Revista:

La mormântul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe

Untitled

Ajuns la Lida (Lodd), îţi trebuie ceva timp pentru a putea desluşi această adevărată punte spirituală dintre creştini şi musulmani. Petrecusem deja câteva zile şi nopţi de rugăciune în locuri cu o încărcătură specifică Ţării Sfinte, motiv pentru care impactul cu această mică localitate din imediata apropiere a Aeroportului „Ben Gurion” a fost pe măsura trăirilor de până atunci. Aveam în faţă un lăcaş care emoţionează orice creştin: Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. De la intrarea destul de atipică pentru bisericile creştine până la frescele bizantine de o frumuseţe aparte, totul îţi creează o stare de prezenţă rar întâlnită. Însă punctul culminant al acestui lăcaş ortodox este fără tăgadă mormântul Sfântului Gheorghe, aflat în grota bazilicii. Momentele de meditaţie la mormântul sfântului sunt unice, iar duhul acestuia te înalţă întru aleasă trăire spirituală.

Lida – Tel Aviv – o lume a contrastelor

După o zi cu soare blând şi briza dulce a Mării Mediterane, am traversat Tel Avivul, cu străzile croşetate parcă din toate florile pământului şi străjuite de umbra înaltă a palmierilor. În clipa aceea ştiam doar că ne îndreptăm spre Lida, localitate israeliană cunoscută în lumea creştină drept locul în care s‑a născut şi a fost înmormântat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. În cele ce s‑au scris despre acest orăşel, dintotdeauna s‑a precizat faptul că Lida este patria – după mamă – a sfântului. Când am sosit acolo, arabii care se aflau în preajma bisericii nu reacţionau în nici un fel, dar simpla lor prezenţă la tot pasul ne‑a creat o stare destul de ciudată. Eram pregătiţi oarecum, în sensul că este o zonă mai puţin securizată, motiv pentru care pur şi simplu ne‑am strecurat de la autocar până la intrarea în biserică aproape în tăcere. În orăşelul sărăcăcios Lida, în contrast cu grandoarea Tel Avivului, acolo, la mormântul Sfântului Gheorghe, simţi cum se uşurează povara sufletului de cele mai apăsătoare gânduri deşarte. Atingând lanţurile cu care a fost legat sfântul un fior rece te face să simţi altfel dimensiunea suferinţei.

Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Moscheea El‑Khader

Lida este un oraş antic, datând încă din perioada greco‑romană, dar care până în epoca bizantină era deja în mare parte creştinat. În perioada
elenistă acest loc se afla în afara graniţelor Iudeii, iar în perioada macabeilor acesta a redevenit oraş israelian. Potrivit Sfintei Scripturi, acest orăşel sărăcăcios a fost construit de un membru al tribului Beniamin, Shemed. În perioada captivităţii babiloniene a fost părăsit, pentru ca imediat după întoarcerea iudeilor din exil să fie refăcut. În imediata apropiere a Bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe se află Moscheea
El‑Khader, în preajma căreia tot timpul sunt grupuri de musulmani ale căror intenţii nu pot fi întotdeauna previzibile. Actualul lăcaş al Mucenicului Purtător de Biruinţă se ridică doar în colţul nord‑estic al vechii bazilici creştine.

Despre Lida aflăm şi în Vechiul, şi în Noul Testament

În Sfânta Scriptură găsim mărturii despre orăşelul Lida, acest oraş antic, atât în Vechiul Testament: „Fiii lui Elpaal au fost: Eber, Mişeam şi Şemed, care au zidit Ono şi Lodul şi cetăţile ce ţineau de el” (I Cronici 8, 12), cât şi în Noul Testament: „Şi trecând Petru pe la toţi, a coborât şi la sfinţii care locuiau în Lida. Şi acolo a găsit pe un om, anume Enea, care de opt ani zăcea în pat, fiindcă era paralitic. Şi Petru i‑a zis: Enea, te vindecă Iisus Hristos. Ridică‑te şi strânge‑ţi patul. Şi îndată s‑a ridicat. Şi l‑au văzut toţi cei ce locuiau în Lida şi în Saron, care s‑au şi întors la
Domnul” (Fapte 9, 32‑35).

Basorelief  cu Sfântul Gheorghe omorând balaurul

Acest aşezământ aparţine de fapt mânăstirii ortodoxe greceşti construite aici peste ruinele vechii bazilici creştine. Actuala biserică este închinată şi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, dar şi Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Urmând tradiţia vechilor biserici creştine care se ridicau pe mormintele martirilor, şi pe locul martiriului Sfântului Gheorghe a fost construită o biserică. Până la urmă, cu riscul de a mă repeta, rămân la convingerea că acesta este un loc al permanentelor contraste. După ce am trecut de porţile masive ale mânăstirii şi am intrat în sfântul lăcaş, ne‑am recăpătat zâmbetul. Cum să nu ţi se lumineze privirea când, ridicând ochii spre basorelieful de deasupra uşii de la intrare, îl vezi, ca pretutindeni în icoanele ortodoxe, pe Sfântul Gheorghe omorând balaurul?

Pictură bizantină de o frumuseţe aparte

Încă din pronaos şi până la Sfântul Altar, frescele pictate într‑un registru cromatic foarte viu coboară lumină peste credincioşii veniţi să se închine în biserica ortodoxă de la Lida. Mirosul de smirnă, dar şi muzica psaltică ce curge ca o şoaptă în liniştea sfântului locaş intensifică această atmosferă de meditaţie şi rugăciune. Cromatica bine echilibrată a picturii este întregită de imense policandre poleite cu aur lucrate într‑un fascinant filigran, a cărui vechime este evidentă. La fel şi altarul, învăluit într‑o minuţioasă îmbinare de artă şi meşteşug, este de o frumuseţe liniştitoare.

Lanţurile cu care a fost legat sfântul

Măicuţa de la pangar, care vorbea cursiv româneşte, ne‑a povestit că din discuţiile pe care le‑a avut de‑a lungul anilor cu pelerinii a constatat că aceştia sunt mereu copleşiţi de duhul Marelui Mucenic Gheorghe, ca şi de frumuseţea bisericii cu hramul sfântului. În partea dreaptă a altarului, în imediata apropiere a treptelor care coboară în capela subterană, se află lanţurile cu care a fost legat sfântul înainte de a fi omorât. Citind aici Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, eram în acelaşi timp înfiorată de prezenţa lanţurilor grele şi reci.

La mormânt se simte duhul Sfântului Gheorghe

Am coborât apoi în grota în care se află mormântul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi o parte din moaştele sale. Sarcofagul de piatră, restaurat în vremea Patriarhului Chiril, este de o impresionantă frumuseţe, oferind privirii monumentalitatea unei adevărate opere de artă. După ce îngenunchezi însă şi te pierzi în lacrimi şi rugăciune, duhul sfântului te ridică acolo unde sufletul îşi găseşte pacea şi lumina mântuirii. Fiecare doreşte să‑şi prelungească şederea lângă mormânt. Copleşită de puterea rugăciunii sfântului, am început să urc scările care duceau în biserică, dar cu fiecare treaptă simţeam o greutate inexplicabilă a trupului. La jumătatea scării m‑am oprit brusc şi am coborât alergând… şi grota neîncăpătoare până acum câteva minute  era goală. În clipa aceea a devenit un imens altar al rugăciunii pe care atât de mult mi‑o doream. Nimic nu este mai minunat decât să rămâi singur, tu şi sfântul care mijloceşte strigătul profund al fiinţei tale către Dumnezeu, şi să simţi prezenţa harului care coboară peste lacrimile rugăciunii. Acolo, în grota Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, cu fruntea pe lespedea rece a mormântului său, am simţit o nebănuită putere de mulţumire şi iertare, putere pe care în nemărginita lui dragoste mi‑a dăruit‑o Purtătorul de Biruinţă.
„Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci folositor, neputincioşilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorule de Biruinţă, Mare Mucenice
Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!”

 

Mariana BORLOVEANU