LOADING

Type to search

Lumea Credinței nr. 4 (189), aprilie 2019

Lumea Credinței nr. 4 (189), aprilie 2019

Share

EDITORIAL – MAI DEGRABĂ AR ÎNVIA UN MORT, DECÂT UN OM POLITIC

Aprilie e lună pascală, anul acesta. De aceea, aș fi preferat să vorbesc despre altceva decât despre politică, dar realitatea mă obligă să abordez, frontal, subiectul.

Remember: încă din anii ’90, Iliescu & comp ne-au băgat în cap că politica e câh, că miroase urât, că nu e făcută pentru oameni onorabili. De ce făceau neocomuniștii de acum trei decenii astfel de afirmații? Deoarece trebuiau ținuți deoparte, pe tușă, cei valoroși, cei cu idealuri, cei curați, care voiau cu adevărat binele comun. Dar, desigur, dacă politica era catalogată drept o cloacă, ce să mai cauți acolo, om onorabil fiind?!

Depășind momentul acela, în politică au intrat și oameni onești, care s-au maculat (mai mult sau mai puțin) și care și-au „ars” imaginea publică de oameni cu profesii de top, cu studii aprofundate, cu traseu moral neavariat. Morișca încleștării politice a lucrat din plin prin mediile aservite, malaxorul a măcinat biografii, destine, vieți – proprii sau paralele. Nici ei nu s-au ales cu nimic, pe termen scurt, nici noi, pe termen lung. Nu a fost win-win, ci pierdere pe toată linia.

Mai nou însă, a apărut o specie de mutant: nici intelectual fin, nici om politic de vocație, nici administrator cu experiență, nici orator, nici harismatic, nici agresiv, nici bleg, nici curajos, nici în stare de gesturi memorabile, nici plat, nici plin de idei, nici chipeș, nici hidos, nici venit de undeva, nici îndreptându-se către ceva. Un fel de neterminat, încă pe linia de asamblare, un mecanism cu o piesă esențială, care e încă pe drum… Acest tip de om recent, scos ca din joben, poate fi orice: președinte de scară de bloc, membru în vreun consiliu de administrație, consilier local, șef de filială, staroste de grup de lobby regional, consul onorific, profesor la „particulară”, înalt funcționar public în vreo deconcentrată a statului, lider de partid micuț sau, dacă are noroc, chiar șpuțer prin Parlament. Ascensiunea unui astfel de personaj are întotdeauna ceva enigmatic, neplăcut – deși nu i se poate imputa nimic clar. Simți însă o încordare ocultă în jurul persoanei lui, înțelegi că nu e singur pe lume și că are în spate o frăție; ba, mai mult: înțelegi că el nu e… el. Ci mai degrabă o carcasă, un actor cu rol determinat, cu viață scurtă pe scenă, care ar vrea s-o șteargă chiar la pauză, dacă se poate.

Grav este că astfel de profile umane mai „prind” și funcții foarte importante în stat, ba chiar la cel mai înalt nivel de reprezentare sau de execuție. Și atunci încep să vorbească public. Despre lucrurile importante ale prezentului, despre chestiuni esențiale, despre starea nației, despre valori fundamentale în general. Un astfel de om e însuși Klaus Iohannis.

Recent, președintele Republicii România s-a trezit vorbind, somnambulic, despre Biserică, despre creștini, despre referendum și despre ură, toleranță și tradiție. A jignit milioane de oameni cum s-a priceput el mai bine, a lăsat o impresie de verhovnic stalinist pus de harță cu preopinentul – dar în absența acestuia (cât curaj!), a stârnit o nemulțumire surdă, care a condus, bunăoară, la decizia neoprotestanților să-l treacă la rugăciune de grup, ca unul care este bântuit de duhuri necurate. Noi nu credem că omul trebuie „mutat” în aceste categorii, deoarece, având străvechi și neplăcute experiențe balcano-levantine, am dobândit, în timpul istoric, și scanerul pentru caractere (sau lipsa lor). Credem doar că experimentul săsesc și-a arătat limitele, că stresul provincialului încă mai bântuie pe culoarele fostei mânăstiri de la Cotroceni, iar nevroza ruralis este o realitate. Studiile de specialitate vorbesc de la sine: „Experiența clinică ne atrage atenția asupra unor modalități inedite de grupare în simptomatologia nevrotică la cei care sunt produsul unor medii mai simple, mai monoton culturalizate sau în trecere prin gradiente accelerate de transformare socială («nevroza ruralis» sau «nevroza urbanizării» etc.)” (conform mediculmeu.com). Așadar, concluzia e simplă. Omul fie s-a urbanizat forțat (vrând să intre repede în rând cu lumea), neavând timp să asimileze creșterea organică, fie l-au urbanizat pe repede-înainte, iar acum ies la iveală erorile de programare. Grea viața în laboratoarele astea politice, mein herr!

 

RĂZVAN BUCUROIU

 

EDITORIALUL NUMĂRULUI 189 AL REVISTEI LUMEA CREDINȚEI care poate fi achiziționat în format digital de la linkul 

https://account.paydemic.com/serial/archive/I7PVVA3TWNDX7L6UEQ44LNLEEQ

 

DIN SUMAR

Kavala, Grecia: locul desantului paulin

Dr. Pavel Chirilă – o icoană vie a medicinei creștine

 

Pâinea cea de toate zilele și acoperișul deasupra capului

„Puterea iubirii” sau „iubirea de putere”? – Interviu cu PS Galaction, Episcopul Alexandriei și al Teleormanului

Vindecarea Mariei: uleiul de la racla Sfântului Sava