credinţa este puternică. Oricum, greul începe abia după ce ai intrat în monahism…

SIHĂSTRIA RARĂULUI

Şi totuşi, cum putem fugi la mănăstire? – mă întrebau uneori elevii de liceu şi studenţii cărora le-am predat de-a lungul timpului religie creştin ortodoxă şi istorie a religiilor. Păi, întrebarea este pusă cum nu trebuie! Fiindcă la o mănăstire se merge, de preferinţă, împăcat cu familia ta, cu aproapele tău, cu lumea. NU SE FUGE. Altfel, chiar zăvorât într-o chilie, lumea năvăleşte peste tine în mintea şi sufletul tău. Dar aceasta nu depinde exclusiv de tine, evident. Oricum, indiferent de felul în care va decurge viaţa ta de aici înainte, important e să fii tu însăţi împăcată atunci când te priveşti în oglindă, să ştii că ai făcut ceea ce trebuie, respectând îndrumările primite. Cât despre adevărata oglindă reprezentată de lumina hristică – aceasta necesită o întreagă viaţă de rugăciune…

Câţi dintre noi sunt pregătiţi spiritual să înţeleagă sensurile mediatizării abuzive ale aventurii tale?

Câţi dintre noi sunt pregătiţi lăuntric să-ţi mulţumescă? Cândva lumea care în aceste zile te-a criticat nemilos, te-a compătimit, te-a bârfit, te-a condamnat, a râs, a luat-o în derizoriu, va înţelege că trebuie să-ţi mulţumească pentru frumuseţea ta lăuntrică. Iartă-ne pe toţi că am intrat atât de brutal şi de neinspirat în viaţa ta. Zâmbeşte cu dezinvoltură tuturor! Şi mulţumeşte-le la rândul tău oamenilor şi lui Dumnezeu că ţi-au prilejuit această încercare plină de sens pentru noi toţi!…