Revista:

Sfântul Ioan Iacob Noul Hozevit, canonizat de Patriarhia Ierusalimului

Untitled

Mai picură încă lumină din candela cerului peste Valea Hozevei, acolo unde Dumnezeu, în nemărginita Lui dragoste pentru noi, ne‑a binecuvântat cu bucuria sfântă a canonizării de către Patriarhia Ierusalimului a românului nostru drag, Sfântul Ioan Iacob Noul Hozevit. Însuşi Patriarhul Teofil al III‑lea al Ierusalimului şi a toată Palestina a oficiat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia s‑a săvârşit proclamarea oficială a canonizării sfântului român. A înflorit Hozeva de glasul românilor noştri, care, purtând cu drag drapelul românesc, cântau Troparul Sfântului Ioan Iacob. Părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, reprezentant al Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan, alături de o delegaţie a Bisericii noastre, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, împreună cu sute de români dornici să fie părtaşi ai acestei mari împliniri a Ortodoxiei, cu toţii au primit binecuvântarea canonizării sfântului nostru de la Neamţ în Pustia Hozevei, la Mânăstirea Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul.

Bucuria canonizării de către greci a unui sfânt român

Cu sentimentul că Sfântul Ioan Iacob ne însoţeşte la fiecare pas, trăim bucuria de a avea şi noi sfântul nostru român în Ţara Sfântă. Eu personal mă simt ca şi cum Dumnezeu ne‑a îngăduit să mai facem un pas către El şi către toate Puterile Cereşti. Aceeaşi emoţie am simţit‑o şi în cuvintele Părintelui Arhimandrit Teofil, pe care tot Bunul Dumnezeu l‑a învrednicit să vieţuiască acolo, aproape de sfinţi: „Vestea canonizării Sfântului Ioan Iacob Românul, recunoscut de Patriarhia Ierusalimului ca sfânt sub numele Cuviosul Ioan Noul Hozevit, a fost un moment de mare bucurie pentru toţi românii pelerini şi ostenitori la Sfintele Locuri, dar în mod special pentru Aşezămintele Româneşti din Ţara Sfântă. Am aflat despre acest fapt încă din vremea când se făceau pregătirile pentru şedinţa Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, în luna octombrie 2015, de la secretarul Sinodului, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Aristarhos de Constantiani, şi de la Arhimandritul Constantinos, stareţul Mânăstirii Sfântul Gheorghe de la Hozeva. Părintele stareţ Constantinos este cel care a pregătit documentele cu mărturiile numeroaselor minuni săvârşite în ultima vreme de către Sfântul Cuvios Ioan Iacob şi le‑a dus Patriarhului Teofil al III ‑lea al Ierusalimului. În şedinţa Sfântului Sinod din 22 decembrie 2015 a fost aprobată recunoaşterea sfinţeniei Cuviosului Ioan Noul Hozevit de către cei 18 membri votanţi (11 arhierei şi şapte arhimandriţi)”.

Slujbă arhierească

Pustiul Hozevei s‑a îmbogăţit duhovniceşte, iar noi românii avem bucuria de a fi contemporani cu sfântul nostru de acelaşi neam, iubitor de asceză şi viaţă pustnicească. Posibil însă ca mulţi dintre noi să nu realizeze de ce o nouă canonizare. Simplu: pentru că Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ a fost canonizat doar de Patriarhia Română, iar după alte şi alte minuni ale sfântului pe pământul Ţării Sfinte, grecii au înţeles cât de prezent este acest sfânt în viaţa şi nevoile noastre şi câtă mângâiere aduce creştinilor de pretutindeni. Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan, Părintele Arhimandrit Teofil, ne‑a dat mai multe detalii legate de demersurile pentru canonizarea sfântului român, dar şi despre etapele canonizării, care au culminat cu Sfânta Liturghie de la Mânăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul: „Data slujbei de proclamare a canonizării a fost fixată de Patriarhul Teofil al Ierusalimului, în duminica de 31 ianuarie 2016, imediat după încheierea sărbătorilor Naşterii Domnului şi Bobotezei – conform calendarului ierusalitean. Am aflat de la stareţul Mânăstirii Hozeva că au existat şi multe piedici menite să amâne această frumoasă sărbătoare, însă au fost depăşite cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu rugăciunile Sfântului Ioan Noul Hozevit. Sâmbătă seara, în ajunul sărbătorii, a fost săvârşită în biserica mare a Mânăstirii Sfântul Cuvios Gheorghe din Hozeva slujba Privegherii şi a Litiei. Duminică dimineaţa, la orele şase, delegaţia Patriarhiei Române condusă de Preasfinţitul Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a coborât în Valea Hozevei, cântând în limba română troparul sfântului şi purtând drapelul românesc. Cei 40 de clerici şi monahi reprezentativi, veniţi din toate eparhiile Patriarhiei Române, au văzut cu ochii lor cum se împlineşte profeţia lui Isaia din Vechiul Testament: să înflorească pustia ca şi crinul…Cu adevărat Pustia Hozevei a înflorit duhovniceşte preaslăvind pe vlăstarul Moldovei şi nevoitorul Iordanului, Sfântul Cuvios Ioan Iacob Românul. Patriarhul Teofil al III ‑lea al Ierusalimului şi a toată Palestina a sosit la mânăstire duminică dimineaţa, în jurul orei şapte şi jumătate, însoţit de opt mitropoliţi din Sinodul Patriarhiei Ierusalimului şi de mitropolitul grec Arsenie al Austriei, delegatul Sanctităţii Sale Bartholomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului. După ceremonia de întâmpinare a Patriarhului şi a înalţilor ierarhi, săvârşită la intrarea în pronaosul bisericii mari, a urmat rânduiala închinării slujitorilor, slujba Utreniei şi apoi Sfânta Liturghie.
Din soborul de slujitori au făcut parte clerici greci, români şi ruşi. Protosul slujbei a fost arhimandritul Evdochim, stareţul Mânăstirii Sfântul Sava din Pustia Iudeii. Dintre clericii români au slujit Preasfinţitul Timotei Prahoveanul; eu – ca reprezentant al Patriarhiei Române la Locurile Sfinte; arhimandritul Paisie Teodorescu – vicar patriarhal; arhimandritul Dionisie Constantin – consilier patriarhal; arhimandritul Dumitru Cobzaru – exarh al mânăstirilor din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sătmarului; protosinghelul Iustin Bulimar – stareţul Mânăstirii Plumbuita din Bucureşti; ieromonahul Ioan Meiu –  preot slujitor la Aşezământul Românesc de la Ierusalim; părintele profesor Mihai Vizitiu şi diaconul Florentin Dorobanţu – Agenţia Basilica Travel”. După Rugăciunea amvonului, Patriarhul Ierusalimului a citit în faţa raclei cu sfintele moaşte o rugăciune către Sfântul Ioan Noul Hozevit şi a binecuvântat coliva pregătită cu migală de maicile românce ostenitoare la Aşezământul Românesc de la Ierihon. În cadrul Sfintei Liturghii, după momentul împărtăşirii, Patriarhul Ierusalimului a urcat pe solee şi a dat citire Actului Sinodal de proclamare a sfinţeniei Sfântului Ioan Noul Hozevit, care a fost rânduit să fie pomenit de acum în fiecare an pe data de 28 iulie, ziua descoperirii sfintelor sale moaşte.

Cel care i‑a închis sfântului ochii a slujit în chilia sa

Cuviosul Ioan Iacob Noul Hozevit este unul dintre sfinţii noştri contemporani, care vreme de 24 de ani s‑a nevoit în Ţara Sfântă, atât pe Valea Iordanului, cât şi în Pustia Hozevei, dar şi în Pustiul Iudeii şi în peşterile de la Qumran, aproape de Marea Moartă. Însetat de vieţuirea în pustie, s‑a nevoit, în desăvârşită asceză şi neîncetată rugăciune, în inima pustiei de la Hozeva, pe valea pârâului Cherit şi în peştera Sfintei Ana. Peştera are trei încăperi. Cea dintâi are aproximativ 12 metri pătraţi, cu o firidă săpată în piatră, acesta fiind locul în care sfântul se ruga, scria, medita şi, foarte puţin timp, se odihnea. Cea de‑a doua încăpere este ceva mai mică, având 5‑6 metri pătraţi. Trecerea dintre cele două încăperi se face printr‑o spărtură în peretele de piatră. În acest loc Cuviosul Ioan Iacob îşi păstra puţina hrană pe care ucenicul său Ioanichie i‑o aducea din când în când. De obicei, sihastrul se hrănea cu pâine uscată şi bea apă din pârâul Cherit, adusă tot de schimonahul Ioanichie, pentru că Sfântul Ioan Iacob cobora foarte rar. În ultima încăpere se află oseminte ale pustnicilor care de‑a lungul timpului s‑au nevoit în locul acesta şi în care şi cuviosul a trecut la cele veşnice, la numai 47 de ani. În acest paraclis a slujit în ultima parte a vieţii Sfântul Ioan Hozevitul. Tot aici, în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie 2016, după ceremonia oficială de canonizare, a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către Mitropolitul Timotei de Vostra (Cipru), împreună cu un ieromonah de la Sfântul Mormânt şi cu părintele Vasilos Vaekas, cel care i‑a închis ochii Sfântului Ioan Iacob când a murit, fiind în vremea aceea elev seminarist şi însoţind pe stareţul Amfilohie de la Hozeva şi pe părintele Ioanichie Pârâială la ultima cuminecătură şi pregătirea pentru îngropare.

Un pustnic român păstrează aprinsă candela Hozevei

Chilia din Valea Hozevei unde s‑a nevoit Sfântul Ioan Iacob a rămas la fel ca în vremea vieţuirii sale, adică simplă şi netulburată de nimeni, în peretele abrupt de stâncă. Monahii de la Mânăstirea Hozeva au închis intrarea pentru a nu se adăposti acolo animale ale deşertului. Cuviosul Ioan Iacob a găsit aici locul pe care întotdeauna l‑a căutat şi pe care Bunul Dumnezeu până la urmă i l‑a hărăzit. În prezent, pe Valea Hozevei mai vieţuieşte permanent doar un pustnic macedonean (sau sârb), schimonahul Vlaje, chiar în apropierea paraclisului Sfânta Ana. În fiecare an însă, un călugăr român din Pustia Builei se nevoieşte aici luni de zile, purtând cu el trăirile monahilor din „Athosul românilor”, dar şi nevoinţele fiilor săi duhovniceşti. Părintele se smereşte şi nu doreşte să‑i fie cunoscută identitatea, dar acolo, foarte aproape de chilia Sfântului Ioan Iacob Noul Hozevit, acest schimonah iubitor de viaţă pustnicească se roagă pentru toţi românii. Restul chiliilor pusniceşti din Valea Hozevei sunt astăzi pustii şi sunt cercetate doar întâmplător de beduinii rătăcitori printre stâncile deşertului.

Dorul de ţară alinat de rugăciunea către Sfântul Ioan Iacob Românul

Sfântul Ioan Iacob a păşit pentru prima dată pe pământul Ţării Sfinte în anul 1936 şi nu a mai plecat de aici până la sfârşitul vieţii sale pământeşti din 5 august 1960. „Nici după mutarea sufletului său la Ceruri nu a părăsit Pământul Sfânt, continuând să ardă în taină precum o candelă sfântă de Paşti, purtând lumina dorului după Cer. Locurile unde s‑a nevoit şi a slujit Sfântul Ioan Iacob în Ţara Sfântă poartă duhul rugăciunilor sale, pe care le simţim toţi cei care avem ascultarea la Aşezămintele Româneşti de la Ierusalim, Iordan şi Ierihon. În fiecare din aceste locuri a rămas o picătură din harul şi binecuvântarea sfântului. Fireşte, ne este dor de casă, dar dorul de ţară se alină atunci când ne rugăm la Sfântul Ioan Iacob Românul şi când vin grupuri de pelerini români la Sfintele Locuri şi poposesc în bisericile Aşezămintelor Româneşti. Săvârşim împreună slujbe în graiul străbun şi îi pomenim pe toţi românii de pretutindeni. Aşa ţinem aprinsă candela de rugăciune românească aici, la Sfintele Locuri, aproape de Sfântul Mormânt al lui Hristos”.

Ori de câte ori ajung la Hozeva, simt că păşesc într‑o altă lume, că mă identific cu duhul locului. De data aceasta însă, pentru toate trăirile, pentru toate imaginile vii, cât şi pentru cele de dincolo de prezent, pentru toată feeria coborâtă din ceruri pe Valea Hozevei, pentru frumuseţea clipei, duhovniceşte împărtăşită, îi mulţumesc părintelui arhimandrit Teofil. Deşi foarte tânăr, are un simţ al locului şi un urcuş duhovnicesc cu totul aparte. Multe dintre fotografiile acestui popas spiritual mi le‑a dăruit din arhiva personală, iar dialogul nostru duhovnicesc cu siguranţă va fi reluat iar şi iar… De‑acum ştim că acolo, în Ţara Sfântă, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan este un om pe care ne putem baza şi care ne va însoţi, ori de câte ori va fi nevoie, în peregrinările noastre duhovniceşti.

Mariana BORLOVEANU