Lumea Credinței nr. 4 (141), aprilie 2015

LC 141

EDITORIAL      – A ÎNVIAT? ATUNCI, NOI CE MAI AȘTEPTĂM?!

 

Modelul propus e clar că sfidează orice logică, ba chiar bunul simţ. Cum adică să învie morţii? De moarte nu scapă nimeni, pentru că asta e scris chiar în legea firii. Fire care a fost de Dumnezeu făcută, nu de om. Omul e sub lege, sau cel puţin asta ştim şi vedem. Asta ştiau şi bieţii pescari de la Marea Galileii, oameni simpli, fără carteşi fără speculaţii filosofice care să le umble prin minte zi şi noapte. Ucenicii erau cei mai reprezentativi oameni ai epocii: „din popor”, neştiutori de carte (cei mai mulţi), cu familii pe cap, neieşind cu nimic în evidenţă pe plan social. Aşadar celor mai normali oameni li se întâmplă, în cascadă, cele mai neverosimile lucruri în care ei trebuiau să creadă şi pe care, ulterior, să le mărturisească cu glas mare, pe uliţe, în pieţe şi în sinagogi… Vă daţi seama în ce situaţie erau puşi bieţii de ei! Şi asta într-o lume conservatoare ca cea a Vechiului Testament de acum două milenii, în care oamenii „mai altfel” nu aveau ce căuta decât poate pe la periferia societăţii. Ce ruşine pe familiile lor, ce jenă or fi resimţit copiii lor, fraţii sau surorile când ei, oameni în toată firea, spuneau în gura mare că au văzut cum a înviat un mort!

Totul a început însă tainic. Hristos, în marele laborator al mântuirii, a experimentat Singur învierea şi a zis că-i bună pentru om. În liniştea şi întunericul din mormântul ierusalimitean s-au lucrat toate ale mântuirii. Mai apoi, Hristos a irumpt în iadul cel lacom, arhiplin, şi i-a spart ferecăturile. Dar muritorii, bieţii de ei, cum să înţeleagă acest fapt? (Culmea: au înţeles-o mai repede morţii cei din iadul devalizat!) Cum să întrezărească parcursul mistic al Domnului, care va deveni şi al omului? Cum să discearnă, în larma Paştilor evreieşti, în Ierusalimul supraaglomerat, taina cea din veac descoperită acum lor? Ei bine, suntem şi noi aidoma ucenicilor lui Hristos. Larmă, gălăgie, rumoare – toate ale praznicului. Unde mai rămâne loc pentru şoapta Învierii în inima noastră? Unde mai susură acel minunat cuvânt: „A Înviat…”. Este loc, dragi prieteni, este loc pentru Înviere, căci ea a devenit parte din viaţa noastră. Căutaţi-o şi o veţi găsi mai repede decât credeţi!

 

Răzvan Bucuroiu

Articole asociate: