LOADING

Type to search

Procesiunea de Florii începe în Betania

Procesiunea de Florii începe în Betania

Share

Cu o zi înainte de sărbătoarea Intrării în Ierusalim a Domnului, am trăit bucuria de a mă afla în Betania, o așezare care dăinuie din vremea Mântuitorului. Ca în fiecare an, și de această dată praznicul Intrării Domnului în Ierusalim a început în zorii zilei de sâmbătă, în Betania lui Lazăr, cu slujba Sfintei Liturghii oficiată de Patriarhul Ierusalimului într‑o biserică ridicată pe vatra vechii locuinţe a lui Lazăr şi a surorilor sale, Marta şi Maria. După Sfânta Liturghie, o mare de oameni, sub o adevărată pădure de ramuri de finic, pornește procesiunea către mormântul lui Lazăr. Emoția de a poposi în locul în care Iisus Hristos l‑a înviat pe Lazăr este extrem de puternică, culminând cu coborârea în grota îngustă și întunecată în care acesta a zăcut mort timp de patru zile. Pelerinajul de Florii începe în Sâmbăta lui Lazăr aici, în Betania, fiind urmat de un șir de procesiuni şi slujbe emoţionante, continuate în toată Săptămâna Patimilor, culminând cu pogorârea Sfintei Lumini în Sâmbăta Mare.

„Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi…”

Ori de câte ori mergea sau Se întorcea din cetate, drumul Mântuitorului trecea inevitabil prin Betania, pe lângă casa celor trei frați despre care se vorbește adesea în Sfânta Evanghelie: Lazăr, Maria și Marta. Pentru a ajunge acolo, trebuie să parcurgi mai întâi Valea Cedrilor, iar după ce treci pe lângă Grădina Ghetsimani urci înainte Muntele Măslinilor până în satul arab Abu Dis. Acest drum era preferat de Domnul pentru a poposi, atât singur, cât și împreună cu ucenicii, în casa celor trei frați iubitori de Dumnezeu.

Sâmbăta dinaintea Floriilor este cunoscută în lumea ortodoxă ca Sâmbăta lui Lazăr. Sfântul Ioan Evanghelistul ne relatează o întâmplare minunată, care a generat această zi de sărbătoare: Lazăr, prietenul lui Hristos, îmbolnăvindu‑se foarte grav, a murit. După patru zile, Domnul a trecut prin Betania, oprindu‑Se și la mormântul acestuia, unde, prin puterea Sa dumnezeiască, l‑a înviat din morți, dovedind astfel că El este învierea și viața: „Şi Iisus i‑a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25‑26).

Astfel Lazăr a devenit precursorul mântuitor al renașterii noastre, al învierii în Hristos, după cum menționează și imnograful: „Învierea cea de obște mai înainte de Patima Ta încredințând‑o, pe Lazăr din morți l‑ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta și noi, ca pruncii, semnele biruinței purtând, Ție, Biruitorul morții, grăim: Osana Celui dintru înălțime! Bine ești cuvântat, Cel ce vii întru Numele Domnului”.

Această întâmplare, prin care Domnul îl readuce la viață pe prietenul Său mort, ne relevă faptul că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, că Lazăr a fost înviat și că va urma învierea morților: „Bucuria tuturor, Hristos adevărul, lumina, viața și învierea lumii, celor de pe pământ S‑a arătat cu a Sa bunătate și S‑a făcut chip învierii, dând tuturor dumnezeiasca iertare”.

Liturghie arhierească și mare procesiune

Ori de câte ori mă aflu în Țara Sfântă, trăiesc o bucurie interioară greu de descris. În Betania am ajuns chiar în ziua sărbătorii Sâmbăta lui Lazăr. Altă bucurie, alte trăiri! Știam doar că urmează să participăm la o procesiune, fără a avea însă prea multe detalii.

Un prim popas a fost marcat de Sfânta Liturghie de la mânăstirea al cărei nume a fost dat după numele surorilor lui Lazăr, Marta și Maria. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți conduși de Preafericitul Teofil, Părintele nostru și Patriarhul Ierusalimului, care a slujit împreună cu ÎPS Mitropolit Isihie de Capitolia, ÎPS Arhiepiscop Aristarh de Constantina, ÎPS Arhiepiscop Dimitrie de Lydda, ÎPS Mitropolit Gheorghe de Nijni Novgorod (reprezentant al Bisericii Ruse), ÎPS Mitropolit Alexandru de Clemițki (Ucraina) și arhimandritul Epifanie, preotul slujitor al acestei sfinte mânăstiri. Biserica a fost arhiplină pe tot parcursul slujbei, iar curtea mânăstirii s‑a dovedit a fi neîncăpătoare pentru credincioșii veniții din întreaga lume. Am primit și eu un ram imens de finic, asemenea tuturor celor ajunși în ziua aceea în Betania.  Era pentru întâia oară când participam la o astfel de slujbă, urmată de o procesiune aici, pe pământul sfânt al Betaniei.

Popas inedit la mormântul lui Lazăr

Am ajuns în satul arab El‑Azarieh (Sfântul Lazăr), al cărui nume este legat de locul numit Lazarion și care într‑o primă fază cuprindea mormântul, curtea acestuia și o bazilică. În vremea Mântuitorului Hristos, acest sat evreiesc se numea Beit‑Ania sau Beit‑Hanania (Casa lui Hanani). Lazarionul a existat aproape neschimbat până în secolul al 12‑lea, apoi a fost dat uitării timp de aproape 300 de ani, după care pe vechile ruine ale acestuia musulmanii au construit o moschee, în interiorul căreia se află astăzi mormântul lui Lazăr, care este administrat de arabi.

Ajungând la mormântul lui Lazăr, mi‑am dat seama că este departe de a avea înfățișarea mormintelor obișnuite. Străbătând o străduță foarte îngustă a vechiului sat, am ajuns în fața unei inscripții: „Mormântul lui Lazăr”. Altfel nu mi‑aș fi închipuit că în locul acela exista un mormânt. Această gură de peșteră, zidită din blocuri mari de piatră, se continuă cu o scară de aproximativ 6 metri, ce coboară într‑o încăpere de 2/3 metri, după care alte trei trepte duc chiar în locul în care s‑a aflat trupul lui Lazăr. Prima senzație este stranie și nu‑ți vine să crezi că prin deschiderea aceea minusculă în piatră te vei putea strecura, dar până la urmă trebuie să cobori toate cele 27 de trepte pentru a ajunge să te închini la lespedea de piatră din locul în care a zăcut Lazăr.

Părintele David spune că acesta este un loc cu o încărcătură deosebită, astfel încât orice pelerin ajuns în Țara Sfântă trebuie să poposească și la mormântul lui Lazăr. Cu aceste gânduri m‑am trezit în mijlocul unui grup de fetițe arabe îmbrăcate în uniforme de cercetași, care o dată cu inocența specifică vârstei emană multă dragoste. Iată cum o procesiune religioasă poate contura sentimente la care nici nu gândești!

Mariana BORLOVEANU