Revista:

5 ani cu Maria

maria bucuroiu

Pe 15 martie, Maria noastră (şi a voastră!) a împlinit 5 ani! Ce poţi spune, ce poţi gândi şi ce poţi face într‑un asemenea moment? Desigur, îndrepţi primul gând către Dumnezeu, Cel Care ne‑a trimis‑o la „bătrâneţile” noastre, poate ca un semn al legământului pe care îl avem – acela de a‑I sluji neîncetat, aşa cum putem noi. Apoi, te îndrepţi cu gândul către oameni, şi aici inima vibrează de recunoştinţă. Revezi listele cu donatori, rememorezi câţi şi cum te‑au ajutat cu o vorbă bună sau cu un sfat util, ce şansă ai avut să‑l cunoşti pe cutare sau pe cutare, într‑un anume moment al încercării prin care treceai…

Aşa cum ştiţi, mai împins, mai smucit, mai lin, fetiţa a depăşit momentul critic, iar acum e vremea reconstrucţiei. A recuperării deprinderilor, comportamentelor şi abilităţilor specifice vârstei ei reale. Căci Maria este acum cu aproximativ un an şi jumătate în urmă faţă de ceilalţi copii, dar chiar şi acest uşor defazaj îi conferă un aer aparte… Oricum ar fi, e limpede că nu vom pune „presiune” pe ea ca pe un copil normal ca să înveţe, să deprindă tot felul de lucruri, să „performeze” la nivel înalt. Nu. Ea va fi fetiţa Maicii Domnului şi a Sfântului Nicolae (ale cărui moaşte sunt nedezlipite de casa noastră), a rugăciunii colective, a competenţei unor doctori români de excepţie, a efortului unor fundaţii şi empatiei unor canale de presă (între care se detaşează TVR, această hulită instituţie a românilor care, de bine, de rău, tezaurizează toată povestea în imagini a poporului român din ultimii 60 de ani, a fost cea care ne‑a ajutat enorm!), a jertfelniciei ascetice a unor monahi, a mâinii de ajutor întinse de oameni necunoscuţi, din absolut toate colţurile lumii…

Aşadar, Maria a devenit o operă vie colectivă, poartă o semnătură comunitară, are pecetea Duhului Sfânt. Este aidoma pietrelor de la intrarea în bisericile vechi – tocite de paşi, lustruite cu rugăciune, sculptate cu speranţă. Aşa e şi ea acum: modelată de gândul cel bun, cu respiraţia susţinută de rugăciunile voastre. Mă gândeam chiar că în cazul acestui copil rugăciunea inimii, cu tehnica ei de inspiraţie/ expiraţie, se potriveşte modului cum aţi purtat‑o voi, cei mulţi: dintr‑un gând într‑altul, de la suflet la suflet, din inimă în inimă. Aţi transformat‑o pe Maria în ştafetă a dragostei, aţi purtat‑o lin şi nevăzut de la unii la alţii… De aceea zic: Maria noastră, Maria voastră!

Tuturor, vii mulţumiri!

Familia Bucuroiu